M-am vazut de multe ori nevoit sa raspund la intrebarea cum e mai bine, sa faci o facultate in afara, sau in Romania? Conteaza pe care din ele le faci? Cum e mai bine? Meditez de multe ori la asta si tocmai mi-am dat seama de o diferenta pe care toata lumea pare sa o ignore: prietenii.
Pe de o parte, in Romania, datorita felului in care este gandit sistemul de invatamant, cei mai buni prieteni ai nostri sunt colegii de grupa sau colegii de serie. Ei sunt cei cu care petreci cel mai mult timp, cei cu care copiezi la examene, cei care te ajuta cu teme. Ei sunt cei cu care faci seminarii si laboratoare impreuna, pe care ii cunosti in pauze si cu care incerci sa intelegi tampeniile spuse de laborant. Ai nevoie de ei ca sa supravietuiesti sistemului roman de invatamant. Ai nevoie de ei ca sa treci peste materiile imposibile, plictisitoare si predate uneori de profesori care nu stiu sa le predea. Cu ei te duci la Sighisoara sau la mare in vacanta, cu ei chiulesti de la cursuri ca sa te duci la munte.
Si pentru ca imparti atatea nevoi cu ei, iti devin prietenii cei mai buni, cei pe care simti ca te poti baza la bine si la rau, cei care ti-au dovedit si carora le-ai dovedit afectiunea.
De cealalta parte, in America sau in alte universitati, iti alegi cursurile. Sistemul intrasigent si incoruptibil promoveaza individualitatea, trebuie sa faci totul singur, sa te descurci, cel mult sa te sfatuiesti cu altii (dar de preferat cu laborantul). Copierea se sanctioneaza cu excludere, atat la teme cat si la examene. Colegii se schimba de la semestru la semestru sau chiar de la curs la curs. Viata individualista incepe mult mai devreme pentru ca, dintr-o data, esti fortat sa te descurci singur, sa inveti singur, sa traiesti singur.
Prietenii pe care ti-i faci in universitatile americane sunt colegii de camin. Cei de pe acelasi etaj cu tine, care dau petreceri. Cu ei imparti mai putine necazuri si poate chiar nu aveti interese comune. Iti sunt mai putin apropiati pentru ca nu ei sunt cei carora le dai parazapezile atunci cand va duceti nepregatiti in Bucegi. Nu ei sunt cei pe care ii ajuti facandu-le rost de teme copiate de la studentii din ani mai mari. Nu mituiti impreuna pe administratora de camin si nici nu va duceti impreuna la 6am sa ocupati locurile ‘bune’ in sala de examen. 🙂
Ganditi-va bine la voi, la prietenii vostri, la prietenii prietenilor vostri. Ganditi-va ce anume va leaga de ei, cand v-ati imprietenit, care este prima voastra amintire impreuna. Daca nu sunt colegi de facultate, atunci inseamna ca probabil sunt colegi de liceu sau ca ati facut facultatea in strainatate. 🙂
Vraja, Vivi 🙂
A dat melancolia peste tine ?
Iti poti face si in facultatea americana prieteni. Fie muncind la cine stie ce proiecte de echipa nopti de-a randul, fie lucrand impreuna cu altcineva, ei invatandu-te fizica in timp ce tu-i inveti algoritmi, fie uitandu-va impreuna la un meci de baseball (stiu, bleah, dar unor oameni le place sportul 🙂 ), fie facand un internship la aceeasi companie si petrecand o vara cu “gasca”, nu la mare din pacate, dar poate in Seattle … si tot asa.
Daca exista o diferenta intre prietenii din facultatea americana si prietenii din facultatea romaneasca, cred ca ea e data de diferenta dintre societatea americana si cea romana in general, mai precis din cauza ca oamenii sunt intr-adevar un pic mai distanti aici.
Dar ca scoala americana nu-ti da ocazia sa-ti faci prieteni ? That’s bullshit 🙂
Teoria mea este ca prietenii cei mai apropiati sunt cei pe care ti-i faci la nevoie.
1. Toti pe care i-ai enumerat tu nu sunt prieteni constanti pe toata perioada facultatii, si-atunci e probabil sa se transforme mai degraba in cunostinte, amici, decat prieteni extrem de apropiati.
