Nu urmaresc politica. Nu m-a interesat niciodata si in general ma enerveaza. Dar nu pot sa ma abtin sa nu va dau un link catre clip-urile astea unde Steven Colbert tine un discurs in fata reprezentantilor presei la Washington si a presedintelui.
Sunt trei la numar, link-ul este doar catre primul, dar le gasiti si pe celelalte doua in coloana din dreapta.
Deci… ca sa zic asa… libertatea cuvantului, nu? ๐
[update] Clipul este acum pe Google Video.
In general in State nu poti sa bei (alcool ๐ ) daca nu ai un ID cu poza la tine care sa dovedeasca ca ai 21 de ani. New York-ul este o exceptie si a durat mai bine de sase luni (in care mi s-a cerut ID de vreo trei ori ๐ ) pana sa ma hotarasc si eu in sfarsit sa imi fac asa ceva. ๐
Ca sa fiu cu mot pana la capat nu am carnet de conducere, in tara in care asta este id-ul clasic (mda, nu exista conceptul de buletin). E, pentru extrem de putinele exceptii carora nu le place la volan, tot aia care dau carnete de conducere dau si id-uri simple, ca tot se pricep ei la asta. ๐
Si uite asa am ajuns eu intr-o dimineata la DMV, am completat un formular, am stat la coada ca sa imi faca poza, dupa care am mai asteptat o ora si jumatate pe o banca sa vina numarul meu la rand (stiti sistemul ala de la agentia CFR de langa Cismigiu? e, ca acolo era, doar ca erau banci ca pentru toata lumea si muzica in sala, nu ca la CFR ๐ ).
M-am dus la un ghiseu unde o tanti s-a uitat la actele mele (pasaportul, social security card-ul si un credit card care sa dovedeasca ca intr-adevar, asta e numele meu). Pentru $10 puteam sa imi fac id valabil pe 4 ani, pentru $15 pe 8 ani (afaceristi pana in panzele albe, ai naibii americanii astia ๐ ). Pai daca tot e super oferta, pe 8 ani sa fie, iar ID-ul o sa imi vina prin posta cam in doua saptamani (cum adica, nu trebuie sa mai stau la coada!?).
Pe bune, cred ca as putea sa ma obisnuiesc cu stilul asta mai putin birocratic de a face lucrurile. ๐
Mi se intampla deseori sa ma apuce gandurile. Ganduri despre viata, mai ales despre a mea, si stiu sigur ca de multe ori gandesc prea mult. Incep sa imi pun intrebari, sa caut argumente si dovezi mai mult sau mai putin solide, imi construiesc repede ipoteze bazate pe fapte care de multe ori sunt doar impresii. Ma reped in concluzii si renunt la ele la fel de repede, ma apuc sa intreb oamenii si sa cercetez daca e sau nu asa si de multe ori… n-am dreptate.
Intors din Romania am inceput sa meditez la diferenta dintre lumile astea doua si in principal la problema care ma framanta cel mai tare, prietenii si viata sociala. Am inceput sa le intorc pe toate partile, de ce aici e altfel decat in Romania. E din vina Americii, e din vina mea? E din vina mediului in care am ajuns sau pur si simplu o fi din vina mutarii cu totul intr-un loc nou? O fi de la faptul ca sunt strain sau pana la urma, e un pic din toate?
Mi-am dat raspunsuri si mi le-am luat inapoi. Mi-am intrebat prietenii (americani) de ce sunt ei asa, daca am dreptate judecandu-i sau nu. Mi-am refacut ipoteze si raspunsuri. Am reactionat ciudat si am avut stari dubioase, asa cum ma arunc eu deseori cu capul inainte in niste lucruri.
Am ajuns la concluzia ca e gresit sa generalizezi si e tentant sa dai vina pe stereotipuri. Mi-am dat seama raspunsul e un pic de ‘da’ la toate intrebarile de mai sus si ca viitorul e neclar. Mi-am dat seama ca e sanatos sa imi pun intrebari si sa imi dau orice fel de raspunsuri, ca e bine sa nu ma complac si sa imi zgandar instabilitatile pentru a nu ma bloca in echilibruri precare si gresite.
