Am realizat azi că nu mai pot avea deloc discuții cu oameni care încep absolut fiecare propoziție cu “păi nu, că…”. Adică cu români. 🙂 Mă enervez cam după primele patru sau cinci schimburi de replici.
Mi-am dat seama de asta de mai demult, dar nu credeam că am ajuns așa de extrem cât să opresc discuția după primele câteva minute, să schimb subiectul sau pur și simplu să refuz să mai vorbesc.
E clar, m-am americanizat complet, și același lucru vi-l doresc și dumneavoastră.
Sau arhi-cunoscutul “Da, dar…”. Pe mine ma fascineaza cum aratam o falsa aprobare ca apoi sa o neutralizam cu totul.
Și pentru tine care ar fi răspunsul ideal? 🙂 Mie “da, dar te-ai gândit că…” mi se pare cel mai bun început de răspuns.
Păi nu, că … nu e bine că te-ai americanizat! sic 😛
@Vivi, Exact! Şi uite aşa putem compune o conversaţie tipic românească:
– [Orice afirmaţie]
– Da, dar…
– Păi nu că…
– Da, dar te-ai gândit că…
Eu folosesc “Interesant… Eu ma gandeam ca.. ” in locul “da, dar”. E mai pe ocolite si nu declanseaza reflexe defensive aka sa inchida urechile co-vorbitorului.
Eu rezolv mai simplu, mai constructiv.
Pasul 1:
Daca mi se ofera/propune direct o idee ceva, trec direct la pasul 2.
Daca eu propun ceva, dupa ce primesc “pai nu, ca…” sau “da, dar…” etc., astept sa vina partea efectiva a argumentatiei celuilalt, sa vad exact ce zice omul. In mod clar, trebuie sa zica mai mult; daca nu zice, cer detalii, ca sa inteleg exact pozitia – trebuie sa ii inteleg pozitia ca sa pot continua, right? Apoi trec la pasul 2.
Pasul 2:
“Ok, cum rezolvi urmatoarea chestie? “.
Hey, poate am inteles eu gresit, poate omul comunica mai prost (ca mine :p cateodata) si acum inteleg ca ideea era buna, poate ajungem la alta idee constructiva, sau macar “we agree to disagree” dupa ce fiecare si-a exprimat clar pozitia.
Imi place ideea “agree to disagree”, mi se pare normal. Besides, avem ocazia sa ne mai contrazicem si-n viitor pe aceeasi chestie 🙂
Optimist, eu zis sa acorzi 3-5 minute pentru orice chestie – oricine are idei pana la urma, chiar daca e pesimist, sau comunica mai prost, sau te contrazice din reflex (sau din cauza educatiei gresite din scoala)…
Completare: dupa “Ok, cum rezolvi urmatoarea chestie? “, formulez un caz/scenariu pe care argumentatia celuilalt mi se pare ca nu-l acopera sau il ignora sau nu il cunoaste.
Scrisesem intre angle brackets, dar la publicare/afisare e ignorat textul dintre angle brakcets, de aceea nu a aparut.
Eu nu inteleg prea bine cum vine “pai nu, ca”-ul asta. Am stat si m-am gandit si singurul exemplu care mi-a venit in minte e ceva de genul: “Si.. daca tot n-ai venit sa petreci cu noi, macar ti-ai scris eseul?” “Pai… nu, ca am stat si m-am uitat la The West Wing toata seara.” Dar nu cred ca te referi la ceva de genul – fabricatul de scuze pentru neindeplinirea unui task. Deci, la ce te referi? Poate sa-mi dea si mie cineva un exemplu pls, ca-mi scapa partea asta pare-se semnificativa a psihologiei nationale?
Exemplu de discuție:
– Uite, eu cred că nature este mai important ca nurture.
– Nu cred, că uite eu știu oameni super tari care clar muncesc mult.
– Într-adevăr, oamenii tari muncesc mult, dar asta nu înseamnă că…
– Nu, n-ai dreptate, că uite și în tenis sunt ăia care zic că…
Ia orice subiect care este up for debate, încearcă să îți susții punctul de vedere, și vezi ce spune partenerul de discuție. Poate fi vorba de sport, politică, starea lumii, vreme, orice.
Alte începuturi de propoziții pe tema asta sunt “neah, nu-i așa”, “nu sunt de acord, eu cred că”, “n-ai dreptate”, etc.