2. In majoritatea cazurilor enumerate de tine nu nevoia este cea care te apropie de ei ci contextul face sa va aflati impreuna intr-o situatie oarecare. Te simti bine in preajma lor, lucrati impreuna, ceva va face sa petreceti timp impreauna… dar nu nevoia, ci conjuctura.
Si eu cred ca te imprietenesti mult mai intim cu oameni cu care imparti nevoi decat cu oameni cu care imparti bucurii sau cu care pur si simplu esti impreuna intamplator.
Si-acum vine intrebarea:
Crezi ca daca ai lua o mana de americani si i-ai pune intr-o facultate romaneasca s-ar imprieteni mai bine unii cu altii? Si daca iei o mana de romani si ii pui intr-o facultate americana, se vor imprieteni intre ei la catarama si vor fi apropiati, asa cum ajung sa fie majoritatea celor din facultatile bucurestene?
Daca este cum spui tu ca oamenii sunt de vina, raspunsul ar trebui sa fie nu la ambele intrebari de mai sus.
Eu n-am zis ca oamenii sunt de vina, ci ca mai degraba diferentele dintre societatea americana si societatea romaneasca dau nastere la diferentele intre prieteniile de aici vs. prieteniile de acolo. Nu scoala/facultatea americana in sine e de vina daca prieteniile nu sunt asa de apropiate, ea iti ofera multe ocazii de a interactiona cu alti studenti si de a ti-i face prieteni.
Raspunsul la intrebarile tale e da, pentru amandoua. Cel putin la a doua stiu din experienta proprie.
Teoria ta cu nevoia / conjunctura e poate ceva mai realista 🙂
Ok, uite, te multumesti cu urmatoarea rezolutie? 🙂
Facultatea americana iti ofera ocazii de a iti face prieteni. Facultatea romaneasca te obliga.
O fateta foarte interesanta a discutiei intre invatamantul la noi si cel de la americani.
Cred ca facultatea romaneasca de lasa sa te apropii de oameni ce exceptia unui moment foarte important, decisiv as spune: atunci cand e nevoie sa lucrezi la un proiect impreuna cu alti colegi. Nu pot sa uit anunturile puse pe site-urile anumitor materii in care se anunta ca mandrie ca NU SE ACCEPTA COLABORARI, MAI MULT, SE PENALIZEAZA … (mai in romana, sa nu va puna necuratul sa formati vreo echipa ca…). Ramanem cu prieteni e adevarat, dar abilitatea de a lucra in echipa e la pamant.
Probabil, (aici poate-mi confirmati voi cei de acolo) lucrurile stau invers la americani.
Ideal ar fi o combinatie intre cele doua, dar avand in vedere ca lucrurile in America stau mai bine ca la noi, poate ca raul cel mai mic e acolo…
In ultimii ani se intampla si in Ro proiecte de echipa…la Cibernetica de exemplu, aproape toate proiectele din ultimii doi ani, exceptand cel de licenta au fost proiecte de echipa, pentru care ce-i drept te orientai spre cei care deja iti devenisera prieteni sau cu care aveai deja afinitati.
Mircea a f?cut o observa?ie foarte pertinent?: sistemul românesc te „ajut?” s? î?i faci prieteni, dar nu te înva?? s? lucrezi în echip? cu adev?rat, pe când în State munca în echip? foarte pre?uit?.
Am observat ?i eu un lucru: exist? foarte multe pove?ti de studen?i americani care ?i-au f?cut o firmuli?? „de garaj” cu unul sau mai mul?i colegi de facultate. În România ?tiu câteva cazuri de oameni de la aceea?i facultate care ?i-au f?cut firm?, dar majoritatea fie nu erau foarte buni prieteni (mers pe munte, la mare, etc) ?i s-au g?sit întâmpl?tor, fie erau foarte buni prieteni, dar afacerea nu prea le merge.
Am v?zut c? mult? lume zice c? în afar? rela?iile de prietenie sunt mult mai reci ?i c? românii ?tiu s? se distreze. Din ce am auzit de la prieteni din State, Canada, Anglia ?i chiar ?i Suedia, nu e adev?rat. Doar c? ei prefer? s? fie mai distan?i fa?? de str?ini decât românii.
