Ultima despre consulatul Român la New York

Context
Știți deja că am tot fost enervat despre starea proastă a relațiilor cu publicul de la consulatul României din New York. Enervat și decis să fac ceva, am trimis o plângere direct la Ministerul De Externe.

În plângere am subliniat că funcționarii publici de la consulat sunt foarte agresivi, se poartă cu oamenii ca niște gunoaie, și de aceea sunt îngrijorat pentru sănătatea lor (că trăiesc într-o stare continuă de agitație și agresivitate). De aceea am cerut să văd dacă se poate ca acești funcționari să fie înscriși la un program de relații cu publicul, lucru care ar beneficia atât cetățenii cât și funcționarii. 🙂

Ce s-a întămplat
Lucru poate puțin știut este că aproape orice instituție de stat este obligată prin lege să răspundă la petiții în termen de maxim 30 de zile. Așa că ce a făcut Ministerul De Externe a fost să trimită plângerea mea la consulatul de la New York.

Cum știu asta? Pentru că am fost invitat de către consulul general de la New York să stăm de vorbă dacă am timp, când am eu timp, iar dacă nu pot mi-a fost dat numărul lui personal de telefon ca să îl sun să îmi spun of-ul. 🙂 Cu alte cuvinte, plângerea asta a avut cel puțin un efect, acela de a face consulatul să mă asculte.

Întâlnirea de la consulat
Nu puteam să ratez o astfel de ocazie. Dacă tot am intrat în horă, măcar să jucăm, că după așa plângere oricum m-am pus bine cu tanti de la ghișeu. 🙂

M-am dus la consulat. Marian Parjol, consulul general, s-a dovedit a fi un domn foarte de treabă. Mi-a povestit un pic despre trecutul lui, a fost ceva prin Constanța, apoi ambasador în Nigeria, apoi a venit pe aici prin NY.

Overall mi s-a părut un tip extrem de onest și foarte răbdător, deschis și de treabă. Din discuția cu dânsul am tras următoarele concluzii:

  • Plângerile direct la minister sunt ascultate și eventual au efectul de a da afară consulul general dacă nu rezolvă problemele respective. 🙂 De aceea am fost încurajat repetat ca data viitoare când am probleme să îmi direcționez petițiile direct la consulul general, nu taman sus la minister.
  • Că deși domnul consul este super de treabă și deși mi-a făcut mare plărece să stăm de vorbă, o bună bucată din timp a încercat să îmi explice că este greu să schimbi lucrurile, că chiar dacă doamnele sunt date afară vor veni alții la fel. Că pentru cursuri nu există fonduri. Că vrea să fie toate lucrurile bine, dar că în practică schimbarea durează. I-am explicat răbdător că nu mă interesează și eu nu am răbdare, și refuz să accept că schimbarea este imposibilă. Dacă singura schimbare posibilă din punctul meu de vedere este să dăm oameni afară, atunci să facem asta, până ajung unii mai buni.
  • Că oricum ar fi, petiția mea sigur a făcut niște valuri în micul cuib de nebunii care este consulatul de la New York. 🙂
  • Că domnul consul se aștepta ca eu să fiu vreun boșorog cu prea mult timp, când colo s-a dovedit că sunt tânăr, educat, coerent și care știu despre ce vorbesc. 🙂 Un stereotip pe care din păcate cu toții îl cunoaștem, că doar generația mea e prea blazată ca să creadă că se poate schimba ceva sau ca să îi pese. Well, here I am. Îmi pasă.

Concluzia?
Concluzia e cam în coadă de pește. Consulul a auzit clar și tare petiția mea, dar nu îmi este clar ce o să facă în legătură cu asta. Am plecat cu o singură promisiune concretă, că în raportul anual de activitate va adăuga sugestia mea cu cursurile de relații cu publicul, dar am fost asigurat că probabil nici măcar asta nu va avea efect. 🙂

Așa că m-am hotărât să mă duc câteva ore o dată la o lună sau două și să stau în consulat să ascult ce se întâmplă, să văd dacă doamnele de la ghișeu continuă să se poarte urât, altfel petițiile vor continua să apară. 🙂 C’așa’i în tenis.

