Urmăresc de doua luni foarte atent alegerile din America. Citesc ziare, vorbesc cu oameni, întreb, urmăresc ce se întâmpla și încerc să înțeleg de ce.
Ca un efect secundar interesant, după atâta citire de presă americană, am avut o revelație atunci când am încercat să citesc presa noastră și mi-am dat seama ce lipsește articolelor românesti: contextul!
Cum scrie presa românească
Luați orice exemplu, orice articol, din orice zi. Acum, pe prima pagina Gândul este un articol despre o ordonață de urgență despre ridicarea pragului pentru licitații de stat. Mi se spune ce face ordonanța, ce a schimbat și câteva alte detalii care pentru mine nu înseamnă mare lucru. A doua jumătate insistă cu detalii tabloidice despre cum ordonanța naște sau nu naște suspiciuni.
Ce aș vrea mai mult? Well, mi-ar plăcea să mi se dea un context. Câte proiecte sunt afectate? Ce procent din cheltuieli reprezintă? Ce s-a întamplat până acum cu acele proiecte? Care este imaginea de ansamblu? Face asta parte dintr-o serie de inițiative și dacă da, au succes? Cine susține inițiativele astea și cine nu? Când Vozganian zice că habar nu are, e prima ordonanță de care nu știe? A mai fost ignorant și altă dată?
În forma actuală este un articol pe care și eu probabil aș fi putut să îl scriu dacă aș fi avut comunicatul de presă sau știrea Mediafax în față.
Cum scrie presa străină
În contrast, fiecare articol din presa americană enunță ce s-a întâmplat, încearcă să explice ce a însemnat asta în trecut, dacă s-a făcut asta și în alte părți și în plus ce se crede că înseamnă asta pentru viitor și mai ales îmi dă o imagine de ansamblu.
Iau un articol întâmplător din New York Times, despre cum The Fed a redus dobânda de la 1.5% la 1%. Mi se spune cum ăsta este un record și că a mai fost la nivelul ăsta în 2004 și de ce atunci era așa mică. Mi se spune cum se aștepta ca asta să influențeze stock market și de ce nu a funcționat, mi se explică contextul și mai larg din care face parte inițiativa asta, ce alte măsuri s-au mai luat și de ce.
Mi se explică că asta s-a mai întâmplat în Japonia în anii ’90 și ce se așteaptă să se întâmple dacă măsura asta extremă nu merge. Context, context, context.
Cum influențează asta politica
Atunci când nu există context, ceea ce faci în fiecare zi nu contează. Guvernul Tăriceanu poate să fi dat zece mii de ordonanțe proaste, articolul de mai sus le-a șters pe toate dintr-o lovitură și le-a făcut irelevante. Trecutul este resetat cu fiecare nou articol.
Ziarul românesc este prezentul, nu e nici trecutul nici viitorul. Ce face guvernul este un prezent tabloidizat pe care în absența contextului nu o să îl pot judeca. Și când nu pot judeca dacă e bine sau nu ceea ce face, cum să știu dacă îl realeg pe Tăriceanu?
Și atunci de ce ar fi Tăriceanu motivat să facă ce trebuie? Oricum nu o să scrie nimeni despre asta peste două săptămâni, nu o să dea nimeni imaginea de ansamblu, nu o să explice nimeni că a făcut bine sau nu în trecut, nu o să îmi dea nimeni explicații și context despre Tăriceanu.
Concluzia
Oamenii uită și este de datoria ziarelor să fie informate și să mă informeze. Ele sunt a treia patra putere în stat, presa este acea forță care ar trebui să facă imaginea de ansamblu accesibilă cetățenilor. Și nici măcar nu vorbesc de obiectivitate, nu asta e problema, ci absența contextului. Explicațiile. Faptele din trecut care mă ajută să înțeleg. Pentru că doar dacă înțeleg pot lua decizii informate.
Presa este legătura dintre aleși și alegători și când această legătură este proastă, să nu ne mirăm că lucrurile merg prost.
