Tocmai m-a pălit o realizare care mă face să mă întreb cât de inteligent eram oare în liceu sau facultate. 🙂
Ca probabil marea majoritate dintre noi, în liceu și facultate am trecut prin suficiente lucrări de control, examene, teste surpriză, în care am încercat să copiem. Testul ăla idiot la chimie de clasa a 11-a, când știi că nu vei deveni chimist și nu înțelegi de ce îți bagă ăștia tâmpenii pe gât, sau la Eletrotehnică 2, când eu vreau să mă fac programator și ei mă învață să sudez tranzistori.
Dar ce mi-am dat seama acum este că niciodată nu mi-a trecut prin cap, atunci când făceam asta, să mă pregătesc înainte. Să mă antrenez. Să învăț cum să copiez. În practică, în teren, în viața reală.
Dacă tot știam că urmează să fac fapta respectivă, de ce oare nu mi-a trecut prin cap să minimez riscul de a fi prins?
Să mă antrenez cu ceilalți care erau suficient de curajoși să încalce regulile, ca și cum te-ai antrena la tenis, sau ca și cum te-ai antrena să joci fotbal. Nu te bagi direct în turneu, întâi joci cu prieteni, mai un amical, mai o miuță pe maidan, una mică așa de antrenament.
Unul să facă pe profesorul, iar restul să ne facem că scriem un subiect aiurea, și să încercăm să copiem. Să îmbunătățim sistemul, să iterăm, să vedem ce e prea evident și ce nu e.
Voi v-ați antrenat vreodată la chestia asta? Acum că m-am gândit la ea mi se pare o idee foarte evidentă, mă întreb de ce atunci nu mi-a trecut asta prin cap.
ELTH 2 .. inca mai visez ca dau examenul ala
nici noi nu ne antrenam neaparat pt copiat, dar faceam un minim de “due dilligence” 😀
PS: ce aiurea ca dupa 17 ani de invatat in sistemul institutional, apogeul a fost ca am devenit experti in a oferi profesorilor exact ce vroiau, nimic mai mult nimic mai putin.
Hmm… n-am fost niciodata bun la copiat acolo cand profesorul nu te lasa 🙂 si totusi urmeaza o sesiune destul de grea
@erik, @cristian: păi tocmai asta vreau să zic. Nici eu n-am fost niciodată bun la asta. Am copiat numai când era absolut nevoie, mă rog, după anumite definiții de “nevoie”. 🙂
Dar dacă știm că vom face asta, eu mă tot întreb de ce m-am oprit la un foarte minimal “due dilligence”. De ce am acceptat că nu sunt bun la copiat, în loc să fac niște teste serioase și riguroase prin care să îmi înțeleg limitele și să îmi îmbunătățesc tehnica? Și mi se pare surprinzător pentru că pare extrem de simplu de făcut asta și nu ar dura foarte mult.
Tot ce îți trebuie este o mână de ucenici dornici să învețe, și un prieten care să facă pe profesorul și să se plimbe prin sală în timp ce ucenicii încearcă să copieze.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine asta suna ca a lot of work, iar noi ne rafinam procesul pentru a depune efortul absolut minim necesar. In general asta insemna sa preluam o lista cu subiectele date de profesor in anii anteriori (cu cat mai mare arhiva cu atat mai relevant. Cupcea era candidatul perfect, pt cunoscatori), si apoi sa invatam doar cele mai probabile 2 subiecte din 30. Daca le nimeream, luam 10. daca nu, olimpiada 😀
Sunt in clasa a 12-a si de cand ma stiu am copiat :D. Uneori a iesit ca la carte, alteori am dat rateu ( cele doua note de 1 dovedesc asta – primul pe clasa a 5-a, la matematica, luat mai mult pe nesimtire ca i-am zis ca nu are tupeu sa-mi dea 1, si al 2-lea pe clasa a 9-a la biologie cand aveam un arsenal de copiute, inclusiv pe telefon ). Nu am recurs niciodata la metode “extreme”, gen casca invizibila, da’ clasicul tras cu ochiul si copiute scrise cu font de 6 au avut succes.
Legat de : acum aproximativ 3 luni am fost la Polifest, un fel de “porti deschise” ale Politehnicii Bucuresti. La standul de “Automatica si calculatoare” :
Eu : Auzi, eu dau adimtere la fizica si matematica, nu?
El : Da.
Eu : Pai si cate ore de fizica fac pe saptamana, in conditiile in care eu vin aici sa invat programare? ( fix pix, eu ma duc sa iau o diploma ca programarea nu o inveti pe bancile scoilii )
El : Pai….stii, una si daca vrei iti mai alegi optionale.
Eu : Pai si atunci de ce dau admitere la fizica?!?!?!
