Am pus mai multe poze din Italia aici. Enjoy.
Archive for November, 2010
Mai multe poze
Tuesday, November 30th, 2010Toamnă târzie cu miros de lemne arse
Thursday, November 25th, 2010Toscana este superbă
Thursday, November 25th, 2010Viața bate filmul
Wednesday, November 24th, 2010Un prieten a pierdut avionul din New York către Italia (unde suntem acum).
A vorbit cu orbitz de unde a cumpărat biletul, a sunat la Alitalia, s-a dus la aeroport la ghișeul de bilete, a sunat până a crăpat pe toată lumea pe care a putut și toți i-au spus la fel: dom’le, nu se poate, n-avem cum să te mutăm pe alt avion, e imposibil, singura ta șansă e să cumperi un alt bilet.
Cum s-a rezolvat? În disperare de cauză a sunat pe cineva din România care știa pe cineva care lucra la Alitalia. În două ore avea o rezervare internă pentru următorul avion pe ruta JFK->Roma. 🙂 C-așa-i în tenis. 🙂
Am făcut-o și pe-asta
Friday, November 19th, 2010Am ajuns, pentru prima oară, în Vegas, pentru doar o noapte. A fost exact ceea ce mă așteptam, un mare labirint subteran de cazino-uri, magazine și restaurante, un loc în care oamenii vin să își trăiască fanteziile sau să își piardă banii, un loc plin de excese și decadență umană, un loc care reușește să te facă să te simți bogat și sărac în același timp.
Una peste alta noi ne-am simțit excelent, o distracție de neam prost, de încercat o dată pe an, în care ajungi nu pentru că vrei ci pentru că te-a târât cineva acolo și din care pleci după ce te-ai simțit excelent, dar te urăști pentru asta pentru că ești mahmur și extenuat.
La ce lucrez eu
Wednesday, November 17th, 2010În sfârșit pot să spun. 🙂 Ieri am lansat HotPot, proiectul la care am lucrat în ultima vreme.
Discover Yours: Local recommendations powered by you and your friends
…
We are trying to do exactly that, and today we’re excited to share the first step: an early release of Hotpot – a local recommendation engine powered by you and your friends. With Hotpot, we’re making local search results for places on Google more personal, relevant and trustworthy.
…
Your recommendations are with you whenever you need them. In search results, you can see recommended places by using the new Place Search and clicking on the “Places” filter. You can also see recommendations when searching on Google Maps, Google Maps for Android or when checking the Place pages for a specific business.
…
Eu am lucrat în principal la infrastructura necesară pentru ca recomandările (personale și sociale) să ajungă în căutări.
Vreun sfat pentru Roma?
Sunday, November 14th, 2010O să ajung în vreo săptămână prin Roma, să vizitez cu niște amici. Data trecută când am fost am văzut doar orașul vechi, obiectivele turistice foarte clasice, că n-am stat mult.
Așa că m-am gândit să vă întreb și pe voi, poate citește blogul ăsta și cineva care stă pe acolo: aveți vreun sfat despre ce e de făcut în Roma altfel decât obiectivele turistice? Pe unde ies seara oamenii normali? Pe unde e viața de noapte? Vreun cartier mai simpatic?
Mersi mult, orice sfat este binevenit. 🙂
O zecime e de ajuns pentru conținutul util :-)
Thursday, November 11th, 2010Mă uitam ieri la noul www.didactic.ro, un site pe care l-am făcut acum șase ani și care a fost recent refăcut.
Am luat un screenshot cu site-ul la 1024×768, rezoluția cea mai populară acum în România, și de curiozitate am desenat cu verde zonele utile și cu roșu zonele inutile.
Conținutul util pentru un vizitator regulat al site-ului ocupă cam 10% din primul ecran. Arii utile dar nu neapărat centrale (ca meniul, sigla, formularul de căutare care arată ca orice altceva decât un formular de căutare), ocupă un alt 10-20%.
Restul de 70% din suprafață este ocupat de
- Reclamă – un rău necesar.
- Un îndemn la forumul de suport pe care, după ce l-am văzut o dată, îmi este inutil.
- O cutie mare care mă îndeamnă să mă abonez la revistă. Dacă sunt deja abonat îmi este inutilă, după ce mă abonez nu dispare.
- O cutie mare care mă îndeamnă să creez o pagină a școlii. Acțiune de care sunt interesați probabil 0.01% din vizitatorii site-ului, câți utilizatori vor crea vreodată o pagină a școlii lor?
- Un sondaj care spune că e zilnic, dar nu este, și pe care dacă l-am văzut o dată mi-a ajuns.
- Un formular care mă întreabă dacă îmi place didactic.ro, și care nu dispare după ce răspund.
Dacă faceți vreodată site-uri, puneți-vă în pielea utilizatorului vostru. Faceți un pic de usability research. Adunați niște log-uri și analizați pe ce anume dau click utilizatorii și pe ce nu dau click.
Altfel cădeți în capcana design-ului de dragul design-unului, cu doar 10% din spațiu alocat conținutului util.
Un gând scurt
Tuesday, November 9th, 2010Aseară stăteam în pat și așteptam să adorm. Singurul lucru la care mă gândeam era că abia aștept să adorm ca să vină mai repede ziua de mâine și să pot continua să lucrez la chestia asta pe care o fac acum la serviciu.
E clar, am luat-o razna… și același lucru vă doresc și vouă. 🙂