37 Responses to “Ultima despre consulatul Român la New York”

  1. Diana says:

    Hahaha…sorry, dar nu mă pot abtine. Lol
    Astea-s din ciclul ” Toate-s vechi si noua toate”.
    Vivi, esti official watchdog pentru consulatul României la NY. Ditto.
    Ca un fapt divers, de obicei tantile astea cu atitudine si gura-mare de pe la ghiseu sunt nevestele cuiva din consulat. Poate e chiar nevasta Consulului General…nimic nu e imposibil. Anyway îmi place ca ești un tip determinat sa schimbe ceva. Kudos.

  2. Vivi says:

    Probabil că de fapt deep down, sunt doar un boșorog cu prea mult timp on his hands. 🙂
    Sorry, gotta go kick those kids off my lawn! Punks!

  3. Diana says:

    Nu vazusem ultima propozitie…you tricky old man. Hahahaha…just kidding. 🙂

  4. laura says:

    Ceva simpatic din Lisabona.

    ICR a organizat impreuna cu ambasada un eveniment pentru a sarbatori ziua nationala, un concert si apoi o receptie. A fost frumos, ma rog, putin scortos, romanesc asa, dar frumos, bine organizat. Au avut pana si sarmale. Eu sunt vegetariana, dar din cate am inteles de la ceilalti, erau minunate. Au intrebat cu totii cine le-a facut. Raspunsul? “Doua doamne de la ambasada”. 🙂

  5. Vivi says:

    Doamnelor din Lisabona n-am să le reproșez nimic, când mi-am pierdut acolo toate actele au fost foarte amabile. Poate era și pentru că m-au văzut amărât. 🙂

  6. dragos says:

    De fapt este aceeasi situatie cu politistii care au un job dar “nu pot sa il faca” Faptul ca ti-au dat iluzia ca esti implicat sub o forma sau alta este doar pr. Sau decat..

  7. Vivi says:

    Da, normal că e PR.

    Dar vezi tu, eu acum știu că le e frică de plângeri la minister, pentru că e clar că suficiente plângeri și îl dau afară. 🙂 Asta e tot ce îmi trebuie, o să fac să fie foarte clar că nu voi ezita să apelez la pârghia asta cam din topor, dar eficientă.

  8. Nicu Alecu says:

    Buuuun! Deci schimbarea “la cap” a romanilor incepe la NY. Trez bien!
    In cazul asta sper ca ai gresit titlul si nu e “ultima de la consulat” ci doar a treia (cred) dintr-un lung proces de remodelare a infectului birocrat român.
    Imi acorzi licenta de a aplica si pe plaiurile mioritice metoda, desi sunt convins ca nu va fi nici pe departe la fel de eficace? 😛

  9. Dorin says:

    Felicitări! 🙂 Organizezi un Occupy Consulatul Român la NY :))
    Mi se pare foarte tare ceea ce faci, și persistența ta.

  10. gogu says:

    Totul e gargara, menita sa linisteasca apele, inclusiv chestia cu frica de minister. Singura lui frica de minister este ca nu vor iesi rezultate bune la numararea voturilor din diaspora. Chiar crezi ca cei din Romania nu mai pot de grijile lui Vivi din NY ?

  11. Simona says:

    Felicitari!!!…ma bucur ca exista oameni ca tine si toti ar trebui sa fim proactivi si sa incercam sa facem lumea in care traim mai buna si sa stim toti ca standardele noastre trebuie sa fie mai ridicate si sa incercam sa facem ceva…..Asa ca “keep going”

  12. neagrigore says:

    Dacă şi pentru a vorbi frumos oamenilor la ghişeu este nevoie de cursuri care să coste cît să nu ne permitem, mai bine stingem lumina şi ne culcăm.

