Intors in US ma lupt cu diferenta de fus orar. E interesanta Japonia si merita vazuta, o lume diferita care imi aduce aminte ca Europa sau America nu sunt buricul pamantului. Ma gandeam cum se ataca unii romani ca americanii nu stiu unde e Romania, timp in care ma intreb cati dintre noi stiu unde exact este Tailanda, Taiwan sau Pakistan.
Habar nu am cum o fi sa traiesti in Japonia. Nu pot decat sa imi imaginez ca este extrem de greu pentru lumea alfabetului latin acolo unde limba si scrisul sunt atat de diferite si mult mai grele, cu cele cateva mii de caractere Kanji diferite. Greu pentru noi obisnuiti cu simplitatea intr-o lume care mi-a lasat impresia ca este intr-o perioada de compensare a minimalismului traditional.
Mi s-a facut iarasi pofta sa inteleg lumea si istoria. Sa inteleg de ce lucrurile sunt asa cum sunt, care sunt fortele care imping natiuni catre succes sau esec.
Ce mi-a placut cel mai mult? Mancarea care, contrar impresiei multora, nu inseamna numai sushi. ð
ar fi frumos din partea ta daca ai detalia ultimul paragraf :p
La ce te referi cand spui “minimalism traditional”? Eu cred ca dimpotriva, japonezii erau mai “bogati” (cultural, spiritual si din punctul de vedere al numarului traditiilor) mai inainte, chiar daca erau reticenti fata de alte influente. Acum japonezii obisnuiti fac tot posibilul sa ii imite pe americani (de la imbracaminte, comportament, pana la stupidele produse de albire a pielii) in timp ce diversele institutii fac tot posibilul sa pastreze vii anumite traditii care fac din japonezi un popor atat de admirat (un exemplu la indemana este faptul ca mai nou studentii primesc bani pentru a invata arta diverselor stiluri de teatru, cand de fapt aceasta se transmitea din tata in fiu; “the show must go on”, nu? ð )
@gbzip: Gasesti pe wikipedia aici o gramada de link-uri. Cele care mi-au placut mie au fost Katsudon (sau orice alta variatie), soba sau ramen, diferite chestii grilled si Shabu-shabu.
@Raluca: cred ca ma refer mai degraba la gradinile japoneze, interioarele lor, ceremonia ceaiului, toate concepte minimaliste (imho) si foarte simple.
mare dreptate cand vorbesti de obisnuinta romanilor de a se plange ca zace lumea in ignoranta si nu stie unde se afla tarisoara lor; mereu aduc si eu acelasi argument ca si tine (si inca tu esti generos cu tarile… eu amintesc de paraguay, guatemala, fiji, etc.)
“Luptandu-ma” in fiecare zi la facultate cam cu tot ceea ce tine de Japonia, am ajuns sa cred ca japonezii sunt orice, numai un popor simplu nu; si aici ma gandesc doar la minutiozitatea cu care sunt aranjate gradinile japoneze (fiecare piatra, pod, curbura a paraului reprezinta ceva), apoi cu ce mana trebuie sa iei cescuta de ceai si unde trebuie sa iti tii mainile, in functie de scara sociala pe care te situezi, tipurile de fraze prin care rogi gazda sa iti primeasca_cadoul, in functie de ce reprezinta. Cat despre interioare, ele sunt asa mai degraba de nevoie, din cauza climei destul de dificile; abia apoi vin semnificatiile “profunde”. Desigur, lucrurile astea atrag la japonezi; dar cand trebuie sa inveti fraze cu cate 5 cuvinte mai lungi decat s-ar spune in mod normal, parca ai vrea sa fie si ei mai simpli, sa nu mai faca din orice un intreg ceremonial ;))
Pina la urma mincarea japoneza e pe toate drumurile in america si in vest e chiar suficient de variata si autentica.
Oricum posturile tale mi-au adus aminte de Lost in translation, un film care mi-a placut.
Totusi, Raluca, nu crezi ca este o diferenta intre semnificatii profunde in spatele unor ritualuri extrem de simple si felul in care acum japonezii par sa prefere un urbanism extrem de incarcat si zgomotos, imbracaminte tzipatoare si ciudata, colorata si funky, afise si reclame foarte incarcate grafic si foarte complicate?
Spui ca de fapt asa cum sunt japonezii acum este o continuare naturala si fireasca a vechilor traditii?
Nu, Doamne fereste, sunt complet diferiti, dar au pastrat placerea masochista de a se complica inutil! Cei mai multi par sa se fi departat de vechile traditii, si le mai respecta pe unele (ce-i drept, un numar semnificativ) pentru ca “da bine”. Nu neg faptul ca unii din ei sunt sinceri, dar pana si prezenta la festivaluri (matsuri) a devenit o mai mult o rutina decat o dorinta launtrica (din punctul asta de vedere cred ca la mare cautare au ramas festivalurile care implica punerea unei dorinte ð ). Ce vreau sa spun de fapt este ca dupa parerea mea japonezii nu au fost si nici nu sunt “simpli”; la ei totul trebuie sa fie complicat, lung, ceremonios si in orice caz nu sigur (nici macar ca “ploua” nu e politicos sa spui- trebuie neaparat sa fie un “se pare” pe acolo, si eventual sa il mai si intrebi pe interlocutor daca nu e de aceeasi parere cu tine…)
E adevarat ca alfabetul japoez este dificil, mai ales ideogramele kanji. Dar, cu putina straduinta cele doua sisteme de scriere hiragana si katakana nu sunt chiar ata de greu de invatat. Iar pe deasupra, fiecare kanji (mai ales in ziare) este “tradus” cu hiragana si / sau katakana.
Pentru ca ai mentionat Thailanda… limba thailandeza este mult mai dificila in comparatie cu japoneza! Literele alfabetului thailandez depasesc cele din alfabetul hiragana si katagana la un loc (daca avem in vedere ca de la un simbol hiragana sau katakana se pot forma alte grupuri de litere prin simpla adaugare a unor cerculete sau liniute!). Alfabetul thailandez are 44 de consoane si 15 vocale (care se pot combina pentru a forma cel putin 28 de vocale), plus inca 4 semne pentru ton.
Astfel daca zici in japoneza “shiro”, toata lumea va intelege ca e vorba de culoarea “alba”. Dar daca zici “khao” in thailandeza, cuvantul poate insemna “orez”, “alb”, “munte” si “miros urat”, depinde de tonul cu care pronunti “khao”. Si atunci incearca sa spui “Mananc orez alb cu miros urat pe munte “.
Asta imi aduce aminte de Buffalo buffalo Buffalo buffalo buffalo buffalo Buffalo buffalo, cea mai lunga fraza (cu sens evident) in engleza facuta cu acelasi cuvint.
Da, Mihnea, la fel se intampla si in chineza, din cate ne povestesc profesorii nostri. Din punctul asta de vedere ma bucur ca am ales japoneza- trebuie sa spun mai multe cuvinte, ca sa nu ofensez pe cineva, dar macar stiu ca nu fac vocalize ð Cat despre kanji, eu nu am vazut in ziare foarte multi cu furigana (transcrierea intelesului, folosindu-se alfabetul mai simplu hiragana- ca sa poata intelege si “gaijin”-ul -strainul- de rand), si din cate stiam, ai nevoie de toate cele 2000 de ideograme ca sa te poti descurca cu un ziar.