Un pic despre identitate și naționalism

În ultimele câteva săptămâni a tot apărut discuția asta despre identitatea fiecăruia dintre noi. Cum se identifică fiecare? Cum se gândește fiecare la cine este el, ca om?

Am realizat că nu e o întrebare atât de simplă și e ciudat de subtilă. Am amici emigranți care, din câte știu eu, se identifică drept americani. Ei și-au dorit să se mute în US, își doresc să rămână aici, se simt parte din crearea acestei națiuni, simt că esența ideii de a fi american este aceea de a fi emigrant.

Eu încă mă identific drept Român, sau poate, mai degrabă, un fel de cetățean global. Știu că nu mă voi simți niciodată American și nu cred că voi uita vreodată cum era viața în România.

În același timp, nu sunt atașat de nici una din popoarele astea ca și popor, ci mai degrabă de anumite comunități de prieteni și de oameni de care am fost și sunt apropiat.

E oricum un pic ciudat să te identifici, ca om, prin națiunea din care faci parte. De ce aș simții eu emoții pentru o bucată de pământ doar pentru că acolo locuiesc oameni care vorbesc aceași limbă ca și mine?

10 Responses to “Un pic despre identitate și naționalism”

  1. Dorin says:

    De ce ai simți emoții pentru o bucată de pămînt?

  2. Vivi says:

    Sincer, eu am sentimente pentru pământul bunică-mii. Am crescut la țară și am muncit pământul ăla cu mâna mea, am mâncat ce a produs pământul ăla. Dacă faci asta câțiva ani la rând, te atașezi așa un pic de felia aia de țărână.

  3. Dorin says:

    Așa e cînd crești cu mîna ta chestii, te atașezi de ele. Dar dacă palma aia de pămînt era în Ungaria, Bulgaria sau SUA, la fel te atașai 🙂

    Îim place mai mult treaba cu cetățeanul global. Sună bine, sună mai sănătos. Cam așa mă simt și eu, și taman în România mă simt așa.

  4. none says:

    Dar fata de parinti, ce simti? Dar fata de parintii parintilor si tot asa? Dar fata de cei care au murit, in timp ce parintii-parintiilor incercau sa supravietuiasca?

    Dar fata de vecini, si de idiotii care “ne obliga” sa emigram?

  5. Vivi says:

    Na, părinții ca părinții, legătura acolo e mai de la om la om decât altfel. Adică, dacă mama ta este dintr-o țară, și tata din alta, de care țară te atașezi? Cum te identifici? De ce ar conta din ce țări vin cei doi. Ba mai mult, dacă ăștia doi rătăciți locuiesc în a treia țară – lucru comun în America – atunci tu ce ești?

    Faptul că oameni înaintea mea au murit pentru ideea asta de “patriotism” nu mă presează să fac și eu același lucru. Adică na, ce legătură am eu cu ei? Că beneficiez de pe urma sacrificiilor lor? Sunt mulți oameni de pe urma cărora beneficiez cel puțin la fel de mult – oameni de știință, ăștia care au inventat medicina modernă, electricitate, chestii care ne fac viața mega comfortabilă dar pe care le luăm ca atare, ca și cum ar fi fost aici dintotdeauna.

    Mă identific ca Român, și în mod cert vreau să ajut cum pot să schimb viața prietenilor și comunității care m-a format ca om pentru că am o conexiune emoțională cu ei.

    Dar cred că definirea unei țări, și a ideii de patriotism, sunt doar mijloace către un scop, nu sunt scopul în sine. Cel puțin nu pentru mine. Scopul este să îi ajut pe cei câteva mii de oameni de care mă simt emoțional legat din cauză că am trăit și crescut cu și pe lângă ei, și cu ale căror nevoi empatizez cel mai bine.

  6. Tink says:

    imi place mult postul asta 😀

  7. andra says:

    la fel de emotionata sunt si eu de pamantul bunicului meu a fost ceva frumos in copilarie cand imi aduc aminte de meleagurile pe unde am umblat .Culegeam porumb adunam flori de pe camp ne jucam prin iarba sunt clipe de neuitat cand iti aduci aminte de acele taramuri

  8. alina says:

    cred ca ne atasam mai mult de pamantul, locurile in care am crescut, copilarit, fata de locurile in care locuim la maturitate

  9. Cristina says:

    Ca o persoana care nu simte ca mai apartine unui loc precis, ci unor grupuri, inteleg dilema si ma regasesc in ea. Si, totusi, de curand am inceput sa vad lucrurile putin diferit, iar “tara” devine tot mai mult pentru mine acel spatiu comun asupra caruia am prin nastere un drept egal cu al altor membri ai comunitatii. E un spatiu care imi apartine si mie, in care sunt indreptatita sa fiu, pe care pot sa il modelez, indiferent de circumstantele politice, de preferintele membrilor comunitatii sau de interesele pe care le avem in comun. E locul cultural din care nu pot fi alungata niciodata permanent, pentru ca m-a creat, de acolo am aparut, sunt parte din el.

Leave a Reply