Vorbind in weekend cu Mirela despre internet evanghelism am ajuns sa ma gandesc la lipsa de incredere a romanilor in cat de buni sunt toti ceilalti. ๐
Si tot gandindu-ma eu asa, mi-am dat seama ca ii pot numara pe degete pe cei din industria noastra de web cu care am vorbit vreodata si care mi-au lasat impresia ca apreciaza ceea ce fac eu, ca au incredere in opinia mea despre ceea ce faceam, ca imi acorda credit sau ca ar admite ca eu stiu ce spun atunci cand poate ii contrazic.
Multa vreme am dat vina pe faptul ca eram eu tanar, pe faptul ca poate eram eu prea agresiv sau imatur. Intre timp am mai crescut, nu mai sunt imatur si am suficiente dovezi obiective cum ca as sti despre ce vorbesc. Cu toate astea de multe ori ma lovesc de aceeasi atitudine (de obicei incepe cu “mare lucru, ai un job la G, so what?” ๐ ), si-atunci incep sa ma intreb daca nu cumva este un fenomen general, o neincredere generala a noastra romanilor fata de ceea ce fac ceilalti.
Un fel de dorinta perversa de a refuza sa admitem ca altii ar putea fi mai destepti decat noi, de a admite ca exista oameni care au o alta perspectiva asupra lucrurilor, care stiu ce spun si care poate, doar poate, au dreptate.
Este foarte greu, atunci cand discuti cu cineva despre un subiect cu care nu esti de acord, sa te opresti un moment din a iti impune adevarul absolut si sa incerci sa intelegi punctul celuilalt de vedere. Sa iei o pauza, sa tragi aer in piept si sa faci acel salt psihologic in a fi dispus sa admiti ca ai putea gresi. Sa asculti in loc sa vorbesti, sa incerci sa intelegi in loc sa incerci sa iti impui parerea, sa incerci sa combati argumentele celuilalt in loc sa le repeti pe ale tale.
Este un pas pe care m-as astepta sa il faca orice individ care se cunoaste, care este sigur pe ceea ce stie si caruia nu ii este teama sa isi puna convingerile la incercare si mai mult, sa fie dispus sa admita ca greseste fara ca asta sa fie o tragedie. Este un pas pe care ma intreb daca nu il facem pentru ca am trait intr-o societate in care nu valorile s-au impus ci pilele, in care cineva avea dreptate nu pentru ca stia ce face ci pentru ca era sef.
Si inainte sa dai cu pietre, ia o pauza si numara pe toti oamenii pe care ii respecti ca fiind mai buni ca tine. ๐ Nu-i asa ca ti-au ajuns degetele de la o mana? ๐
cred ca ai prezentat varianta optimista in care ceilalti sunt de buna credinta
mai exista varianta in care ceilalti te desconsidera intentionat pentru a-ti distruge autoritatea pe care ai putea sa o ai pe domeniul tau
Cred ca problema vine dintr-un vechi complex de inferioritate cultivat de-a lungul anilor, inca din copilarie, din familie, din spatele blocului, de catre toti ceilalati care isi impun parerea sau incearca sa se dea mai tari chiar si fara argumente. In conditiile astea, nu poti recunoaste in nici un caz ca celalalt e mai bun, caci prea te-au impins cu totii in jos cand te-au prins pe picior gresit. E o mentalitate care se transmite de la o generatie la alta, cred. Pe de alta parte, cred ca problema asta nu e la fel de vizibila in Ardeal sau in Moldova.
“si-atunci incep sa ma intreb daca nu cumva este un fenomen general, o neincredere generala a noastra romanilor fata de ceea ce fac ceilalti.”
nu este vorba de neincredere aici;
este vorba ca trebuuie sa acepti ca numarul de oameni care nu cad in fund cand le spui ca lucrezi la G este mult mai mare decat iti imaginezi tu; chiar asa, lucrezi la G, so what.
arata-mi concret ce ai realizat, ce initiative ai, cu ce rezultate; ca lucrezi la G sau pe canapeaua ta de acasa, mi-e complet egal.
Daca vrei sa fie vorba doar de .ro atunci tu sau eu sau oricine altcineva e greu sa se considere si mai mult sa se proclame expert (sau evanghelist?) atata timp cat toata zona .ro seamana cu o organizatie studenteasca ๐ si fata de restul industriei de IT pare …. o gluma.
