Vivi's developer blog

Cineva a share-uit pe Facebook clip-ul ăsta cu o mică bucată din prima dezbatere prezidențială din România, între Ion Radu Câmpeanu, Ion Iliescu, și Ion Rațiu.

Ce mi se pare foarte tare este că de fapt, privind cinic dezbaterea respectivă, democrația Românească a funcționat exact cum m-aș aștepta să funcționeze o democrație mult mult mai matură: românii l-au ales pe cel mai puțin coerent dintre cei trei, cel care pare că gândește cel mai puțin profund, dar care zâmbește larg și face promisiuni vagi despre cum o să facă să fie mai bine, fără să dea prea multe detalii. 🙂

[update] Merită văzut și clipul ăsta care explică un pic ce s-a întâmplat imediat după revoluție.

Eu îl găsesc foarte interesant și mă surprinde cât de ușor ne este să raționalizăm și să justificăm realități dure – de exemplu cum de Iliescu este încă relevant, când oricine se uită un pic la istoria imediată de după revoluție poate vedea că nu e un om ok.

Am găsit azi ceea ce este probabil prima referință la niște date din Harta Politicii dintr-un ziar românesc, într-un articol care nu este despre harta politicii în sine. 🙂

Potrivit institutului pentru Politici Publice, în actualul mandat, Crin Antonescu a avut un procent de prezenţă la Parlament de doar 1,8%. L-a întrecut până şi senatorul Cătălin Voicu, arestat preventiv la 30 martie 2010, care figurează şi acum cu o prezenţă de 2,8%. Şi în mandatul 2004-2008, când era deputat, Crin Antonescu a fost în topul chiulangiilor din Parlament. Potrivit site-ului hartapoliticii.ro, Antonescu a avut o prezenţă de numai 14%.

Este un articol despre Crin Antonescu din 15 Aprilie în care se întâmplă exact ceea ce visez eu când lucrez la site-ul ăsta: să avem date din trecut ușor de găsit, ușor de referit, ușor de redescoperit.

Ura!

Vlad Ursulean m-a contactat acum ceva vreme pentru că voia să scrie un articol despre harta politicii și despre data-based journalism.

Rezultatul îl găsiți în România Liberă de azi, un articol care îmi place și care explică destul de bine scopul site-ului și povestea lui.

În ultima vreme am tot lucrat la Harta Politicii, și singurul fel în care pot face asta este să nu citesc deloc știri sau bloguri despre politică românească.

Cele câteva bloguri despre politică la care m-am abonat le-am pus într-un cont separat și le citesc doar o dată pe lună, moment în care sentimentul de inutilitate devine copleșitor.

E o combinație între absurditatea majorității știrilor și tonul atoateștiutor și încrezător în opinia personală a autorilor care îmi crează un sentiment că ceea ce fac eu este minor, comparat cu telenovelele absurde atât de elocvent prezentate și autoritar interpretate.

Din același motiv evit să vorbesc și cu prieteni din românia despre asta, de multe ori aud același “da Vivi, e cool, dar e complet inutil”.

Și nu cred că cel mai tare mă afectează faptele în sine, oricât de absurde ar părea sunt ceva natural într-o democrație imatură ca a noastră, ci absența argumentelor și a calmului din comentariul politic, absența contextului și a analizei distante de care simt că este atât de mare nevoie dacă vrem să ajungem undeva.

La fel cum acum vreo trei ani am separat tot ce aveam de spus despre publicitatea online în Harta Publicității, a venit momentul să fac același lucru și cu Harta Politicii.

Dacă vă interesează cum bat eu câmpii făcând statistici despre Parlamentul României, senatori, deputați, procente de prezențe, legi, asemănări între parlamentari și cine știe ce idei excentrice om mai găsi, abonați-vă aici. Deja am postat acolo concluziile despre alegerile de la Senat, pe care le-am pus online abia ieri.

Setul de date este cel puțin fascinant și după cum ați văzut deja concluziile care se pot trage sunt interesante, iar oamenii par să le găsească utile.

Între timp Harta Publicității a devenit un standard de facto în publicitatea online românească. Știu că viața politică este infinit mai agresivă, complexă și complicată, dar nu se știe niciodată. 🙂

Trebuie să ai vise imposibile dacă vrei să ajungi oriunde. Și cum mă distrez de minune făcându-le chiar și doar pentru mine, nu e nimic de pierdut. 🙂

Ok, v-ați prins, cu timpul liber pe care îl am zilele astea, lucrez la Harta Politicii. 🙂

Dacă tot am simulat zilele trecute sistemul electoral și am lista cu cei care au câștigat, m-a ros curiozitatea să văd câți dintre deputații din mandatul anterior au fost într-adevăr realeși și de ce.

În primul rând, am actualizat lista camerei deputaților de aici cu dacă deputatul a fost sau nu reales plus numărul de voturi care au contat.

Ce am aflat

Din 190 de deputați care au recandidat tot pentru Camera Deputaților, 98 au fost realeși și doar 82 nu mai au un loc de deputat. 98 reprezintă cam o treime din Camera Deputaților.

Prezența medie în ultimii patru ani a celor 98 realeși este de 57%. Prezența medie a celor 82 respinși este de 64%, în contextul în care prezența medie a întregii Camere a fost în jur de 66%.

E destul de deprimant să vezi că oameni care s-au dus pe la servici mai puțin de un sfert din timp au fost realeși să facă asta încă patru ani. 🙁

De ce sunt numerele astea importante

Mi se pare că asta răspunde parțial la întrebarea “uite, am votat, și la putere sunt tot ăia și tot își fac de cap”.

