Archive for April, 2011

Prima referință la date din Harta Politicii!

Tuesday, April 19th, 2011

Am găsit azi ceea ce este probabil prima referință la niște date din Harta Politicii dintr-un ziar românesc, într-un articol care nu este despre harta politicii în sine. 🙂

Potrivit institutului pentru Politici Publice, în actualul mandat, Crin Antonescu a avut un procent de prezenţă la Parlament de doar 1,8%. L-a întrecut până şi senatorul Cătălin Voicu, arestat preventiv la 30 martie 2010, care figurează şi acum cu o prezenţă de 2,8%. Şi în mandatul 2004-2008, când era deputat, Crin Antonescu a fost în topul chiulangiilor din Parlament. Potrivit site-ului hartapoliticii.ro, Antonescu a avut o prezenţă de numai 14%.

Este un articol despre Crin Antonescu din 15 Aprilie în care se întâmplă exact ceea ce visez eu când lucrez la site-ul ăsta: să avem date din trecut ușor de găsit, ușor de referit, ușor de redescoperit.

Ura!

Inevitabil

Wednesday, April 13th, 2011

Vrem nu vrem, primăvara vine în fiecare an cam în aceeași perioadă. East Village, Aprilie 2011.

Din puțul gândirii

Thursday, April 7th, 2011

Mi se pare din ce în ce mai des că fiecare dintre noi purtăm o mască în relațiile noastre interumane și una din dorințele noastre cele mai arzătoare este să găsim acea persoană care va vedea dincolo de masca asta, și ne va vedea așa cum “suntem noi cu adevărat”.

Mă întreb de ce oare nu tragem concluzia că ar trebui să fim “așa cum suntem noi cu adevărat” tot timpul.