Daca vrei sa discuti la general, cred ca invidia e o trasatura nativa la romani. Am fost obijnuiti de comunisti sa nu gandim, sa nu actionam. Iar acum un om cu idei puternice si iesite din tipare e privit cu o atitudine de gen ‘uite si la smecherul asta’
Vivi ai perfecta dreptate. Intreb doar: unde au fost invatati romanii spiritul critic? Pe marginea santului, nu in scoala sau universitate, asa ca l-au invatat doar oral si dupa ureche. E un lucru care se invata, de la a accepta critici, la a fi toleranti, sau cadea de acord ca nu-s de acord (‘agree to disagree’).
Vad chiar aici aplicat ceea ce spui. Daniel Racovitan imi spune ceva numele, ca am avut si eu o experienta cindva. Ce ar trebui TU sa-i demonstrezi lui? (“arata-mi concret ce ai realizat”). Nimic, stai linistit.
Daniel, imi e teama ca te contrazici singur, pentru ca tu practic spui ca nu ai incredere ca locul unde lucrez se reflecta in vreun fel asupra maturitatii sau inteligentei mele. ๐
Nu voi atasa un CV la fiecare discutie pe care o am cu cineva. In general ma refer la discutii cu oameni care stiu cel putin unele din lucrurile pe care le-am facut. Iar mesajul meu cam la asta se refera, tendinta noastra de a minimiza realizarile celorlalti si a nu considera ca au ceva de spus.
Daca vrei CV-ul meu, il gasesti aici: http://www.vivi.ro/_cv.html ๐
Hihi, atitudinea cu pricina am intalnit-o des in Romania si o intalnesc si la majoritatea romanilor cu care intru in contact acum. Tot felul de sfaturi sau idei pe langa exprimate cu un aer superior. Presupun ca sunt multi factori, insa poate fi vorba de supraevaluare a propriilor abilitati si dorinta de afirmare in fata altora, totul combinat cu o lipsa de educatie (si) la capitolul relatii umane.
Trimiterea la plimbare sau ignorarea celui ce crede altfel imi suna a supraevaluare proprie si a lipsa de respect fata de interlocutor si de educatie in general. In plus, pentru unele persoane diferenta intre criticarea unei idei si criticarea mamei interlocutorului nu pare a fi foarte clara. Acesta pentru ca multi resimt afirmarea unor idei diferite de cele proprii drept un atac la propria persoana si reactioneaza repezit si agresiv. Urmarile sunt neplacute, pentru ca se ajunge la a nu se asculta cu atentie parerea celuilalt si la a se indesa pe gatul interlocutorului a propriilor idei. Astfel, scopul discutiei pentru astfel de persoane devine de multe ori “sa-i arat ca am dreptate”, “sa-i explic eu cum sta treaba de fapt”. De aceea cred ca se ajunge la afirmatii de genul “nu este cum zici tu, este cum zic eu” chiar si in situatii in care afirmatia contrazisa nu este “2 plus 2 egal 5”. Ori, acesta nu mai este o discutie.
Intr-o societate civilizata, de la un anumit nivel se realizeaza o selectie naturala a participantilor la viata sociala. Am insa senzatia ca in societatea romaneasca actuala agresivitatea si lipsa de respect fata de ceilalti sunt prezente la orice nivel. Asta se vede in discutiile de zi cu zi, in modul de exprimare etc. Se poate rezolva si corecta prin educatie. Totusi, cati sunt dispusi in acest moment sa accepte ca au lacune si sa incerce sa se cunoasca si sa invete sa se poarte? Inclin sa cred si sper ca evolutia va avea loc treptat, pe masura ce contactele cu medii mai civilizatese vor inmulti. In timp, oamenii vor invata sa asculte, sa se exprime decent, sa faca diferenta intre negarea unei idei si negarea valorii persoanei care o emite etc.
Procesare placuta.
“tu practic spui ca nu ai incredere ca locul unde lucrez se reflecta in vreun fel asupra maturitatii sau inteligentei mele”
ai inteles bine; pentru mine locul in care lucrezi are putina relevanta atunci cand evaluez cate “parale” faci; faptul ca lucrezi la Google nu ma da pe spate; faptul ca ai realizat cutare sau cutare lucru concret, ei atunci incep sa ascult mai atent; am lucrat in atatea firme “de renume” (majoritatea sunt cunoscute in oricare loc al lumii), incat pentru mine relatia renume firma – valoare angajat nu mai este una direct proportionala;
prefer de departe un geek asocial care a facut o aplicatie dementiala, pe masa din bucataria lui taica-su, decat un corporatey care isi justifica valoarea personala prin renumele firmei care ii plateste salariu;
[…] Radu si Vivi scriu despre doua chestii des intalnite in Romania, iar atat insemnarile cat si comentariile imi arata ca drumul e inca lung. Da, inteleg de ce e asa, dar totusi ma intristeaza. […]
Vivi, inteleg bine ceea ce spui si am experimentat, la randu-mi, acest gen de respingere.