Dacă electoratul nu elimină uscăciunile odată la patru ani, cum să ai pretenția de la politicieni să se simtă trași la răspundere și să se schimbe ceva?

Ce înseamnă asta

Într-un sistem care ar fi funcționat corect, ar fi trebuit să rămână la putere cei care au făcut bine, să fie eliminați cei care nu au făcut așa de bine, să funcționeze un sistem de selecție pentru ca parlamentarii să se simtă trași la răspundere, nu?

Poate e de vină doar faptul că uninominalele astea sunt încă ceva nou și cultura votului informat și a democrației participative nu există. Rămâne de văzut dacă peste patru ani se va schimba ceva în numerele astea.

Well, de când cu alegerile, mă tot frământă întrebarea “oare fiecare vot contează”? Well, vestea bună este că, în loc să ne dăm cu presupusul, putem afla răspunsul exact, și chiar asta am făcut. 🙂

Să definim întrebarea

În primul rând, aș vrea să detaliez un pic întrebarea și să o reformulez:

Care este numărul minim de voturi în plus care, acordate unui alt candidat, ar fi putut schimba soarta celui care a câștigat locul în Parlament?

Atenție, aici nu mă refer doar la majorități simple, ci la toate situațiile în care rezultatul s-ar fi schimbat. Cum sistemul nostru uninominal nu e așa simplu, sunt destule posibilități (dacă vreți detalii, pot explica).

Cum am făcut asta

Dintr-un comentariu la mine pe blog l-am găsit pe Adinel Chiriță care, surprinzător pentru mine, avea de gând să extragă datele din pdf-urile scanate de pe site-ul BEC și s-a oferit să mi le dea și mie. Woohoo! 🙂

Având numărul de voturi obținut de fiecare candidat, în fiecare circumscripție, și algoritmul de decidere a câștigătorilor, am făcut un simulator care trece prin acel algoritm și decide câștigătorii… dar și mai important, îmi permite să fac niște statistici altfel greu de făcut și să îmi răspund la întrebare. 🙂

Ce am aflat

Că două locuri de deputat au fost decise de 6 voturi (în Arad-6) și respectiv 8 voturi (în Argeș-4).

Că zece locuri de deputat ar fi putut fi schimbate de mai puțin de 100 de voturi, în timp ce 36 de locuri (10% din camera deputaților) ar fi putut fi schimbate de câte mai puțin de 500 de voturi în fiecare colegiu.

Tot din datele astea putem afla și câți deputați au câștigat deși nu erau primii în clasamentul colegiului lor.

În timp ce 75% din cei care au câștigat reflectă dorința electoratului, 13% din câștigători erau pe locul 2 și alți 11% erau pe locul 3 în clasamentul popular.

Cea mai simplă explicație despre cum funcționează sistemul electoral am găsit-o aici (un gif animat – wtf?).

Mai multe detalii

Graficele astea sunt cool, dar detaliile sunt și mai cool. 🙂 Am pus rezultatele complete la vivi.ro/politica.

Acolo puteți vedea, pentru fiecare colegiu, de câte voturi minim ar fi fost nevoie pentru a schimba rezultatul și cine ar fi fost cel care ar fi câștigat în acel caz.

Am luat în calcul aproape toate posibilitățile pentru care cineva ar fi câștigat:

• pentru a aduce câștigătorul sub 50%+1 – înseamnă că dacă X oameni în plus s-ar fi dus la vot și ar fi votat pentru oricine altcineva decât câștigător, acesta n-ar mai fi întrunit 50%+1 și asta ar fi însemnat că altcineva ar fi câștigat
• pentru a obține un loc alocat partidului său – înseamnă în general că atâtea voturi în plus i-ar fi trebuit candidatului următor ca să intre în numărul alocat partidului înaintea unui alt candidat și asta ar fi dus la câștigarea colegiului.
• pentru a avea mai multe locuri decât primul clasat – înseamnă că următorul ar fi avut loc pe listele sale de partid, dar avea nevoie de mai multe voturi decât cel care chiar a câștigat ca să îi ia locul.

Există și alte situații mai complicate care ar fi dus la răsturnări de situație, dar sunt mult prea indirecte încât nu le-am considerat ca “voturi care au contat”.

Un exemplu

Cazul meu favorit este Mînzînă Ion, deputat traseist politic (fost PRM, curent PC), prezent doar jumătate din timp prin parlament, care a pierdut doar pentru că nu a avut 8 voturi.

Dacă 8 oameni care au citit Harta Politicii au decis să voteze împotriva lui, înseamnă că Harta Politicii a contat. Nu o sută sau o mie, tot ce a trebuit cineva să facă pentru ca Mînzînă să nu mai fie ales a fost să influențeze OPT oameni. Pretty cool, eh? 🙂

În loc de concluzie

Datele sunt incredibil de neprietenos publicate de BEC și Adinel a făcut treabă de chinez bătrân ca să le scoată de acolo într-un format folosibil, tot respectul.

Bănuiala mea e că nimeni nu a mai făcut statisticile astea, nici cele agregate și cu atât mai puțin cele detaliate. Din câte am citit eu ziarele estimau numărul celor care au câștigat cu peste 50%+1 voturi la 50 (în Camera Deputaților + Senat), dar numai în Camera Deputaților sunt 85. 🙂

Dacă aveți sugestii, întrebări, ceva de spus, lăsați un comentariu.

Ce mi-ar plăcea cel mai mult ar fi ca, peste patru ani, să vă amintiți că cineva, cândva, pe un blog, a făcut calculul ăsta și să îl căutați atunci când cineva vă va spune “eu nu votez mă, că oricum nu contează”. 🙂