Ieri la Startup School l-am văzut vorbind pe Ashton Kutcher care a fost surprinzător de cool. Îmi pare rău că am ratat ocazia să îmi fac o poză cu el. 🙂
A da, printre vorbitori au mai fost și Mark Zuckerberg, Marc Andressen (fondatorul Netscape), Matt Mullenweg (autorul WordPress), Max Levchin (cofondator PayPal), Drew Houston (CEO Drobox) unul din fondatorii Heroku și alții. A fost cool.
Într-o ironie simbolică, ceasul de la consulatul României la New York s-a oprit. Ora este 5:54, probabil undeva în 1991, pentru că fiecare vizită este o mică expediție în timp.
Cât timp am fost acolo apare un nene care încearcă să obțină viza de România. Venise înarmat cu multe hârtii, aparent era a doua oară când venea la ambasadă.
După ce răsfoiește tanti hârtiile, se pare că nenea nu avea nu știu ce asigurare medicală făcută unde și cum trebuie, pe ce perioadă. Domnul încearcă să îi explice că de fapt era acoperit nu știu cum, cucoana nu și nu.
După o vreme, enervat că doamna nu dădea nici un semn că ar vrea să îi explice mai clar ce trebuie, își ia jucăriile și pleacă.
Îi explică că o să își anuleze vizita în România pentru că s-a săturat de consulatul românesc. Flutură pașaportul și îi spune cum asta nu i s-a mai întâmplat niciodată, în multele țări în care a fost până acum.
N-am avut prezența de spirit să îi spun că experiența lui probabil este doar o parte din brandul nostru de țară: “România, mereu suprinzătoare”. 🙂
Pentru cine e curios ce mai fac eu cu startup-ul, am început un blog pe http://okvivi.com.
Încerc să postez acolo chestii pe care le realizez din toată aventura asta pentru că în sfârșit am început să simt că am ceva de spus și în engleză. 🙂
Nimic nu o să se schimbe pe vivi.ro/blog, o să continui să postez ca și până acum.
The kindle edition of Shantaram: $10.19.
A Masala Deluxe dosa: $10.95.
Eating good cheap indian food while reading a good adventure novel about India: priceless.
Aseară am ajuns la concert la Portishead, în mare parte pentru că avea Tudor bilet. Ei, Timpuri Noi, Sepultura și Beatles au fost formațiile cu care am crescut eu în liceu.
A fost cool, nu știu dacă concertul în sine mi-a plăcut prea mult, dar este unul din lucrurile alea de pe bucket list: check!
Același motiv pentru care m-am dus la concertul Opeth sau concertul Timpuri Noi de aici din NY. La concert Pink Floyd nu cred că o să am ocazia vreodată. 🙂
Știu, tot am o obsesie lately cu site-ul ăsta, dar ce să fac, dacă îmi tot vin idei?
Mi-ar plăcea mult dacă didactic.ro ar prelua ideea la care am lucrat în 2005 la olimpiade.ro de rank-uire a liceelor și profesorilor în funcție de rezultatele la olimpiade.
Ce am făcut atunci a fost să centralizez rezultatele de la toate olimpiadele, apoi am dat puncte pentru fiecare premiu, am adunat, și a ieșit o listă cu cele mai performante licee și cei mai performanți profesori.
Eu am fost super încântat de idee pentru că nu a mai fost făcută niciodată și este virtual imposibil să tragi concluziile astea de oriunde altundeva.
Nu am reușit să conving oamenii că ideea asta este super cool și că merită lucrată și menținută. Poate didacticul actual este ceva mai deschis la asta? 🙂
Nu ar fi tare dacă apoi profesorii din listele astea ar fi conectați cu utilizatorii didactic.ro? Un material de lecție sau un comentariu de la un profesor care a avut 5 olimpici naționali ar trebui să fie mai valoros decât un material oarecare.
Și cât de mișto ar fi dacă părinții ar putea să cerceteze la ce liceu își dau copilul uitându-se la lista asta? Mai mult, liceele ar putea face un fel de mândrie din asta, scorul didactic.ro, cât de sus se poziționează pe lista asta obiectivă.
Mi-am dat seama recent că un fotograf amator care are o super cameră și lentile scumpe este echivalentul unui programator amator care își cumpără cel mai meseriaș desktop de pe piață.
Dacă scrie cod o dată pe lună nu o să fie prea bun, indiferent de cât de mare era monitorul pe care a fost scris.
Așa că lasă SLR-ul ăla full frame să adune praf în debara și pune mâna pe iPhone și fotografiază tot ce prinzi. Este singurul mod în care vei deveni mai bun.
Ca să duc analogia și mai departe, eu am învățat programare pe un x286, în era Pentium-urilor. Când toată lumea avea Windows95 eu aveam MSDOS și programam Pascal. Acum fac fotografie pe film pentru probabil același motiv. Când unealta este frustrant de limitată ești forțat să devii mai bun ca să progresezi.
Eu am făcut aproape 4000 de poze cu iPhone-ul. Tu?
[update] Nu susțin că e musai să fii limitat ca să fii bun. Ci doar că practice makes perfect. Dacă faci un milion de poze cu SLR-ul, more power to you. Dar pune mâna și fă cât mai multe poze. Poze poze poze, cu orice apuci, SLR sau iPhone, nu contează!