Gandeste-te, insa, de cate ori ai fost tu insuti ca cei pe care-i blamezi. Esti tu gata sa accepti o opinie diferita atunci cand esti convins ca a ta e cea mai buna? E greu si trebuie sa ai incredere multa in acel om.
In concluzie, nu cred ca e corect sa avem pretentia ca ceilalti sa renunte la opiniile lor, de dragul nostru, sau doar pentru ca noi credem ca ale noastre sunt cele mai bune.
Filip, nimeni nu este perfect si sunt situatii in care si eu sunt asa, stiu asta si incerc sa ma controlez de cate ori este posibil. Da, eu cred ca de cele mai multe ori stiu sa ascult si sa admit ca pot gresi, altfel nu scriam mesajul asta. ๐
Nu am pretentia ca ceilalti sa imi dea dreptate, ci doar sa ia in considerare opinia celui cu care vorbesc drept un punct de vedere demn de luat in considerare.
Mi se pare foarte fair ceea ce spui.
Tinem prea mult la acest eu al nostru si ne vine natural sa sacrificam orice pentru el! Avem nevoie sa constientizam acest lucru si, asa cum ai spus si tu, trebuie sa ne auto-educam si sa nu ne lasam purtati de pornirile astea :).
Usor nu-i!
Eu zic ca Vivi si Daniel Racovitan sint cam la fel :).
1. Daniel: faptul ca in Ro nu pica nimeni pe spate ca unul lucreaza la google nu spune decit 1. ca romanii sint ignoranti si nu stiu ce e aia google si cu ce se maninca sau 2. au o problema cu recunoasterea realizarilor altora. Desi la noi 2 e o chestie organica implintata de copii, in general e 1, nici macar nu ajung in stadiul 2.
In USA daca spui ca lucrezi la G sint o multime care o sa cada pe spate si oamenii astia au vazut realizari mult mai marete la viata lor decit romanii. Da asa sintem noi, neimpresionabili. ๐ E drept ca nu facem nimic… adica daca am fi o tara in care norma e sa fii cel putin milionar si sa ai nus ce inventii si realizari la activ as intelege sa nu dea doi lei, dar asa? capra riioasa cu coada in sus.
2. Vivi: faptul ca Vivi e “ranit” si nu poate sa doarma noaptea, sau pur si simplu isi pune problema ca cineva nu-i recunoaste meritele spune destule :). Abordarea “normala” ar fi sa te doara in fund de parerea tuturor si sa n-ai nevoie de aplauze si aprobare. Cind zic “n-ai nevoie” insemna nici macar sa nu-ti fi pus vreodata problema. Ca daca spui “n-am nevoie” mesajul e clar pe dos :).
Ovidiu, eu pot foarte bine sa dorm noaptea, multumesc. ๐ Mesajul meu e mai mult o constatare trista la adresa atitudinii din Romania, plecata de la o discutie cu Mirela.
Eu nu ma gandesc la aplauze si aprobare, ci mai degraba la colaborare si feedback reciproc.
Imagineaza-ti o discutie intre doi oameni care fac afaceri in acelasi domeniu, sau intre doi potentiali parteneri de afaceri, in care unul incearca sa il convinga pe celalalt ca greseste. Daca ar reusi, amandoi ar avea de castigat. Daca cel care greseste il trateaza pe celalalt cu “ce stii tu ma, lasa-ma in pace” atunci amandoi au de pierdut.
Oameni buni, daca problema a plecat sau se invirte in jurul lui Daniel Racovitan fiti atenti la o chestie, ca persoana respectiva e una care a lucrat sau lucreaza de ani buni in Franta. Bine, ca multi romani plecati ramin cu metehnele de acasa insa aia e alta treaba.
Exista unii pt. care nimic nu le schimba parerea lor, nici creditul dat de angajarea la o firma cunoscuta, nici experienta dovedite in proiecte care merg, nici nimic altceva. Sint contra pur si simplu pt. ca asa vrea muschiul lor. Ei stiu. E dreptul lor si e mare pacat sa incerci macar sa le schimbi parerea. Le respect alegerea si le urez cale batuta.
ITist este cred un exemplu pentru ceea ce vroia Octavian sa spuna. Cum ai o idee iesita din patratelul lor, cum “esti contra pentruca asa vrea muschiul tau”. Asta trecand peste frustrarile si complexele de inferioritate legate de situatia celor plecati in strainatate.