Romanii au fost si vor fi intotdeauna un popor de oameni contrastanti. Ei se iubesc, se urasc, se dispretuiesc, se respecta, se unesc si se disperseaza intotdeauna in momemntele nepotrivite.
Romanii prind intotdeauna la straini. Mai mult sau mai putin din respect, strainii care vin sau doar trec prin Romania sunt mereu exaltati ca au cunoscut un popor si o tara frumoasa. Dar exista multe bube. Una dintre ele este si faptul ca prieteniile care se leaga atat de strans se “taie” uneori prea usor. Ma indoiesc ca americanii sunt nefericiti de relatiile lor interumane mai putin intense asa cum nici noi nu suntem nefericti ca ale noastre sunt adesea foarte apropiate. Cred ca tine de substratul poporului despre care e vorba. Diferenta este ca de cele mai multe ori conceptele lor sunt de succes si ei sunt mai fericiti dupa ce trec de 45 de ani decat sunt romanii. Asta nu inseamna insa, ca vreau sa fiu american…
Da, vrajeli.
Ce am constatat, din experienta proprie, si din cea a anturajului meu: pe timpul facultatii, toate bune si frumoase, pentru ca exista interese (“n-ai cumva ultimul curs de …?”). Apoi, cand nu mai exista interesul apar adevaratele interese, si cei mai multi isi dau in petic.
Vivi, cutia Pandorei… unde e capacul? 😉
Frumos post, romantic scris. Nu foarte bine fundamentat, totusi. Doua observatii pe fuga:
Si daca iei o mana de romani si ii pui intr-o facultate americana, se vor imprieteni intre ei la catarama si vor fi apropiati, asa cum ajung sa fie majoritatea celor din facultatile bucurestene?
Da, in experienta mea, da. Si uite si de ce: mai intai ne gandim ce genereaza o prietenie la catarama: o fi super-compatibilitatea intre doua persoane sau nevoile si greutatile prin care trec impreuna? Evident raspunsul e o combinatie din cele doua, dar am impresia ca partea a doua e cheie: persoanele pot sa nu fie foarte compatibile, dar daca “merg la razboi” impreuna, se va crea o legatura foarte puternica. Contextul cu o mana de romani intr-o scoala americana creeaza (in experienta mea of course) o legatura foarte puternica. Poate doar am fost eu norocos, dar bazat pe sample-ul pe care-l stiu, raspunsul e da.
Crezi ca daca ai lua o mana de americani si i-ai pune intr-o facultate romaneasca s-ar imprieteni mai bine unii cu altii?
Aoleo, s-au zapacit toate variabilele astea. De ce nu s-ar imprieteni, pentru ca sunt americani si cumva implicit nu sunt capabili de sentimente prea profunde? Sau de ce s-ar imprieteni, ca ar putea trece prin chestii grele impreuna? Pana acum in tot postul era vorba de romani in RO vs romani in US, acu’ ai mai integrat un criteriu 🙂
Interesant post, oricum, insa un pic cam simplist tratat. Gata ti-am dat si nota 🙂
–D
Daca este cum spui tu ca oamenii sunt de vina, raspunsul ar trebui sa fie nu la ambele intrebari de mai sus.
Aseara iti spuneam ca ai dreptate cu impresiile acestea legate de State si la un moment dat, in primele luni de adaptare la viata in American College aveam aceiasi senzatie de alienare, de “ce singura si fara prieteni am ramas”, “unde e gasca de acasa?”, etc.
Cu timpul m-am obisnuit, am inceput sa zic “ma duc acasa” in loc de “ma duc la camin” si m-am integrat ritmului de viata extrem de competitiv si de individualist din State (care este o caracteristica a societatii, nu neaparat a scolii). Americanii sunt si eu constienti de obstacolele pe care sistemul lor tinde sa le puna intre ei si ceilalti, si tocmai de aceea creeaza tot felul de ocazii de socializare in afara clasei (caci in clasa nu prea poate fi vorba de colaborare/ imprietenire, decat daca esti tu foarte indraznet si iti abordezi colegii). Si socializarea asta fortata, in mod trist pentru noi romanii/ balcanicii cei romantici si imprevizibili, chiar functioneaza.
