După o săptămână în pământul promis, aeroportul din Israel a fost primul aeroport în care m-am bucurat că m-au ținut două ore în security checks și mi-au cotrobăit sistematic și minuțios toate catrafusele.
Cred că unul din principalele subiecte de discuție cât timp am stat aici au fost tensiunile dintre Israel și palesinieni. Palestinienii își doresc independența și pamântul. Evreii extremiști religioși, în loc să accepte asta, încearcă să colonizeze pamântul promis pentru poporul ales. 🙂
Din gură statul spune că nu e de acord cu coloniștii și ca sunt acolo doar temporar, urmând sa îi scoată din teritoriile palestiniene cât de curând posibil. În practică insă Ma’ale Adumim, o colonie de lângă Ierusalim, era probabil cel mai semnalizat oraș pe drumurile din Ierusalim, armata pune garduri în jurul coloniilor ca să “îi protejeze pe coloniști” și numai “temporar”, evident, timp în care coloniștii obțin exact ceea ce își doresc, settlementuri permanente care devin imposibil de evacuat și care vor deveni parte din Israel atunci când se va defini o graniță, dacă vreodată va fi pace.
Evacuarea coloniștilor din fâșia Gaza pare acum mai degrabă o minune, facută sub un lider care, nu se mai știe cum, a reușit să aibă suportul atât partidelor religioase cât și al liberalilor.
Colac peste pupăză, cel mai sfânt loc al evreilor este zidul moscheii unuia dintre cele mai sfinte locuri ale arabilor, un loc unde bine spunea un prieten, ai putea porni al treilea razboi mondial dacă ai pune o bombă.
Și cireașa de pe tortul de deasupra colacului peste pupăză este rata natalitații, peste șase în Ierusalim și în colonii, doar 1.8 în rândul oamenilor normali la cap. E greu să vorbești rațional cu niște oameni care fac câte zece copii și au o misiune de la Dumnezeu să colonizeze pamântul făgăduinței.
O țară foarte interesantă, care clar merită văzută măcar o dată, dar după care m-aș ține departe pentru o vreme. 🙂
[update] Mai multe poze din Israel, aici.