  13. Adrian says:

    LOL: “I-am explicat răbdător că nu mă interesează și eu nu am răbdare”

  14. Liviu says:

    Foarte bine. Foarte frumos.
    SI eu cand am avut probleme ba cu statul, ba cu privatul (e.g. RCS&RDS :D), am trimis plangeri. Pot sa dau cateva tips:

    1. Trimite plangerea, chiar si numai pe mail, la cel putin 2 adrese simultan (sa se vada intre ele!) ca astfel vor fi obligati sa faca ceva, put si simplu nu o pot baga sub pres. (e.g. la RDS am trimis demult-demult simultan la PR or something si la tehnic)
    (Da, stiu: “copilul cu multe moase ramane cu buricul netaiat”; doar ca in acest caz se intampla “dilema prizonierilor” http://en.wikipedia.org/wiki/Prisoner's_dilemma adica e mai bine sa rezolve nitel ceva la ea fiecare dintre partile pe care le-ai incalecat, ca sa demonstreze ca a incercat sa-si rezolve treaba, decat sa incerce sa musamalizeze si sa si-o ia rau daca esueaza musamalizarea.)

    2. Rolul plangerii are in primul rand rolul de a-l pune in garda pe cel tintit, i.e. “X, ai o bila neagra”. De ce? Pai la dat afara cel mai simplu e sa numeri bilele negre ale fiecaruia, e cel usor ca sa nu fie dat in judecata cel care da afara, i.e. statul.
    (Precizare: daca esti dat afara de la stat, poti da in judecata pentru discriminarea etc. Deci daca exista plangere pe numele aceluia, pai va fi dat afara usurel, fara probleme.)
    Stiu, tu vrei sa se rezolva problema repede. Eh, nu se poate chiar asa repede. Dar fii sigur ca o plangere scrisa si inregistrata fix pe numele acelei persoane care te-a enervat va avea efect pe termen mediu sau lung.

    3. Asta cu pile peste pile este de domeniul trecutului dpdv meu. Acum de multe ori sunt angajati incompetenti si atat, iar folclorul ca “ala cunoaste pe x” e ca la gradinita: “bah, io am un prieten mai mare care are un prieten mai mare care stie box si daca ma superi…”. Yeah, right! S-a dus vremea cu pile, acum fiecare isi apara bucatica si atat.

    Concluzie: daca te trateaza prost, da-i cu plangerea scrisa si inregistrata inainte! Si da, daca oricare din sistem zice ca vor vor fi dati oameni afara si nu se va schimba nimic, atunci spune-i ca poate problema e chiar el pentru ca se complace in aceasta situatie si ii e frica sa faca schimbari 😉 Hey, e sef, deci e mai bine platit tocmai ca sa mearga lucrurile bine; nu poate, ok, luam pe altcineva si-l platim bine, ca poate acela 😉

    Succes!

  15. Dorin says:

    @Liviu: din explicația ta alambicată înțeleg că problema e că nu te plîngi de furnica ce te freacă la ridiche. Mi se pare o soluție greșită. E responsabilitatea șefului instituției ce oameni pune în fața ta, ca interfață între instituție și public. În mod normal șeful instituției nu are nici un interes să facă ceva – i-ai reclamat o furnică? Poate să le facă rotație, și atunci nu rezolvi nimic.

  16. Vivi says:

    Mulțumesc tuturor pentru cuvintele de încurajare și poate postul ăsta motivează și pe alții să facă lucruri de-astea. Aplicăm ideea cu Broken Windows http://en.wikipedia.org/wiki/Broken_windows_theory, în varianta românească. 🙂

    @Liviu: i couldn’t have said it better. Ai dreptate, Dorin habar nu ai despre ce vorbești și într-adevăr, dacă toată lumea crede că nu se rezolvă nimic, n-o să se rezolve nimic. Dacă nu participi în sistem, de unde să vină schimbarea?

  17. Felix says:

    Foarte bine. Sincer nu mă aşteptam să se întâmple ceva…

  18. Blegoo says:

    Vivi… chiar ți-o cauți cu lumânarea.
    🙁

  19. dojo says:

    Pai daca orice plangere de la Minister se sparge in capul domnului Consul, recomand trimiteri de plangeri la minister. NU ma intereseaza ca-si pierde jobul el sau leprele alea de la ghiseu. Who the F… cares? E treaba lui sa le tina in lesa, e treaba lui ca se face de rahat in tot statul NY.

    restul sunt povesti de adormit copiii. Daca nu sunt bune, mars din job si altii la rand. Dupa ce da afara vreo 3 ture, sa vezi cum le dreseaza. La Macy’s are careva tupeu sa te ia la bani marunti? Ca zboara din job in secunda a doua. Pentru ca retailerul nu-si permite sa-si supere clientii, dar jigodiile astea ordinare isi permit. Ca i-a pus dumnezeu pe post si nu-i mai scoate.