Plus ca, intr-adevar, tind sa fiu de acord cu Dumi si sa spun ca orice incercari de generalizari cand vine vorba de comportamente interumane sunt simplificatoare. Dar sa nu uit. Felicitari pentru postul scris foarte frumos!
Va rog sa nu radeti de mine.
Am sarbatorit anul asta 50 de ani de la absolvirea Facultatii de Electronica. Am fost 74. Mai suntem vreo 50. Au venit 40, din care 15 din Franta, USA, Elvetia, Israel. Am fost foarte legati intre noi si in acele vremuri grele si mai suntem si acum. Poate ne-a unit viata grea din studentie.
Ne-am intalnit, dupa 1990, din 5 in 5 ani.
Cei din strainatate (mai toti cu situatii foarte bune) au strans bani pentru operarea unui coleg intr-o clinica straina.
Cei care avem e-mail, tinem frecvent legatura intre noi.
Credeti ca, aici sau peste ocean, mai e posibila azi o prietenie atat de durabila intre colegii de facultate?
@dumi: Frumos post, romantic scris. Nu foarte bine fundamentat, totusi.
Daca ar fi sa ma iau dupa tine, cred ca nici unul din mesajele mele nu este bine fundamentat si cel mai probabil incorect. 🙂
Nu uita ca totusi nu scriu tratate filozofice ci doar impresii si teorii, de cele mai multe ori personale. Unii se vor regasi in ele, altii nu. Exceptii vor fi intotdeauna si sunt de acord cu voi ca nu se poate generaliza, nu exista adevaruri absolute. Fiecare retine ce doreste.
Stiu ca in comentariul ala am fost cam incoerent, era tarziu. 🙂 Mesajul meu are un sambure de adevar si sunt multumit cu atata. Trebuie sa recunosti ca e un subiect interesant de analiza si ca exista diferente. That’s all.
Salut!
Vivi, te inteleg perfect… poate pentru ca am fost colegi de facultate… desi in ani diferiti… Ma bucur ca ai ajuns in State!
Nu as da cei 5 ani de Poli pentru nimic in lume!
Acum sunt la Paris… continuare de studii… Am asftel ocazia sa vad cum e sistemul francez. Am fost la cateva cursuri: studentii pun o gramada de intrebari profesorilor in timpul orelor… Vin la scoala cu cursurile citite…isi fac toate temele… Dar in pauze se risipesc fiecare pe unde vad si nici nu vorbesc unii cu altii… Iar chefuri in camin? Doar spaniolii fac si romanii din cand in cand… In rest e o liniste cumplita…
Prieteni se fac si in afara… dar greeeeeu… Eu am avut bafta sa intalnesc aici doi oameni minunati care au fost scoliti tot la Poli… si ei imi sunt adevarati prieteni… Si ar mai fi pesoanele din America de Sud (Brazilia)… Dar in rest… nimic!
Evident nu-i uit pe prietenii din timpul facultatii (care acum sunt in Romania (hei! Unde facem Revelionul?), Canada, State…), si despre care pot spune ca sunt prieteni adevarati! Evident sunt si persoane care in timpul facultatii ma cautau doar pentru cursuri, iar acum nici nu mai zic buna, ce mai faci… dar stiam de pe atunci ca astia nu sunt prieteni…
Cred ca pana la urma conteaza sa stii sa pretuiesti ceea ce ai: fie ca e vorba de prieteni, cariera sau familie… Vor veni si prietenii, Vivi! (chiar daca asta insemna sa-ti inviti prietenii din Romania in vizita la tine in State!)
Bafta multa, Vivi!
Uimitor… Exista 2 Vivi diferiti… in aceeasi facultate… Se pare ca eu il stiam pe celalalt 😉
Oricum: Bafta in State!
@Vivi
(1) Like I said, frumos post, i.e. frumos ales subiectul. Dupa standardele mele (fiecare cititor de bloguri are unele, I’d guess), subiect frumos = subiect pe marginea caruia sa poate discuta, are multe fatzete, conversatia are sanse sa fie insightful/ interesting. So again, frumos post 🙂 Asta RE: Trebuie sa recunosti ca e un subiect interesant de analiza si ca exista diferente. That’s all.
