Tocmai m-a pălit o realizare care mă face să mă întreb cât de inteligent eram oare în liceu sau facultate. 🙂
Ca probabil marea majoritate dintre noi, în liceu și facultate am trecut prin suficiente lucrări de control, examene, teste surpriză, în care am încercat să copiem. Testul ăla idiot la chimie de clasa a 11-a, când știi că nu vei deveni chimist și nu înțelegi de ce îți bagă ăștia tâmpenii pe gât, sau la Eletrotehnică 2, când eu vreau să mă fac programator și ei mă învață să sudez tranzistori.
Dar ce mi-am dat seama acum este că niciodată nu mi-a trecut prin cap, atunci când făceam asta, să mă pregătesc înainte. Să mă antrenez. Să învăț cum să copiez. În practică, în teren, în viața reală.
Dacă tot știam că urmează să fac fapta respectivă, de ce oare nu mi-a trecut prin cap să minimez riscul de a fi prins?
Să mă antrenez cu ceilalți care erau suficient de curajoși să încalce regulile, ca și cum te-ai antrena la tenis, sau ca și cum te-ai antrena să joci fotbal. Nu te bagi direct în turneu, întâi joci cu prieteni, mai un amical, mai o miuță pe maidan, una mică așa de antrenament.
Unul să facă pe profesorul, iar restul să ne facem că scriem un subiect aiurea, și să încercăm să copiem. Să îmbunătățim sistemul, să iterăm, să vedem ce e prea evident și ce nu e.
Voi v-ați antrenat vreodată la chestia asta? Acum că m-am gândit la ea mi se pare o idee foarte evidentă, mă întreb de ce atunci nu mi-a trecut asta prin cap.
