Once upon a time in… Soho

Este duminică noaptea, 12:30am. Am fost la Mihai acasă unde m-am întreținut cu niște români simpatici în jurul unor pahare de vin. O tipă s-a amuzat că am zis “să ieșim cu bicla”. În america nu prea auzi cuvântul ăsta, “biclă”.

Mi-e foame și în drum spre casă mă opresc la locul meu favorit cu mâncare de ore târzii, la o aruncătură de băț de unde stau. Comand câteva din lucrurile pe care le iau de obicei, to go. Sunt singurul client și managerul restaurantului are chef de taclale. Și eu am.

Mult spus restaurant, e genul ăla de hole-in-the-wall place, cu două mese, mâncare bună și ieftină pentru beții de ore târzii. Un fel de shaormerie bucureșteană, doar că mâncarea aici e indiană și foarte bună.

Îmi povestește cum a mai manage-uit un restaurant în zonă și aveau un spirit în pivniță. Când a preluat el restaurantul respectiv nu le mergea bine, dar pentru că a început să stea de vorbă cu spiritul și să îi ducă vodcă și mâncare în fiecare seară, business-ul a început să meargă mult mai bine.

Habar nu am dacă vorbește serios sau nu, de fapt nici nu contează, povestea îmi place așa că îl țin de vorbă. Și așa n-am ce face până puiul meu e gata.

Îl întreb dacă folosește site-uri gen Groupon pentru locul actual. Nu, mâncarea lor e prea ieftină, operează cu margini prea mici și ar pierde prea mult dacă ar rula un daily deal. În plus nu are de ce, business-ul îi merge foarte bine.

Îmi place tipul și jovialitatea lui se molipsește și la mine. Mă întorc acasă unde continui să scriu la un document pentru startup. Life’s good.

3 Responses to “Once upon a time in… Soho”

  1. deea says:

    fain:D

  2. Cora_ says:

    soho, NY? cartierul meu favorit din NY.
    Uite o bicla de Soho. 🙂

  3. CC says:

    nu pot sa nu remarca ca incepi sa ai in fir epic al posturilor de pe blog.asta e bine.usor, usor te poti apuca de scris carti.
    dar mi-a placut asta cu hole-in-the-wall :))

Leave a Reply