El : ….. pai…sa vezi…. informatica se schimba, fizica ramane aceeasi ( ?!?!?!?!?! ).
Am salutat si mi-am cautat activitate prin alte parti.
poate si pentru ca, la mine cel putin, speranta murea ultima. incercam sa invat in noaptea de dinainte tot, la 7 ma opream, bagam un red bull, ajungeam la examen pumped, si dupa ce vedeam subiectele ma dezumflam. abia atunci acceptam inevitabilul, ca va trebui sa copiez. totusi depuneam ceva efort pentru materialele de copiat, am avut sute de pagini din cartea de ELTH trase la imprimanta la zoom 25% si apoi decupate de mana.
@StefanZ , legat de:
Eu : Pai si cate ore de fizica fac pe saptamana, [..]?
El : Pai….stii, una si daca vrei iti mai alegi optionale.
Faci o ora de Fizica, dar pe langa asta mai ai N ore de Electrotehnica, Dispozitive si Circuite Electronice, si alte frumuseti de genul asta. Practic la Poli faci Mate si Fizica (in diferite forme) la greu in primii 3 ani, abia la specializare intri mai mult pe soft. Daca vrei sa eviti Fizica, mergi la Universitate, altfel strange din dinti 😀
Am ajuns la concluzia că poate totul ține un pic de psihologie, cel puțin pentru mine.
Poate lipsa de antrenament a făcut mai ușor să pot justifica în capul meu faptul că nu sunt genul de om care încalcă regulile intenționat, că doar copiez de nevoie. E mai ușor să fii “in denial” (cum zic asta în românește?) despre faptul că ești infractor dacă nu încerci să fii bun la a fi infractor.
Pana acum am copiat in 2 ani si jumatate de facultate(Automatica) la 3 materii…
Management: pentru ca examenul a picat aiurea si nu am avut timp sa invat, fiind ocupat la servici
Fundamente de inginerie mecanica si robotica: pentru ca nu faceam nimic practic si projesorul practic ne-a dat de inteles ca el inchide ochii, iar eu nu eram dispus sa-mi pierd vremea in anul 2 cu asa ceva.
Fundamente de inginerie electrica: pentru ca pur si simplu n-am avut chef sa invat pe de rost valorile de prag ale diodei, tranzistorului si rahaturile alea de TTL-uri
Acum, mi-am dat seama ca Politehnica e inutila (cel putin cand te lovesti de problemele reale din proiecte)
Chestia cu copiatul… e prea multa bataie de cap sa te “antrenezi”. Ai nevoie de sala, timp, etc….
As fi interesat sa stiu cat te-a ajutat pe tine politehnica 🙂 si cat faptul ca ai cautat tot timpul sa lucrezi in proiecte care nu sunt strict legate de facultate…
@erik
“Fundamente de inginerie electrica” e cumva fostul DCE, stii cumva ? (i.e. Dispozitive si Circuite Electronice). Legat de DCE (si fratele lui mai mare, SCD) am avut eu multe cosmaruri 🙂 Si ca sa raspund la intrebarea lui Vivi, eu unu’ n-am facut nici antrenament si nici “due dilligence”, si la cat eram de novice in toata chestia cu copiatul logic ca m-am ars, si rau 🙂 (nume la avizier, the whole parade). Acum imi dau seama ca chestia aia mi-a prins bine in viatza, dar cel putin am invatat ce inseamna risk-management.
Nu cred că s-a antrenat cineva vreodată – în sensul în care propui tu.
N-are rost – să te antrenezi unde ții fițuica, cum o scoți, cum o folosești?
Absurd…
Eu am avut altă problemă (tot fizică, chimie, lol):
1) În preajmă de examene, citeam toată materia – superficial.
2) Mai citeam odată, puneam semne la ce mi se părea esențial.
3) Conspectam/rezumam chestii pe care SIGUR nu le țineam minte.
4) Le scriam într-un caiet – la modul organizat, pe subiecte/capitole.
5) Produceam fițuici (după caiet) – scrise mărunt-mărunt!
6) Intram la examen… luam subiectul… nici nu mai foloseam fițuicile … fiindcă le aveam deja în minte, le vedeam cum le-am scris. Copiam din imaginație, cum ar veni.
7) Evident, conspectând și rezumând ajungeam să memorez ce era necesar.
Concluzia e că dacă vrei să treci examenul… faci fițuici atât de bune, atât de condensate… atât de utile… încât nu mai le scoți – le ai deja în cap.
Sub formă de fițuici.
🙂
Eu nu m-am antrenat inainte de copiat. Aveam rar acest obicei…dar si cand am facut-o , nu m-am antrenat. Imi era , normal frica sa nu ma prinda…si nu m-au prins…Dar emotiile…erau la maxim…Oricum a fost de mult timp…Acum e o moda in a copia…