Dar dincolo de toate, mi-am dat seama ca, in the big picture of my life, nesigurantele astea nu sunt atat de fondate. Am realizat asta cand am aflat ca cineva a facut, acum o vreme, un an de voluntariat in Kenya. Conteaza oare cum i-o fi fost acolo? Conteaza ca i-au lipsit lucruri sau ca dimpotriva, o fi gasit lucruri in plus? Ce inseamna un an, doi, cinci ani din viata atunci cand faci ce iti place, cand esti intr-un loc in care iti urmaresti un vis?
Life’s a journey, not a destination si pana la urma nu e important sa ajungi undeva ci importante sunt locurile prin care treci. Si cat timp pot trage linie din cand in cand si pot spune “da, sunt in locul in care mi-as dori sa fiu” e bine.
In Ploiesti a venit Cirkus Praga, in New York a venit Cirque du Soleil… ce i-a apucat pe toti frate cu atata circ… ha? ๐
Una peste alta, daca in Ploiesti nu am apucat sa ma duc pentru ca eram in trecere, cred ca o sa ma duc la asta din NY. Am auzit ca e bun si mi-am dat seama ca nu-mi amintesc sa fi fost vreodata la circ… ๐
Azi mi-am dat seama ca imi place Manhattan-ul foarte mult. Are un ceva al lui aparte.
Vacanta in Romania m-a facut sa ma gandesc la lucruri. Sase luni nu sunt suficiente ca sa mi se para ciudate sau frapante lucrurile din Romania, dar sunt suficiente cat sa imi dau seama ce lucruri imi lipseau si care nu si le scriu si cum le-a scris si Alex, proaspete, ca sa nu le uit. ๐
De ce nu imi era dor (si asta doar in patru zile de Bucuresti ๐ ):
– de cainii vagabonzi
– de oamenii care s-au bagat in fata mea la coada de parca eram transparent
– de ospatarii care m-au servit in sila
– de eternele stiri despre inundatii de care nu poti scapa daca dai drumul la tv
– de eterna vaicareala a romanilor despre coruptie, saracie, probleme, starea nasoala a lucrurilor.
– de baetii cu plase de rafie care m-au intrebat daca nu doresc o camera video atunci cand m-au vazut ca fac poze.
– de copiii care m-au injurat si au inceput sa arunce cu pietre dupa mine pentru ca le faceam poze.
– de fumul de tzigara
– de baetii de la Multiplex care comentau filmul pentru toata sala
De ce imi era dor:
– de iesitul la bere cu prieteni
– de felul in care imi este usor sa cunosc oameni noi si sa comunic cu ei
Nu sunt concluzii, ci doar impresii.
Am mai pus doua albume online, unul din Ploiesti si unul de la mine de la tzara (de care v-am mai povestit).
Cam toti m-au intrebat de ce pozez numai lucrurile urate din Bucuresti sau Ploiesti. Eu n-am facut decat sa pozez locurile prin care am fost.
Sunt pe drumuri, cu acees sporadic la net si cu putin timp sau chef de pierdut vreme online, taman in vacanta. ๐
Asa ca profit de blog ca sa urez sarbatori fericite tuturor, Paste fericit si tot ce va doriti, liniste si multa dragoste!
Am postat mai rar in ultima vreme. Sunt in vacanta in Bucuresti, alerg de colo colo incercand sa ma vad cu prieteni, cunoscuti, oameni, sa vorbesc si sa vad ce mai face lumea, sa ma autoanalizez si sa imi urmaresc reactiile. ๐
N-am timp de concluzii dar am timp de poze. Asa ca, pana una alta, iaca niste poze de prin acest mic Paris facute de turistul din mine. ๐ Enjoy.