Iar înainte să nu fii de acord cu mine, ia o pauză și citește câteva articole din presa românească la întâmplare cu perspectiva de mai sus în minte. Abia apoi spune-mi că nu am dreptate. 🙂
f bun articol. o parte din cele pe care le-ai mentionat le gandeam si eu, dar mai mult la nivel inconstient. la altele nici nu m-am gandit pana acum.
cred ca diferenta dintre sua si romania in ce priveste jurnalistica e f mare si pentru ca in sua exista o traditie, pe cand in romania a ‘aparut’ peste noapte, dupa revolutie (pentru ca nu cred ca se poate numi presa ce a fost in timpul comunismului). sper ca in timp, vom deveni si noi mai buni. multe bloguri au ridicat stacheta si asta e foarte bine.
per total, ai dreptate, dar am doua observatii:
1. in Romania, un ziar are maximum 40 de pagini si asta in cel mai fericit caz. daca n-ai spatiu, unde sa mai bagi contextul? cind ai 24 sau 32 de pagini si vrei sa acoperi toata tara, crede-ma, nu ai loc destul, iar daca vrei sa maresti numarul paginilor, iesi pe minus. sa ne gindim, totusi, ca un main de pagina din WSJ sau din NYT are in jur de 6.000 sau chiar 8.000 de semne. in ziarele romanesti, are maximum 5.000, de regula doar 3.000. in .Ro se practica informatia pe cit posibil la esential si doar la detaliile semnificative.
2. daca incerci sa te arunci pe piata din .Ro cu un ziar de 52 de pagini sau mai mult, ai toate sansele sa nu te cumpere nimeni, indiferent cit de bun e. si asta pentru ca romanul nu citeste, nu mai e obisnuit sa citeasca. si aici vorbim de majoritate, nu de mine sau de tine, care chiar esti interesat. prin urmare, ce alegi: calitate si cantitate informationala, dar pe pierdere si – ulterior – falimentul, sau minimum de calitate in cuvinte putine si posibilitatea de a face un minimum de profit pe termen mediu?
si ar mai fi si calitatea actului jurnastic de toata jena in cazul unor ziaristi, da’ asta e alta poveste. in mare, cele doua de mai sus ar trebui sa explice de ce se intimpla ce se intimpla.
Alex, uită-te la cele doua articole la care am dat link. Articolul din Gândul are 5000 de caractere. Prima parte a articolului din New York Times oferă mai multă informație, mai mult context și mai bine scris și are doar 4000 de caractere. Întreg articolul are 8000 de caractere, cu 30% mai mult. Doar 30%, nu e kilometric, nu e analiză de fond.
Nu da vina pe spațiu, că nu asta e problema. Toate alea 5000 de caractere sunt gunoi de tabloid, nu sunt ziarist dar jur că aș putea să elimin trei sferturi din articol ca nesemnificativ și inutil.
În plus, iartă-mă că spun asta, dar comentariul tău sună a justificare. Avem o presă de căcat, dar uite, sunt motive ptr care e așa, deci e ok. E justificabil. E de înțeles, asta e, ce să-i faci?
Poate că ce spui tu explică parțial ce se întâmplă. Dar asta nu înseamnă că nu s-ar putea mult mai bine chiar și cu lipsa de spațiu de care vorbești. Nu îmi spune că un jurnalist decent în alea 5000 de caractere nu ar fi putut scrie un articol cu context, cu explicații, la obiect.
Alex cred ca daca ar exista un ziar cu 52 de pagini ar fi probabil ceva nou, inovator; daca ar fi si scris asa cum spune Vivi ca ar trebui …atunci eu cred ca in mod clar ar avea vanzari foarte mari.
succint: format nou (mai mare) + calitate mult mai buna a articolelor = succes (implicit vanzare mare)
Spaţiu nu e o scuză. Come on, suntem online. Unlimited pace. Şi oricum, articolele româneşti sunt cam la fel de lungi, după cum zicea Vivi, doar că-s pline de prostii.
Dar e bine să nu generalizăm. În sensul că avem şi noi niscaiva ziare de calitate. De obicei alea economice şi financiare. Cam atât. În rest, Libertatea!
Vivi: din punctul asta de vedere, ai dreptate, nu neg. 5.000 de caractere sint mai mult decit suficiente. dar nu stiu in ce masura mai poate fi vorba doar de jurnalisti, cind vorbim de Libertatea, Click, Cancan şi GSP ca cele mai bine vindute ziare.
tind sa cred ca se formeaza o prejudecata in rindul jurnalistilor, cum ca scandalul e singurul care vinde, prin urmare trebuie sa se adapteze, iar continuarea este ceea ce ai semnalat tu.
in ceea ce priveste spatiul, si revin pe ideea asta, e “doar 30% mai mult”, cum spui tu, insa 30% reprezinta ENORM cind iti structurezi informatia.
si, la fel cum am scris si mai sus, exista si foarte multi jurnalisti care n-au nici o treaba cu jurnalismul. dar asta e partea a doua.
a patra putere in stat nu a treia 🙂 (legislativ, executiv, administrativ, presa)
bun postul, foarte bun, insa as vrea sa te intreb cate publicatii din SUA sunt asemanatoare NYT-ului? Eu citesc constant, online, WSJ si NYT iar cand am mai ajuns pe acolo USA Today (hartie) care mi se pare fad. De fapt intrebarea mea este, toata presa americana e asa cum spui tu mai sus?