(2) N-am criticat (not necessarily), am incercat sa fac exact ce zici si tu… analiza si diferente 🙂
(3) Cred ca inteleg macar partial ce zici tu: in Poli nu prea ai cum sa eviti (daca prin absurd ai vrea sa “eviti”, n-am alt cuvant acum) sa-ti faci prieteni buni, pentru ca virgula conditiile specifice sunt extrem de favorabile crearii aliantelor puternice. Una din chestiile pe care am vrut sa le zic eu: in US, la $American_School, liantul “fortzat” e – cred – dat de numarul mic de romani. Intr-un fel mediul tot actioneaza ca si catalizator pentru formarea de prieteni buni; alt tip de catalizator, dar cam cu acelasi efect. In any case, again, experienta mea e limitata la o scoala americana, tot ce mai stiu in plus e din auzite.
And of course, toata chestia e strictly on-topic, i.e. grup de romani in Poli vs. grup de romani la $American_School. Cu grupu’ de americani in Poli… aia mi se pare branch separat al discutiei (interesant in sine, dar separat). Din branch-ul ala, personal as deriva inca unu’, grup de europeni la $European_School_Abroad… ca din tot ce aud europenii se comporta altfel; nu mai bine sau mai rau, dar diferit. But I digress… maybe I should start my own blog 😉
–D
> Uimitor… Exista 2 Vivi diferiti… in aceeasi facultate… Se pare ca eu il stiam pe celalalt
Serios? Care alt Vivi? E tot baiat? Asta ar fi chiar tare, eu nu am mai auzit de nici un alt baiat Vivi.
total de acord cu ce zice Vivi p’aici
Vivi, scuzele de rigoare pt lungimea comentariului. Taie din el daca e prea pe aratura 🙂 Ideea reactiei studentilor in strainatate e interesanta si se poate discuta f mult, fiind multe variabile in joc. S-a pomenit despre romani in US sau in alte parti si americani in Romania. In 5 ani petrecuti in Japonia am vazut studenti straini din multe tari, din diferite programe de studiu. Cativa factori determinanti in “gruparea” sau “apropierea” celor din aceeasi tara sau din tari cu sisteme de valori apropiate (“tari balcanice”, “de sange latin”, “vestice” etc) ar fi:
1. Tipul de program de studiu. Perioada pentru care persoanele respective sunt in tara “gazda” si implicit nivelul de munca solicitat pot diferi foarte mult, de unde si apropierea sau departarea. Studenti din aceeasi tara veniti prin programe total diferite uneori nu se pot intalni.
2. Diferenta de limba si sistem de valori intre tara de provenienta si cea “gazda”. In fatza limbii japoneze, in loc sa fii roman/francez/spaniol esti pur si simplu strain si atat. De asta majoritatea celor care sunt la inceput si nu stiu limba petrec majoritatea timpului cu alti straini pt ca toti stiu engleza. Cu cat diferentele de adaptare sunt mai mari cu atat strainii sunt mai tentati sa se adune. Frustrarile in contactul cu societatea si greutatile de adaptare devin un punct comun foarte puternic. Aici subscriu la ideea ca greutatile comune pot apropia f mult oamenii.
3. Sistemul de valori al fiecaruia. In functie de ce vrea fiecare de la viata hotaraste cum si cu cine isi petrece timpul.
In functie de caz, acesti parametri influenteaza foarte mult abordarea. In mod sigur nu orice grup de romani pusi in aceeasi universitate se va strange. Asta e valabil pentru orice tara. Daca sunt insa in aceleasi conditii si au sisteme de valori sau macar interese temporare asemanatoare se vor aduna.
Americani adunandu-se si cooperand excelent sau romani care nu se aduna deloc. Pentru fiecare exemplu generalizat pe care cineva il poate posta sunt aproape sigur ca stiu un contraexemplu 🙂 Serios.