Ai dreptate. Si eu fac parte din categoria asta – uneori as vrea sa fiu mai deschis dar imi apar dezavantajele in fata avantajelor. Nu inteleg de ce, nu sunt pesimist si sunt antreprenor. Si muncesc sa-mi scot din reflex cautarea asta a miilor de lucruri care ar putea sa nu functioneze…
mai tari sunt cei care te contrazic pe domeniul tau :)) de raman de-a dreptul inmarmurit de cum de ajung sa port o discutie despre ceva ce fac zilnic cu un nestiutor si totusi el sa pretinda ca stie mai multe decat mine (presupunand ca nu stie ce fac)
Vivi,
… mai e mult pana departe.
Sincer, postul tau m-a facut sa zambesc.
Ce ai invatat tu este mult mai simplu decat pare … ai invatat sa comunici intr-un mod constructiv cu un om, chiar daca nu esti de aceiasi parere cu el.
In Romania e mai greu sa inveti asta. O stiu pe propria mea piele. 🙂
Spor,
Hahaha…C’mon Vivicki, parca nu stiai cu cine ai de-a face?:)) Pentru mine comunitatea romaneasca este un big turn off:))) Atunci cand e musai sa interactionez totusi cu ei, imi pictez un zambet larg pe fata. Evita sa ma intrebe ce si cum mai fac, de frica sa nu o duc mai bine ca ei.:)))))
P.S. Felicitari pentru americanizare! 😛
pozitivitatea nu e un scop in sine, e o chestie legata de ratiune. daca esti rational iti imaginezi un viitor posibil si iti proiectezi un traseu cum sa ajungi acolo. viitorul e pozitiv (daca nu esti masochist sa iti iti stabilesti un target negativ). rational o convorbire trebuie sa fie pe modelul- imaginea ta e asta, dar imaginea mea viitoare e asta, deoarece probabil(statistic) imi aduce mai multe avantaje si/sau in acelasi timp, probabil e mai sigur/safe/usor de indeplinit. viitorul asta nu trebuie bazat pe chestii ireale, deci imaginea perceputa se corecteaza cu date terte/de regula cat mai impartiale- gen statistici oficiale, informatii cat mai credibile, credibilitate care la randului ei se verifica permanent pe modelul -opinia mea este bazata pe datele…, datele tale care sunt.., scopul confruntarii prezentului fiind rational, stabilirea unei baze cat mai corecte pentru traseul propus ca sa ajungi la acel viitor. modalitatile ca sa ajungi acolo se bazeaza pe informatiile detinute de fiecare participant la discutie, informatii care provin de asemenea din niste surse cu grade diferite de relevanta, care pot fi aduse in discutie, sub rezerva ca ambele pot fi corecte, dar pot fi considerate de importanta diferita de fiecare parte cat si de terti. scopul oricarei discutii ar fi optimizarea traseului pentru fiecare din participanti – si aici intervine frumusetea – psihologia. in societati cu procentaj mare de incredere (not romania) se merge pe principiul win-win, ambele parti se sustin reciproc si se corecteaza in masura in care se aplica acest principiu. in societatile cu incredere limitata, se merge pe ”dilema puscariasului” ce duce la ”mai bine sa fie rau pentru ambele persoane, decat sa fie bine numai pentru una, ca daca castiga cumva cealalata persoana, imi va face sigur(probabil) rau”. cred ca asta e o explicatie pe scurt a experientelor cu cei din romania noastra fascinanta si primitoare. e o societate iesita din puscarie la propriu si la figurat. se ia ca fapt, asta nu isneamna ca nu o sa fie bine in viitor. dar cu restrictia ca poti sa vorbesti cu un maxim de (cat e procentul increderii in Ro) persoane, care in discutie sa fie conduse de prinicipiul win-win. altfel vor incerca doar sa submineze orice in mod subconstien-e mai safe asa. ca referinta vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/Prisoner's_dilemma
O sa-ti treaca cu timpul, trecere accelerata cand vei fi fortat de imprejurari sa faci ehipa intr-un fel sau altul cu oamenii respectivi. Ba mai mult, daca vei avea rabdare vei observa ca unele observatii/ “da dar” sunt esentiale chiar daca forma in care se exprima nu este cea mai fericita.