    Recomand deci insistenta 😀

  20. UnSimpluOm says:

    Da cred ca toti ar trebui sa gandeasca ca tine adica sa ne gandim si la viitor bv bafta in continuare

  21. albert says:

    minunat, pe ei si pe mama lor…!!! :))) frumos, frumos, frumos…am ajuns de stam la mana unor cacacioase,pline de figuri care nu fac altceva decat sa sparga o samanta zi de zi, incaseaza un teanc de bani…auzi la el, vin altii la fel, daaaaaa tati, in “framantam” pana vin unii care stiu sa spuna BUNA ZIUA, CU CE VA PUTEM AJUTA ???

  22. Watermelon says:

    “…se poartă cu oamenii ca niște gunoaie, și de aceea sunt îngrijorat pentru sănătatea lor (că trăiesc într-o stare continuă de agitație și agresivitate). De aceea am cerut să văd dacă se poate ca acești funcționari să fie înscriși la un program de relații cu publicul, lucru care ar beneficia atât cetățenii cât și funcționarii…”
    =)) foarte tare…imi place de tine…iti tin pumnii in continuare, nu te lasa!…

  23. Justme says:

    Din pacate trebuie sa raportez ca situatia este inca …hmmmm… cum sa scriu in cuvinte mai frumoase … hmmm… DE RAHAT!!!
    De mai mult de o luna incerc sa vorbesc cu cineva din Consulatul/Ambasada din Washington DC. Am lasat mesaje, am scris email si am apasat redial de 30 de ori in 2 ore. La NY mi-au raspuns o data la telefon si cum mi s-a vorbit la telefon, cu atitudinea de mahala, m-au facut sa imi fie scirba , ca sa nu mai vorbesc de faptul ca inca problema nu mi-a fost rezolvata.
    Acum cautam pe net sa vad cum pot face plingere in Romania la minister.
    Din pacate nu multi depun plingeri si le dau mina libera acelori mitocani sa fie ce sint … MITOCANI !
    Mi-e rusine pentru ei !!! Mi-e rusine sa vad ca sintem in anul 2012, ne credem civilizati, dar tot ce sintem este Romani impotriva Romanilor si nu ne sprijinim unii pe altii!
    Rusine mare!!!(cum spunea mama :o))
    Iar tuturor care au de-a face cu Consulatul de la NY … Hai sa ne unim si sa nu mai lasam capul jos inaintea mitocanilor!
    Depuneti plingeri ! Poate nu o sa se schimbe nimic intr-o luna, intr-un an … dar daca pina la urma ,ceva, cit e el cevaul asta de mic, se va schimba in bine , se merita !!!
    Mi-e rusine pentru ei ! Mi-e scirba !

  24. Anda says:

    Ce s-a mai intamplat cu atitudinea functionarelor? Cred ca ai putea sa te interesezi cat anume costa un curs de comportament in relatiile cu publicul si sa trimiti la consulat ca sa nu mai spuna “ca nu sunt bani”. Sunt chiar si cursuri audio-video pt self teaching la Barnes and Noble. Sunt unele chiar si cu numele “cum sa iti controlezi nervii si frustrarea” si sunt sub 100 $ bucata. Nu au bani nici macar pt atat? Mai bombardeaza-i cu mesaje pe tema asta, pt ca functionarii romani chiar stau prost la capitolul comportament. Si chelnerii. Si medicii, profesorii etc 🙁

  25. radoo says:

    Generația ta nu e toată blazată și sigur nu ești singur.
    Keep up the good work.

  26. Nick says:

    I had a couple of horrible experiences at Romanian “diplomatic” missions in a couple of different countries. Think it will make a difference if I write a letter to the External Affairs Minister?

  27. Vivi says:

    Yes it definitely will. First try maybe to write to the consul, but if you write something to MAE it definitely will hit the consul most.

  28. Justme says:

    Soooo….