Revenind on-topic, in universitatea mea legaturile puternice se pot crea aproape numai intre cei care sunt in acelasi curs special (unul singur timp de doi ani, cam 10 studenti) sau in acelasi club. Aceste legaturi insa pot fi f puternice si influenteaza inclusiv companiile unde ajungi sa lucrezi etc. La inceput am intrebat pe cineva de ce sunt atat de separati oamenii din anul nostru, iar raspunsul a fost ca prieteniile stabile se formeaza in liceu, iar la univ cel mult in club (ce presupune ierarhie si munca in echipa) sau cursul special si atat. In rest, fiecare cu treaba lui.
Din acest motiv studentilor straini le e mai usor sa se grupeze pentru ca au inca un punct comun: nevoia de prieteni intr-un mediu in care se pastreaza distanta. Asta poate presupune diverse avantaje si dezavantaje, iar asa se poate continua pana la terminarea paginii.
Procesare placuta.
Dumi:
“Frumos post, romantic scris. Nu foarte bine fundamentat, totusi”
lol. eu cred ca lucrurile bine fundamentate trebuie facute doar la work.
…dar dupa work trebuie sa-ti relaxezi creierii nitzel si sa scrii(faci) ce simti fara sa “fundamentezi” totul 😀
eu unu nu-mi doresc sa apuc prea curand ziua in care nu ma mai pot surprinde pe mine.
Vivi, postul tau este interesant si justificat. In ansambul trebuie sa ne gandim la tipul culturilor din care face parte fiecare tara:
US, Australia, UK, Canada, Italia, Franta, Suedia, Irlanda, Germania, au culturi individualiste.
Tari ca Israel, India, Japonia, Iran, Jamaica, regiunea araba, Grecia, Mexic, Portugalia, Brazilia, au culturi intermediare – in trecere/transformare de la culturila colectivista la cea individualista.
In ultimul rand tari ca Peru Costa Rica, Ecuador, Korea de Sud, Chile, Africa de Vest, Taiwan, INdonesia, Pakistan, Columbai si … ROMANIA au culturi colectiviste. Ce caracteristici comune observi la tarile apartinand celor trei categorii?
Tarile care sunt mai afluente, educate, urbanizate, au o mobilitate sociala ridicata tind sa aibe o cultura individualista. In general societatile Nord Americane si Vest Europene tind sa fie individualiste, in timp ce Asia, Africa de Vest si America Lartina tind sa aibe culturi colectiviste.
*Apartenenta tarilor la diferitele categorii mai sus citate este luata din studiul social realizat de Hofstede (2001) “Culture’s consequences” realizat pe 100,000 de oameni in 50 de tari.
Eu am plecat din Romania deoarece am simtit trendul tarii noastre de a deveni o cultura Vest-Europeana, deci individualista. Am venit in US preferand sa bypass-ez tranzitia.
Mihai.
nu stiu daca o cultura individualista aduce un plus vietii din punct de vedere emotional/spiritual sa zic… dimpotriva as zice, oamnenii sunt mai amortiti…
Viatza trece corect, cu temele facute, cu productivitate maximizata, dar fara prea multe puncte de care sa iti aduci aminte si altfel decat rational, respectiv emotional.
Ce bullshit de post.
Vai ca nu poti sa-ti faci prieteni in State la copiat :)) Nici nu pot sa-ti spun cat de caraghis mi se pare un aseamenea comentariu din partea unei persoane care “ar trebui” sa fie matura.
In afara ca nu e fundamentat, pentru ca si in State ai colegi care nu se schimba, uneori pe parcursul intregului College, iar si in Ro grupele nu mai tin mai mult de 2 ani datorita specializarilor. Dar problema in sine e privita nu doar superficial, dar si gresit. Cum crezi ca iti faci cu adevarat un prieten? Cand copiezi cu Ion Ionescu la examen sau cand faci un proiect sau un internship cu John Joe? Serios acum, in afara de situatia absurda ca vezi, toti studentii in Ro copiaza cel putin o data, ceea ce e absolut fals, mai incercearca sa compari un examen copiat (adica o noapte de scris copiute) cu un proiect realizat (multe zile, saptamani de lucru), unde ai posibilitatea sa-ti cunosti mai bine colegii? Sa-ti dau exemplul meu, eu am facut Poli, la Automatica, grupa s-a schimbat si de copiat poate oi fi copiat la vreun examen dar sincer nu-mi amintesc. Nu tin legatura cu absolut nici un fost coleg, nu aveam nimic in comun decat scoala. Sotia mea a terminat ASE, ea stiu sigur ca nu a copiat 🙂 si grupele ei s-au shimbat anual. Tine legatura cu cateva colege (2-3) din anul 4 cu care a facut niste proiecte. Eu din Poli tin legatura cu un prieten cu care am fost coleg de camin in P3. E cam cel mai bun prieten care il am. Si acum incerc sa ma gandesc daca prietenii nostri au prieteni dintre colegii de fac sau nu? Si sincer, si prietenii nostri au prieteni tot colegi de serviciu sau de camin in detrimentul celor de facultate.