Avand in vedere ca studentii la jurnalistica s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, iar profesorii nu mai respecta nici ei regulile de baza, sa nu ne mire ca viitorul va fi “scris” si mai anapoda decat prezentul.
Toti se ghideaza dupa niste indici convenabili: public superficial, cifra vanzarilor sau politica trustului.
Dar incepe sa fie bine si pentru cititori(si nu rasfoitori de hartie) caci poti gasi articole elaborate si documentate pe bloguri (ca de exemplu, articolul tau). Fara influente, fara tonomate, fara interese ascunse.
P.S. nu ma pot abtine sa nu redau subiectul discutiei dintre doi studenti la jurnalism – ca se laudau in gura mare ca asta sunt. Erau doi, o fata si un baiat, si-si enumerau concursurile de miss respectiv mister la care au participat. Printre multele aberatii pe care le-am auzit, la intrebarea lui “care a fost ce mai mare dezamagire a ta?”, ea a raspuns: “Ca am luat locul noi si aia nici macar diplome nu ne-au dat”… 😀
@Orlando: nu știu, nu citesc ziare pe hârtie.
Citesc BBC News, apoi citesc plecând de la secțiunea de Elections de pe Google News și de multe ori nu mă uit neapărat la cine îl scrie.
Cred că ajung des pe LATimes, CNN, Reuters, AP, Financial Times, Christian Science Monitor, ABC News, FOX News, WSJ și altele iar marea majoritate au articole bine scrise din punctul de vedere de mai sus, cu context and all that.
Încerc să citesc din cât mai multe surse ca să văd cine este biased în ce direcție. 🙂 Probabil că e presă proastă și aici, sigur este. Dar presa bună… este bună și nu cred că se reduce la NYT și WSJ.
Cât despre USA Today wikipedia zice “USA TODAY is known for synthesizing news down to easy-to-read-and-comprehend stories.”
De curiozitate, m-am dus acum și am citit un articol despre reclama de 30 de minute a lui Obama de ieri.
Deși nu la fel de bun ca un articol din NYT, tot are paragrafe care îmi dau un context despre cât a costat reclama și imaginea de ansamblu despre finanțarea celor doua campanii (că Obama a renunțat la public financing și are mult mai mulți bani ca McCain – și câți bani), de ce Florida e importantă, că tot ieri Obama s-a dus în North Carolina și cum se potrivește North Carolina în imaginea de ansamblu.
Fad sau nu, de calitate sau nu, chiar și USA Today mi-a dat mai mult context decât articolul din Gândul de mai sus.
Vivi — intrebare: daca in presa americana curge atita context si adevar, cum fras se explica faptul ca Bush a fost reales? Ca la cite belele a facut in primul mandat, alegatoru’ american avea un munte de context pe baza caruia sa judece si sa aleaga (mai bine :-)).
In principiu ai dreptate: ce produc jurnalistii in USA e mai de calitate decit ce produc jurnalistii in Romania. Insa nu te lasa ametit de aparenta virtuozitate a publicatiilor americane; “deasupra” celor care scriu stiri/opinii exista editori care cenzureaza ce anume apare si ce nu in fata cititorilor. Iar editorii astia dau socoata patronilor de trusturi de presa, a caror interese nu sunt intotdeauna aceleasi cu ale cititorilor.
Uite, iti dau un exemplu luat din actuala campanie electorala din State, ca tot ziceai ca ai urmarit-o (desi ai spus ca ai facut-o doar in ultimele doua luni, ceea ce s-ar putea sa nu fie suficient pentru ceea ce am de gind sa te intreb). Republicanii au avut inscris in lupta pentru nominalizare un candidat pe nume Ron Paul, care de cite ori aparea in dezbateri televizate ai fi jurat ca-i dusmanu’ de moarte al administratiei curente (care e formata de acelasi partid Republican). Intrebarea e: crezi ca media americana a acordat aceeasi atentie lui Ron Paul ca si lui McCain, Giuliani sau Mitt-nu-mai-stiu-cum?