    If you would like to make a official complaint write to donuis@mae.ro ( MAE – Directia ONU, Institutii Specializate si Francofonie (DONUISF).

    I Just had my issues solved based on the complaint I made to MAE in Romanian via email. They wrote me back fast and I was informed that my complaint was forwarded to Direcţia Relaţii Consulare (drco@mae.ro, tel:021.319.68.76; 021.319.68.70).

    The Romanian Consul in NY Marin Parjol, who ended up being a very nice gentleman ( consul.general@romconsny.org) , wrote me right away after that and he made sure that my issue was taken care of. Unfortunately it seems that even he is the Consul , he doesn’t have much knowledge on what is going on there because the ladies that are answering the calls are where the issues stop, so he only finds out when MAE forwards him the complaints. He should have the power to replace ANYBODY who behaves that way and thinks he is superior to other only because they work at a Consulate.

    I still don’t understand why those ladies need to behave that way ( not all of them!!!!) but the truth is I was there for couple of hours and one lady had to do couple of jobs between answering the phones. Not trying to find them excuses but for sure they are understaffed and it gets to some of them the load of work. But, it still not justifies why when you get lucky somebody to answer the phone they treat you like you are the last dirt on Earth.

    So yes, the complaints to MAE work and I think we should spread the word and more people should be informed about the fact that it makes a difference if you speak up !

    All the best ,

  29. Claudia Fanatan says:

    Traiesc in Montreal, Canada, de 22 de ani si pot sa va spun ca la Consulatul Roman din Montreal s-au schimbat multi consuli in acest interval, dar atitudinea personalului de la Ghiseu este aceeasi, adica “de mahala” cum spuneti despre cei din NY. De aceea am renuntat sa-mi mai fac pasaport roman, calatoresc cu cel canadian, ca sa nu mai am de a face cu Consulatul. Nu sint deloc serviabili, am avut mereu impresia ca ne trateaza ca pe niste tradatori de tara sau poate ne invidiaza ca ne-am stabilit aici, cine stie? Fapt e ca ne-am obisnuit in America cu un bun serviciu-client si ni se pare inapropriata comportarea lor, dar poate ca de fapt nu stiu sa faca altfel, e serviciu ca in Romania! Ideea sa fie inscrisi la niste cursuri e foarte buna!

    Toate cele bune.

  30. sorin says:

    Din pacate, lucrurile sunt exact la fel si in ziua de azi. Ma gandeam sa scriu si eu, fie consulului general, fie direct la MAE (dar ma tem ca ar fi in zadar, oricum), despre atitudinea umilitoare a tatelor de la ghiseu -cred ca cea mai vocala este aceeasi Mihaela Simona Bosanceanu, judecand dupa descrierile oamenilor (nu am reusit sa-i gasesc nici o fotografie pe net, si bineinteles ca nimeni nu poarta ecusoane de identificare acolo); doamna in cauza e blonda si pare frustrata rau, urland la tine si luand pe oricine peste picior din te-miri-ce. Ce e cel mai uimitor este atitudinea pasiva si submisiva a oamenilor odata ajunsi in fata ei: reflexele de iobagi se trezesc imediat ce “doamna” incepe sa melitze, chiar daca totul se petrece in mijlocul Manhattanului.

     

    https://www.vivi.ro/blog/?p=3589

  31. Justme says:

    RECLAMATIE ! RECLAMATIE! RECLAMATIE !!!
    Mi-am rezolvat probleme . Din pacate Dl Consul Marian Parjol nu stie ce se intimpla pina nu ii vin reclamatiile de la MAE. Doamnele de la ghiseu se acopera una pe alta.
    Daca citi comentariul meu din 8 Septembrie 2012 veti vedea ca am pus plingere la MAE donuis@mae.ro si asa am avut rezultat. Plingerea pe care am facut-o a ajuns la Dl Consul Marian Parjol si m-a sunat personal.
    Din pacate se pare ca nu reuseste sa le schimbe pe acele doamne pentry ca inca merg pilele.
    Daca aveti probleme scrieti la MAE sau scrieti direct Dl Parjol. Daca lasati mesaje pe tel acestea se pare ca nu ajung la dinsul .
    Imi este rusine ca din pacate inca sint oameni care trateaza alti oameni asa, ca sa nu mai mentionez Romani pe Romani !
    Am auzit si eu de numele Mihaela Simona Bosanceanu si se pare ca ar trebui sa facem reclamatii despre ea la MAE.
    Cu cit lasam capul mai jos , cu asa le dam mina libera sa fie mitocance.
    Bafta multa !