Cam lung postul, dar ideea e, daca nici la facultate nu poti sa te individualizezi si sa te maturizezi, ajungi ca tipul de mai sus (Dan Filip Radu) sa te plangi de anii de colectiv si de “lipsurile” emotionale legate de individualizare.
SS (de la trupele nemtesti nemiloase !??!) ce pot sa spun decat ca tu nu ai avut sansa sa ai un cerc de prieteni (sa zic stabil) niciodata “nu tin legatura cu nici un fost coleg” si atunci tu nu ai cum sa intelegi postul lui Vivi… Maturitatea nu se defineste numai prin individualizare.
Facultatile din Romania nu se poate compara cu cele din America in nici eu fel. Iar politehnica buc. mi se pare o facultate pentru indobitocire in masa. Nu credeam niciodata ca voi ajunge sa mi se predea lucruri de acum 50 de ani, sa folosesc aparate si metoda care sunt de mult depasite mai ales in domenii cum sunt eletronica si telecom. Cat despre studentii din poli…oricine altcineva (parerea mea este ca sunt cea mai varza categorie de oameni si mi-e rusine ca ma numar printre ei).
am avut in fac (in ro) colegi mai rasaritzi, dar marea majoritatea celorlaltzi erau cam… dushi cu pluta. cu prieteni foarte buni n-am ramas din fac ro.
in au, am lucrat la greu cu divershi colegi. am avut cateva proiecte in echipa, am pierdut noptzi impreuna cu multzi, insa din nefericire nu s-a facut nici o “gasca” si acum nu prea mai tzin legatura cu nici unii. posibil si pentru ca am un program tare incarcat… nu stiu. cred ca, intr-un final, iti faci prieteni cum nimeresti.
pe subiect: stresul fac. din ro se compara cu stresul fac. din au, la proiecte se lucreaza in echipa si ai posibilitatzi destul de multe sa socializezi. faptul ca noi (ca si straini) suntem putzini dezradacinatzi isi spune cuvantul. “localizarea” inseamna destul de mult.
Eu unul nu as pleca. Mi-ar fi dor de toti prietenii. Sincer.
Si mi-ar fi dor de prietenii adevarati, nu aia cu care doar copiam la facultate.
pot sa scriu un post scurt? lumea te lauda pt post…subscriu, interesant punct de vedere
mai exista si o alta varianta.. ai fost cam rar pe la cursuri daca nu ai prieteni prea multi din facultate :))
u talkin’ to me? u talkin’ to me? then who the f&@#% are you talkin’ to? 🙂 🙂 🙂
Ziua buna tuturor!
Poate nu e locul meu sa postez aici comentarii. Vorba aia, sunt un strain pentru tine, singurele lucruri in comun pe care le avem sunt legate de facultate: eu sunt acum in anul 5, iar tu mi-ai fost candva laborant de AA. Dar sa stii ca experienta facultatii in general si poate a Politehnicii in particular este diferita de la om la om. De exemplu, in generatia mea, lumea mi s-a parut intotdeauna foarte rece si distanta, si inca senzatia asta exista. Si nu vorbesc aici din perspectiva omului anti-social, sau a unuia care da pe la scoala din ani in Pasti… pur si simplu mi se pare ca, inca de timpuriu, colegii mei au fost individualisti si concentrati pe problemele lor, fara sa aiba dorinta reala de a cunoaste alti oameni mai mult decat o dicteaza interesul.