Apropo de discutia aia cu spatiu’ de publicare:
– 3000 de caractere in plus fata de cele 5000 cite are articolul din ziarul romanesc, inseamna 60% mai mult (nu 30%).
– Faptul ca un cotidian american are de doua ori mai multe pagini decit unul romanesc nu inseamna deloc ca americanul citeste mai mult (cum s-a insinuat in careva comentariu de mai sus), ci doar ca are o paleta de articole mai variate decit romanul. (Eu chiar suspectez ca, de fapt, americanul citeste mai putine pagini din cele 80, decit romanul din cele 40. Da’ e doar o parere personala, pen’ ca nu am la baza nici o analiza cu date.)
@A.M.: am spus că obiectivitatea nu intră în discuție aici. Simplifici lucrurile mult prea mult, o presă matură nu este echivalent cu o societate ideală sau o politică perfectă. O presă matură nu înseamnă nici o presă obiectivă, nu sunt naiv. Chiar și o presă matură este supusă presiunii de a vinde ziare, de a fi un business, de a fi comerciali. Este un subiect complex și nu despre asta e vorba.
De ce Bush a câștigat în 2004 este deasemenea un subiect complicat, are legătura cu manipularea subtilă a poporului, war-on-terror, o campanie politică jucată bine, manipulare, frică, aroganță și indiferență, plus un nivel de trai majoritar bun care duce la o indiferență față de alegeri. Nu-l poți simplifica așa cum faci tu la “păi dacă presa a oferit context, de ce a fost ales?”.
Tot ceea ce spun este că să oferi context în presă mi se pare un lucru esențial unui proces democratic sănătos (proces democratic care deși este imperfect este as good as it gets for now).
Nu sugerez că e lapte și miere ci sugerez că este o bază, un ingredient necesar (nu și suficient), o fundație, minimul necesar.
Absența contextului înseamnă lipsa acestei fundații și duce la situații mult mult mai rele, cam cum e acum în România, unde toți fură pe față, mint, votează aiurea, pentru că nimeni nu o să își aducă aminte de asta peste doua săptămâni.
Repet, mă refer la minimul necesar, la fundația care ar sta la baza unui sistem care ar avea șanse să funcționeze, nicidecum la o soluție care rezolvă totul. Așa cum e acum nu are șanse.
Eu cred că este vorba despre diferența dintre știrea de presă și analiza/comentariul de presă. Decizia cu privire la care tip de articol trebuie să predomine într-un ziar ține de obiceiurile școlii jurnalistice din țara respectivă.
În România, de exemplu, școala jurnalistică pune mare accent pe știre ca fiind un tip de articol ce îți prezintă scurt și la obiect informația. În acest caz, jurnalistul nu trebuie să comenteze sau să explice, întrucât i-ar reduce obiectivitatea. De aceea toate știrile de presă sună mai mult sau mai puțin așa: “Astăzi la ora X, s-a întamplat cutare lucru. Y, care a fost de față, a declarat că..”. Punct. Cât mai sec posibil. Atunci când ai un editorial sau un articol de analiză, povestea este cu totul alta.
Statele Unite ale Americii au inventat comunicarea ca și disciplină. Asta înseamnă, pe de-o parte, că ei experimentează deja de mulți ani cu diferite tehnici de transmitere a unui mesaj în mod eficient către public. Pe de altă parte, tradiția jurnalistică (de fapt de comunicare în general, pentru că se aplică și la marketing, relatii publice, etc.) este una a spectacolului. Exact cum spuneai mai sus, it is all about stories! Și asta nu o spun din cărți. Am fost fascinată să văd cum în SUA o vizită la cea mai neînsemnată atracție turistică devenea un eveniment în sine. Stories, stories, stories, vorbitori foarte buni, teatralitate cu măsură, persuasiune cât încape.
M-am uitat de curiozitate acum în Le Monde, pentru că, istoric vorbind, școala românească s-a inspirat de la francezi. Articolele lor mi se par undeva la mijloc, poate ceva mai aproape de stilul american. Cred totuși că asta e o evoluție recentă.
Așadar, observația ta s-ar reduce la o semnalare a faptului că jurnalismul românesc e cam prăfuit. Vorbesc din punct de vedere academic, la nivel de teorie, nu intru aici în discuții cu privire la calitatea jurnaliștilor sau interesele trusturilor de presă. Acesta este însă doar un alt exemplu care ilustrează un fenomen generalizat în România: lipsa de flexibilitate și neadaptarea învățământului universitar la timpurile curente.