  32. dumitru says:

    Ce bine sa guvernul Romaniei s-a gandit sa schimbe in bine si zona consulatului de la NY!! Dl Parjol este demis de aproape un an ptr incompetenta;diplomatul numit (deja!) ca si consul general va aduce un plus de profesionalism!

  33. Maia says:

    Hmmm… Vivi, ceva ganduri 2 ani mai tarziu? : )

    Am fost si eu la consulat de doua ori pana acum. De fiecare data am avut de a face pentru putin timp cu o doamna foarte simpatica si amabila – deci se poate!!! Ultima data insa, a fost nevoie sa merg sus ca sa mi se ia datele biometrice pentru reinnoirea pasaportului. Nu pot sa spun ca doamna care m-a insotit a fost nepoliticoasa, insa pot sa spun ca a fost cel putin passive-aggressive : )). Nu a vorbit niciun cuvant cu mine in afara de strictul necesar, iar de fiecare data cand puneam on intrebare ma privea foarte dispretuitor de parca ar fi deranjat-o si se vedea clar cum ii creste tensiunea : ).

    Nu inteleg care este procesul de selectie al acestor angajati – sunt si eu femeie si nu vreau sa generalizez si sa spun “doamne” : ). Mi s-ar parea de bun simt sa fie alese totusi niste persoane care au macar un nivel minim de politete si de bunavointa de a ajuta… publicul. Iar din punctul de vedere al doamnelor, nu inteleg de ce aleg sa se “tortureze” in fiecare zi lucrand intr-un job care in mod evident nu le ofera nicio placere…

    In orice caz, ma intreb daca oare evaluari periodice ale angajatilor, impreuna cu puterea consulului de a concedia pe cei care nu corespund, nu ar fi o solutie.

    De exemplu cum ar fi sa se puna niste afise mari in fata *fiecarui* ghiseu:

    “Multumim ca ati vizitat Ambasada Romaniei la New York. Opinia dumneavoastra conteaza! Va rugam sa ne contactati la consul.general@romconsny.org si sa ne spuneti cum a decurs vizita dumneavoastra de astazi. Va multumim!”

    Sau… “Bla bla… Special pentru dumneavoastra am instalat aici un terminal unde puteti sa ne spuneti parerea despre vizita de astazi la Consulatul Romaniei la New York. Opinia dumneavoastra va fi transmisa direct consulului general. Va rugam sa nu ezitati sa ne scrieti. Va multumim pentru timpul acordat!”

    Hahaa… : )))
    Cred ca asta ar fi un incentive destul de bun pentru ca doamnele sau domnii (!) de la ghiseu sa fie mai amabili. Si in plus, acestia ar putea fi obligati sa poarte un ecuson sau sa dea clientilor datele lor complete de identificare, in caz ca informatia se dovedeste utila in feedback ; )

  34. Maia says:

    Si asa in general mi se pare destul de trist (dar idee foarte buna, nu zic!) ca se vorbeste despre cursuri de calificare etc. Fara indoiala astea ar fi excelente!

    Dar totusi cum a ramas cu bunul simt si cu cei sapte ani de acasa??? :-/

  35. Elena says:

    Eu am trecut zilele trecute pe la consulat…si am fost suprinsa foarte placut. M-am dus cu inima stransa ..dar ce sa vezi? o doamna consul la ghiseu foarte draguta, zambitoare…m-am relaxat imediat…mi-am rezolvat problema repede..intre timp a mai venit o doamna blonda…tot asa surazatoare..cred ca acestea sunt alte persoane decat cele despre care vorbiti voi!! Din punctul meu de vedere experienta la consulat a fost super pozitiva…ce am de reprosat este fapt ca sala de asteptare arata ca naiba, era frig..inghetsera si pixurile si lawc nu era hartie igienica..in rest nimic negativ.

Leave a Reply