A trecut o luna de cand sunt aici, aruncat intr-un context despre care nu stiam multe.
Am asimilat informatii, am judecat, am cercetat si mi-am pus intrebari uneori idioate cu furie, incercand sa imi dau seama cum si unde ma situez in acest nou spatiu, o furie venita din pierderea unei lumi familiare si incercarea de a capata un fel de control asupra lumii noi.
S-a mai dus furia asta. Am inceput sa inteleg, am inceput sa ghicesc unde ma aflu in acest nou sistem. Ma intreb daca toti cei care au plecat au simtit la fel, daca au fost furiosi sau pierduti, au luat lucrurile ca atare sau nu…
Stiu ca sunt oameni plecati din Romania care imi citesc blogul… va mai amintiti cum a fost prima luna? Prima jumatate de an? Primul an?
Eu imi propusesem demult sa ajung aici si as fi fost furioasa daca nu as fi reusit. In primul an am fost ca un burete — am incercat sa absorb si sa inteleg cat mai mult din noua lume, dar petreceam ore in sir pe messenger cu cei de acasa (acum nu mai stau deloc…) si ma inconjuram indeosebi cu studenti internationali (pe romani i-am descoperit treptat), pentru ca ma simteam un pic ca un extraterestru si aveam nevoie sa impartasesc “socul cultural” cu ei. Acum ma simt ca acasa aici — am acumulat “capital social” ð care conteaza enorm cand esti departe de ai tai.
Mda a fost o luna d’asta dar nu prima si nici a doua… mai incolo… zic eu depinde de cum iti merge si cat la suta din visele tale se regasesc in realitate. In general “furia” asta apare cand nu iti merge prea bine sau nu iti ies lucrurile chiar din prima.
Eu sunt bucuros ca ma trecut peste etapa asta ð Pe de alta parte daca esti un tip solitar ca mine (nu zic sociopat, dar nu genul care orbiteaza in jurul “gastii”) nu ai probleme.
Eu nu am simtit furie deloc. Dar recunosc tendinta de a judeca. Desi e stupid. Oamenii sunt foarte diferiti fatza de noi, noi fatza de ei… Incerc sa vorbesc cu cat mai multa lume, pentru ca oamenii sunt foarte interesanti. Si nimeni nu e atat de rau ca atunci cand nu-l cunosti (cel putin pana acum ð )
Tot ce pot povesti pe subiect am scris fie in eseul binecunoscut ð :
http://alexbrie.net/myblog/Words/102/generatia-de-afara , fie in comentariile aferente, fie ele pe blogul meu sau pe http://www.cafeneaua.com/node/view/2847 .
E drept, in ele imi plangeam mai mult dorul de tara; dor care e periodic si armonic amortizat, cu perioada de vreo 3 luni. Furie? Nu prea; mai degraba curiozitate si entuziasm initial. Plus cateva dezamagiri inevitabile, pe fondul “credeam ca afara e… altfel, oamenii mai civilizati, strazile mai curate”.
Furie? Nu. Chiar deloc. Mi-a placut ca era nou, ca erau multe lucruri de descoperit (mai sunt si acum). Mi-a placut tot ce am descoperit? Nu, normal, dar asa e peste tot. In fine, cred ca tine de personalitatea fiecaruia. Eu de exemplu sunt aproape gata pentru a schimba din nou coordonatele.
Cand spun furios nu inteleg suparat, ci pur si simplu… un fel de mic Taz, ala din desene animate care se invarte ca nebunu… o furie in sensul brut al cuvantului, un fel de sete de cunoastere si nevoie de echilibru si relativizare cu ceilalti, cu societatea, cu ce e in jur.
Din cate vad, e ceva destul de personal. ð Multumesc pentru comentarii.
eu am fost coplesit de noutatile unei lumi total diferite cu ceea ce eram obisnuit. daca pleci pentru un timp determinat, percepi totul de parca ar fi doar un “experiment”, ceva care are un sfarsit, dupa care te reintori in lumea din care ai venit.
in cazul meu primele semne de “m-am saturat de lumea noua” (nu pot sa zic furie…) au aparut dupa cca 6 luni, cand am avut sansa sa ma reintorc acasa pt cateva saptamani. atunci mi-am dat seama ca de fapt nu-mi mai gasesc locul in romania, nici daca as vrea sa ma intorc, pentru ca eram obisnuit cu lumea noua. am pierdut sentimentul de “stabilitate”, pana atunci am simtit ca daca esuez in lumea noua atunci oricand am un loc unde sa ma intorc. nu e asa, nici pe departe, de aceea am inceput sa am un sentiment de neliniste: unica sansa e sa ma acomodez aici, unde sunt acum.
Ce ciudat. Mi-e foarte greu sa-mi imaginez ca daca nu mi-ar placea aici (in america) Romania nu ar putea fi un loc in care sa ma intorc..