Pe vremea când ziarul avea un caracter local, iar informațiile erau puține, era într-adevăr de dorit ca jurnalișii să fie cât mai distanțați de subiectul prezentat. Acum însă avem nevoie de informație agregată, pentru a ne ajuta să ne orientăm într-un spațiu atât de complex. Presa capătă așadar un nou rol în societatea actuală – iată un lucru pe care jurnaliștii români încă nu l-au înțeles.
Concluzie: “Să nu se revizuiască, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele…esențiale! ”
Rămâne întrebarea cum poate presa să își ia în serios noul rol, fără a cădea în capcana subiectivității, pradă intereselor particulare și jocurilor de putere? Cred că simpla îmbrățișare a stilului jurnalistic american este plină de pericole, mai ales într-o societate ca cea românească, în general needucată și fără spirit critic. Din NY viața se vede altfel, dar să nu uităm că aceeași presă americană este cea care menține status quo-ul în “celelalte” state… Dacă ai prea mult context, s-ar putea să nu îi mai vezi marginile…
P.S. Asta e unul dintre momentele când mă gândesc că ar trebui să îmi fac blog.. 🙂 Zile frumoase și numai bine!
Cind le aud pe astea cu spatiul timpesc. E vorba de calitate nu cantitate. Ziaristii in Romania sint in mare parte niste oameni prosti, mai prosti ca mine, nedocumentati, de obicei mai nedocumentati ca mine, fara scoala si educatie, fara putere de intelegere, fara talent la scris. Eu mai citesc ziarele romanesti mai mult ca sa ma simt si eu destept, ca informatia in ele e 0.
Nu-s ziarele americane perfecte si nepartinitoare, dar sint citeva ordine de marime in fata celor romanesti.
Imi vine sa rid cind romanii imi tot spun ca “te-au spalat pe creieri aia” sau ca americanii sint spalati pe creier de media cind ei nu au acces la nici o presa de calitate in limba romana. Cind toate informatiile din afara sint traduceri proaste ale altor articole scrise altii. Care altii au un bias, dar aia care citesc ziarul in formatul lui original stiu asta, romanul care citeste traducerea nu stie.
PS: exceptii fata de ce am spus eu mai sus sint Dilema Veche si or mai fi citeva ziare serioase… iar exponentul principal la ce am spus eu e Evz.
Darius, de exemplu Capitalul in contextul din Romania chiar ar fi bun, dar de fapt e slabut si are multe derapaje… deci nici macar astea financiare de uz mai larg nu cred ca au mare valoare. Si majoritatea se bazeaza pe tradus de la altii sau conspecte, n-au idei si interpretari originale.
Cristina, sa compari Le Monde (sau orice ziar mare din vest) cu ziarele romanesti e de ris… nu, nu e vorba de stirea seaca, e vorba de tabloid, inflamatie, puroi, prostie, senzationalism ieftin, lipsa de informare, greseli elementare. Le Monde nu are asa ceva. Calitatea ziaristolr de la Le Monde nu se compara cu aia de la noi care traduc un articol de pe net cu google sau babelfish. Cultura, educatia si cunoasterea ziaristului de la Le Monde e sigur mult peste seralistii nostri.
Buei, ma scuzati ca scriu asa mult.
AM:
Vivi — intrebare: daca in presa americana curge atita context si adevar, cum fras se explica faptul ca Bush a fost reales? Ca la cite belele a facut in primul mandat, alegatoru’ american avea un munte de context pe baza caruia sa judece si sa aleaga (mai bine :-)).
Uite un efect al presei romanesti. Bush a fost reales ca a fost cel mai convingator la vremea respectiva, nu din cauza presei. Relele pe care le-a facut bush (la nivelul lui 2004) sint in mare parte filtrate prin opiniile altora pe care le-ai citit si tu si le-ai crezut. Sint unele chestii indiscutabile, dar nu asa multe cum crezi vazut din Romania.
La nivelul lui 2008 insa treaba sta cu totul altfel.
In alta era si timp Bush ar fi putut fi un presedinte decent sau poate chiar bun. Reagan nu era departe de Bush si cu toate astea ramine unul din cei mai respectati presedinti americani. Conjunctura potrivita, in primul rind. Nixon a avut si el o conjunctura naspa. Daca JFK trecea prin vremurile astea e o sansa sa fi ajuns un presedinte urit.