Daniel draga, nu e vorba de nici un complex de inferioritate pt. ca am lucrat si in RO, si in Europa iar acum traiesc in strainatate. Ca si politicienii de la Bucuresti treci foarte usor peste mesajul postarii. Tu spui ca pt. tine nu conteaza ca lucreaza la G. ci conteaza ce cunosti tu, iar tie ti-e complet egal orice vrei tu. Eu ii dau credit lui Vivi si macar pt. ca lucreaza la G., daca nu altele. Bineinteles ca nu-i G. buricul pamintului iar cei de acolo semi-zei, insa nici o asa lipsa de incredere si cerut de dovezi nu mi se pare ok.
Muschiul meu imi permite sa cred orice despre tine, fara ca patratelul meu sa se suprapuna cu patratelul tau. Nu incerc sa te conving de nimic si de-aia ii sugeram lui Vivi ca nici nu are rost sa-si puna problema sa te convinga pe TINE de ceva. Treaba ta ce crezi, fii liber s-o spui, doar ca nu ma interesezi. Hai pa si sa ai o zi buna!
Cum ai o idee iesita din patratelul lor, cum esti contra pentruca asa vrea muschiul tau.
**************
Ma face sa rid este ca tu crezi ca ai vreo gindire revolutionara si neconventionala, in loc sa vezi ca de fapt e o simpla lipsa de politete si aroganta excesiva sa strimbi din nas la realizarile unui om. Mari sau mici, cum sint ele. Chiar daca tie nu ti se par importante.
Cu politietea e asa: cind vine un amic la mine si in spune “ba in sfirsit sint fericit ca mi-am logan, e super masina” chiar daca eu cred in sinea mea ca Logan e un rahat de masina nu pot sa nu fiu BUCUROS pentru el… deci atentie, nu e vorba de un “bravo” de complezenta si in sinea mea sa strimb din nas, ci sint in mod sincer bucuros. Asta e un comportament care se pierde in Romania. E complet aiurea sa fii bucuros pentru altul, trebuie neaparat sa strimbi din nas si daca nu in fata, apoi cel putin pe la spate sa spui “ce masina de rahat si-a luat ala si se da mare”.
De ce nu ne explici ce ai realizat TU in viata? si dupa aia lasa-ne pe noi sa judecam daca este peste sau sub angajatul la G. Desi nu vad rostul unei “competitii”.
Octavian, inainte sa ii acuzi pe altii (e valabil pt mine, si pt toata lumea), gandeste-te de cate ori i-ai acuzat TU pe altii ca “sunt contra, doar ca sa fie contra”, atunci cand ideile lor nu se suprapuneau peste ale tale.
La noi e o problema foarte simpla: nu avem incredere in noi, si prin extrapolare nu avem incredere nici in altii.
Increderea asta e un drum cu doua parti : pe de-o parte, increderea de la inceput cand vorbesti cu cineva este politicoasa, pentru ca nu poti sa fii neincrezator cu o persoana necunoscuta, pe principiul prezumtiei de nevinovatie. Dupa care daca persoana respectiva chiar iti dovedeste increderea, lucrurile se fundamenteaza.
Probabil ca asta ne lipseste, prezumtia de incredere.
Pe de alta parte, si noi suntem ciudati: tupeul in abordare celuilalt ar trebui sa fie semnul unei increderi excesive. Nu, nu este cazul, la noi boala este neincrederea cronica in noi, in regim, in circumstante etc.
Atat am fost de indobitociti la ora de istorie cum am stat noi aici in calea tuturor relelor lumii, ca daca nu eram aici faceam pe draq-in-4, dar asta a fost soarta noastra, si ce sa facem, suntem tristi, pacat de noi, asta e. Resemnare. Tristete. Mioritza.
Apropos, sunteti cu oaie ?
Mamaaa… ai starnit musuroiul tot jucandu-te cu betisorul tau…
Vazand atatea raspunsuri, mai ca nu mi-a mai venit sa ma bag si eu in vorba. Totusi, chestia asta
“Si inainte sa dai cu pietre, ia o pauza si numara pe toti oamenii pe care ii respecti ca fiind mai buni ca tine.”
m-a chinuit si pe mine, si inca ma mai chinuie :))
Discutia e lunga si poate am sa scriu si eu un post pe blogul meu mancat de molii. Se impune insa o precizare:
‘Mai buni’ presupune un sistem de referinta. Pentru mine ‘mai bun’ ar insemna (nu neaparat in ordinea asta): mai destept, mai experimentat (dar in ce domeniu?), mai altruist, mai productiv, mai bun comunicator, mai bun lider, mai bun sot, mai bun tata, mai bun fiu, mai bun prieten, mai bun karatist, mai cinstit… decat mine.
