“Frate frate, dar brânza’i pe bani” – o zicală care nu se traduce deloc bine în engleză și care nici nu pare să aibă echivalent.
Nu îmi dau seama dacă este din cauză că America nu e în general preocupată de brânză, sau pentru că legăturile de familie aici sunt mai importante decât în alte culturi.
Blogul ăsta era, și poate încă mai este, citit de oameni din tech. Oameni implicați în online-ul românesc, implicați în a dezvolta business-uri care au la bază ideea că tehnologia în general și internetul în particular poate schimba felul în care oamenii fac lucruri.
Plecând de la ideea asta – voi în ce companii din România ați investi? Este vreo companie / startup / small business în oline-ul românesc care credeți că ar putea avea succes?
Și nu mă refer doar la companiile astea cunoscute – eMag, trilulilu, ejobs, 2parale – dar și la companii care par să atragă mai puțin atenția comentatorilor români din online dar care mie mi se pare că aduc schimbare reală – de exemplu StarTaxi de care pare să nu vorbească nimeni.
Ieri s-a adunat un pumn de indivizi în Union Square în NYC să ridice pancarte cu Roșia Montană.
E un loc bun de protestare, central, unde de obicei protestează tot felul de oameni pentru tot felul de cauze.
M-am dus și eu să casc gura, să le fac niște poze. 🙂 Apoi una din poze a fost postată pe FB unde au văzut-o câteva mii de oameni probabil, 600 likes, 50 shares.
Eu zic că se pune, în felul meu am participat și eu la efort.
Marele Măr salvează Roșia Montană. 🙂
Toate universitățile mari și cunoscute au tricouri, hanorace, chestii, cu numele lor pe ele. Cei care termină la universitățile astea le poartă cu mândrie, pentru că este univestitatea care i-a format, este un simbol, este un nume căruia de cele mai multe ori le datorează educația lor și locul unde au ajuns.
Unde găsesc și eu un tricou cu “Politehnica”? Un hanorac? Ceva acolo, să știe lumea că Poli există și că e bună?
Aseară, complet întâmplător, am găsit Aperol Șpriț la un restaurant austrian din NY. Băi, o fi venit moda din România până aici!
Vacanța asta în Romania a fost chiar tare. Și nu doar pentru că m-am simțit eu bine ci pentru că, deși Românii în marea lor majoritate au rămas negativi, cinici și prea grăbiți să aibă dreptate, am cunoscut un tip cu o idee care m-a dat pe spate.
Vorbeam noi despre ce facem în viață, le povesteam cum eu vreau să schimb România și în general, să construiesc lucruri care fac viața oamenilor mai bună.
Și tipul ăsta mi-a spus că el vrea să cumpere Steaua. Sau nici măcar, ci doar să îi devină manager. Pentru că, spunea el, dacă devii manager la Steaua și reușești să transformi fotbalul Românesc, să construiești o echipă pe bune, cu valori morale, fără blaturi, fără dobitoci, care joacă exemplar și bine, atunci poți schimba România.
Pentru că vezi tu, microbiști se comportă și sunt influențați de etica echipelor ale căror fani sunt. Dacă vezi corupție în sport, ești deznădăjduit în general, nu ai role models, nu ai la cine să te uiți în sus și-ți bagi și tu picioarele.
Dar dacă Steaua ar deveni un model de etică, atunci și fanii ar fi inspirați pentru că sunt atașați de echipă emoțional, vor să fie și ei acolo, se identifică, ar avea niște modele.
O teorie foarte interesantă și care mi-a plăcut mult, chiar și numai prin faptul că cineva credea în ea și voia să schimbe lumea în felul în care știa el.
În ultimele câteva săptămâni a tot apărut discuția asta despre identitatea fiecăruia dintre noi. Cum se identifică fiecare? Cum se gândește fiecare la cine este el, ca om?
Am realizat că nu e o întrebare atât de simplă și e ciudat de subtilă. Am amici emigranți care, din câte știu eu, se identifică drept americani. Ei și-au dorit să se mute în US, își doresc să rămână aici, se simt parte din crearea acestei națiuni, simt că esența ideii de a fi american este aceea de a fi emigrant.
Eu încă mă identific drept Român, sau poate, mai degrabă, un fel de cetățean global. Știu că nu mă voi simți niciodată American și nu cred că voi uita vreodată cum era viața în România.
În același timp, nu sunt atașat de nici una din popoarele astea ca și popor, ci mai degrabă de anumite comunități de prieteni și de oameni de care am fost și sunt apropiat.
E oricum un pic ciudat să te identifici, ca om, prin națiunea din care faci parte. De ce aș simții eu emoții pentru o bucată de pământ doar pentru că acolo locuiesc oameni care vorbesc aceași limbă ca și mine?
Știu că mă joc cu focul dacă postez aici de politică. 🙂
Citind superficial ce se întâmplă acum în România, eu înțeleg că se încearcă adăugarea unui alt layer de birocrație, între guvernul central și guvernul local la nivel de județ?
Dacă asta se discută, cine crede că soluția pentru probleme de guvernare este încă un rând de birocrație și de distribuire de fonduri, să ridice mâna.
Pentru că românii au așa un respect și o încredere în politicieni și sisteme de stat că vor mai mulți. 🙂 Și susțin politicieni care vor să pună și mai multă putere în mâinile politicienilor.
Cum zic în română dacă vreau să zic “Hobitul este un prequel la Stăpânul Inelelor”? Și cum zic sequel în același context?
Am ajuns la el întâmplător, dar mi-a plăcut mult. Poate voi știați deja de el, o fi fost pe la TV sau undeva, habar nu am.
Ce mișto ar fi dacă Chirilă ar face o colaborare cu Paraziții, că și ei sunt fani pe tema asta de cultură și deșteptare a maselor.