[…] Ce lipseste presei romanesti […]
Articolul este foarte bun, dar nu sunt de acord cu ultimele două paragrafe.
Probabil te-ai desprins de realitatea românească, fiind plecat in S.U.A. şi vezi România ca pe o societate modernă, coerentă şi civilizată care se informează înainte de a lua o decizie, esti utopic.
Ei bine, eu cred că politicianul român de vârf nu are o problemă de motivare din cauza lipsei contextului în presă, doarece presa non-tabloidă nu influenţează semnificativ din punct de vedere procentual rezultatul alegerilor. Masa de români acţionează instinctual, reacţionează la mirosul de salam şi la vapori de rachiu. Cea care este influenţată într-o oarecare măsură de presă este intelectualitatea, care momentan în România nu contează. Spun asta pentru că vectorii de opinie, cei care ar avea rolul sa directioneze masele, nu îşi au originea în intelectuali, ci în îmbogăţiţi fără studii superioare. Poporul român este manelist, este poporul lui “aici” şi “acum”,al supravieţuirii imediate, nu impune restricţii de ordin contextual.
Primele două paragrafe ale post-ului sunt constatări ale unor erori care trebuie corectate şi în România, ceea ce urmează este pură utopie, cursuri de educaţie civică din gimnaziu.
Probabil ca psihologia romaneasca e mai mult indreptata pe acum si aici, si notiunea de obiectivitate e inteleasa/predata ca o transpunere nealterata a realitatii imediate. vezi@MarcelCodrea si Cistina. Eu am obiceiul cand citesc sa incep un articol si sa caut mai departe. Adica articolul e doar inceputul. La master am facut un referat despre modificarile Codului fiscal si prezentarea in presa. Si articolele pe vremea accea aratau doar prezentul: s-a modificat x. Acum a inceput sa fie legat un pic: e a x-a modificare, in urma modificarii se va intampla.. se prognozeaza.. Adica o evolutie exista, si e data de cerere pana la urma. Vor fi ca in SUA cateva ziare cu informatii complexe. Anii trecuti am reusit sa obtinem accesul la informatii publice. In prezent dureaza pana la 30 de zile. Daca vrei sa legi informatia de acum: s-a semnat contractul x de faptul ca institutia Y a cheltuit in total atitia bani pentru atatea rezultate, astfel incat sa tragi o conlcuzie viz a vis de contractul x dureaza prea mult si informatia nu mai e de actualitate. Probabil ca mai sunt cauze pana la urma obiective. Numarul de pagini nu stiu daca e cel mai relevant.
[…] Vivi, dupa se intreaba recent “Ce ii lipseste presei romanesti”, concluzioneaza ca asa-zisa presa… n-are context. Adica, el trateaza problema serios. Isi pune […]
[…] alta forma de achizitie). M-am gandit sa scriu despre asta mai ales pentru ca mi-a atras atentia insemnarea lui Vivi despre cat de prost a fost tratat subiectul in presa romaneasca […]
@Ovidiu: Când făceam comparația de mai sus mă refeream la ziare, as opposed to maculatură. E drept că exemplele sunt din ce în ce mai puține la noi, de aceea am preferat să las deoparte subiectul competenței jurnaliștilor. Ideea comentariului meu era însă că și lipsa de context a articolelor trebuie privită, la rândul ei, în…context.
americanii au nevoie de context ca sa inteleaga ceva …
dar cu tot cu context pot crede ca Africa este o tara nu un continent.
(Sarah Palin – candidata la postul de vicepresedinte al USA)
[…] citit acum câteva zile un articol Ce lipsește presei românești pe vivi.ro. Păi… am fost de […]
Le lipseste subiectivitatea pe care o avem noi bloggerii.Ei incearca mereu sa fie obiectivi,dar de asemenea exista si cercuri mari de influenta din lumea oamenilor de afaceri sau din lumea politicii.Promit sa scriu si eu un post in zilele ce urmeaza,poate luni,cand am subiecte foarte tari legate de alegerile de pe 30,desfasurate la mine in Arad…
[…] şi presa românească Octavian (alias Vivi ) scrie aici despre faptul că unul dintre marile lipsuri ale produsele jurnalistice româneşti este contextul, […]
Şi eu cred acelaşi lucru despre textele jurnalistice din majoritatea mediilor din România, şi cred că există şi explicaţii pentru lipsa contextului. Am încercat să le dau aici. M-a inspirat ideea ta 🙂 .