Dar astea sunt criteriile mele. Poti sa ii reposezi unuia sau altuia ca nu te apreciaza pentru ca lucrezi unde lucrezi ca fiind lipsa de respect? Nu cred, pentru ca poate el apreciaza (ca fiind ‘mai bun’) pe unul care sa dea mai tare cu pumnul decat el sau sa faca mai multi bani facand mai putin in schimb decat el. Nu toti ne dorim sa ne fi nascut Albert Einstein, pentru multi e suficient sa se fi nascut Adrian Minune. (intelegeti ca exagerez putin ca sa ‘make a point’, nu considerati acest comentariu ca fiind sovin sau condescendent in nici un fel).
Alegerea sintagmei “mai buni” a fost intentionata tocmai pentru a prinde subiectivismul asta.
Ceea ce cred eu ca fac romanii este sa aleaga unul din criteriile spuse de tine, doar unul, acela in care se simt ei tari, si pe baza lui sa se simta superior tuturor, atitudine care duce la subiectul mesajului meu.
Atitudinea care mi s-ar parea mie sanatoasa si matura ar fi sa realizeze si toate celelalte criterii si sa isi dea seama ca multi oameni sunt ‘mai buni’ in multe lucruri si pentru asta merita macar ascultati, ca poate au si alte perspective asupra lumii.
Hello Vivi — inca o data, ma bucur ca ne-am cunoscut si, plecind de la un subiect controversat, cel al evangelismului, am ajuns sa vorbim despre topici ca oportunitati in romania vs state, comunitatea de internet de la noi, societatea ny-eza, si chiar skydiving si scuba…
interesanta polemica. de curand am discutat cu cineva, american de origine dar care traieste si dezvolta un business la bucuresti de mai bine de 10 ani. am vorbit despre aspectele pozitive si negative legate de societatea noastra. si printre altele, a fost foarte surprins de lipsa de respect a romanilor intre ei. faptul ca, asa cum spui tu, nu reusim sa ne apreciem reciproc si sa ne promovam ca o entitate. mi s-a parut trist ca acest lucru, si lipsa de toleranta a romanilor sunt percepute ca atare si de cineva din afara.
pe de alta parte se vorbeste frecvent despre entuziasmul aproape ‘naiv’ al americanilor in raport cu ceilalti. cred ca tine mult de buna credinta si pozitivism. si judecind dupa nivelul de dezvoltare la care au ajuns, se pare ca e un lucru bun. felul in care ei welcome orice initiativa pozitiva si idee interesanta, si, asa cum ai spus si tu, faptul ca te apreciaza neconditionat, te stimuleaza si te ajuta sa cresti profesional.
mi se pare extraordinar ca avem romani talentati la google. inca o data felicitari pentru ce ai creat la google finance si keep up the good work.
Cum spunea cel care a scris Vanity Fair: ‘The world is good-natured to people who are good-natured.’
nu cred ca americanii sunt un exemplu bun, si la ei s-a manifestat rasismul, segregarea sociala, xenofobia
manifestare la noi: stiu mai mult de un roman care ajuns intr-un magazin din Italia sau alte strainatati, si auzind vorbindu-se propria limba, nu va mai vorbi romaneste, ca nu cumva ceilalalti sa il identifice
diferenta intre americani si romani: xenofobia este frica de straini, pe cand la romani paradoxal, se manifesta frica de cei ca ei
sper ca nu suna prea siropos sau stupid…dar ceea ce faci tu e absolut minunat, lasand atat de multi tineri romani sa priveasca prin ochii tai America si viata; e o placere sa citesti blogul tau, sa te regasesti in parti din sufletul tau, framantari, vise, intrebari …ca sa nu mai vb de satisfacarea tentatiei de a “intra” in mintea unui tanar inteligent, un mic geniu…sa nu te opresti prea curand din practica asta, e frumos ceea ce iese [sa nu ti-o iei in cap prea rau, si geniile sunt tot oameni.. ] :)…bafta
[…] 1. Participantii trebuie sa accepte ca au ceva de invatat si de castigat din networking. Daca toata lumea se duce acolo ca sa dovedeasca ce meseriasi sunt ei, n-o sa mearga. Respectul reciproc este esential si cred ca asta e unul din motivele pentru care pare asa greu sa faci networking in Romania. […]
Daniel Racovitan e doar un agarici infatuat care crede ca daca detine cafeneaua.com e buricul pamantului.