Am observat asta la colegii mei de grupa, cum in anul 1 si 2 eram o “gasca” de vreo 20 oameni care ieseam la bere, invatam impreuna, dadeam chefuri si faceam tot ce amintesti mai sus cu placere, din care acum am ramas 5 care poti sa spui ca suntem prieteni si care incercam cat de cat sa tinem legatura in ciuda faptului ca suntem la specializari diferite si cu interese diferite. Si observ ca asta e tendinta generala. Chiar azi in timpul unui curs observam bisericutele decate 2-3-4 oameni, cercuri inchise si “excusiviste” din care nu se iese in afara cazului de forta majora cand ai nevoie de ajutor “din afara”. Nu stiu, ma simt pierduta cand vad atitudinea asta, ma face sa-mi pun intrebari despre propria persoana, ma face sa-mi pierd din entuziasmul cu care ma mandream in anul 1… oare sunt eu de vina? Am devenit eu anti-sociala?
Nu stiu, nu cred… poate pentru ca am avut experienta unui an de studii la Cluj inainte de a veni aici, poate, cum s-a mai spus prin aceste comentarii prietenii mei mai buni sunt din liceu si am considerat undeva in sub-constient ca n-am sa mai gasesc altii la fel, dar indiscutabil simt ca lumea de la Poli e mai rece decat in alte parti, mai inchisa in propriul univers… Sau lumea din Bucuresti, nu stiu sigur… Sunt chiar curioasa, acum ca terminam si noi facultatea, cu cati dintre fostii colegi voi pastra legatura si la cati ma voi gandi ca la niste oameni pe care pot conta, si cati se vor gandi la mine ca la un prieten. Ca o contra-balanta, inca mai sunt oameni din Cluj cunoscuti in acel an petrecut acolo cu care tin legatura si pe care ii vizitez cu fiecare ocazie ivita…
Oricum, ca o concluzie, mi se pare ca atitudinea asta (daca intr-adevar exista un asemenea curent) ar trebui schimbata. Nu stiu de ce lumea se fereste de cunostiinte noi, de o discutie cu o persoana “straina” dar lumea asta e una care nu-mi place si sper sa nu-mi pierd disponibilitatea de a lupta impotriva ei!
Acestea fiind zise, iti doresc o zi buna si daca am calcat neinvitata in spatiul tau virtual sper sa nu mi-o iei in nume de rau!
As zice ca fenomenul are cativa factori :
1. Pragmatismul acut
2. Individualitatea
3. Lipsa de timp
4. Oboseala generata de munca
5. Lipsa banilor pentru “distractie” sau mai degraba ideea de a-i strange pentru ceva “serios”
Factorii astia interactioneaza intre ei si probabil ca oamenii incep sa-si puna intrebri de genul “daca ma imprietenesc cu X si stau 3 ore cu el, oare cat de productiva va fi aceasta experientza pentru proiectul meu”.
Oamenii se vad si se aleg functie de oportunitatile care ar putea decurge din aceste mezaliantze si nu in functie de calitatea timpului petrecut impreuna.
Pana si discutiile pe care le au sunt extrem de pragmatice si nu vor sa risipeasca o secunda in a afla sau dezbate ceva nou si interesat daca nu contribuie la planul si job-ul lor, respectiv “immediate gain”…
Asta e rau intrucat pe vremuri macar sclavii aia simteau si vroiau libertatea, pe cand astia moderni se ascund si fug de ea.
Salut, am citit si eu articolul din EvZ si m-am gindit sa ma uit pe blog si am dat si de postul asta. Face parte dintre subiectele pe care le-am teoretizat si eu indelung (impreuna cu invatamintul american vs. invatamintul romanesc, fericirea americana vs. fericirea romaneasca so on), singur si cu prieteni. Concluzia mea e ca ne batem capul degeaba. Particularizarile cind e vorba de oameni sint absolut fara sens. Tine de persoana, imprejurare, grup etc Poti sa fii trist si amarit intr-o statiune in care toata lumea se distreaza si poti fi fericit in ocna.
Am facut 5 ani de scoala in Ro (poli) si inca 5 in USA (doctorat). Nu prea am prieteni facuti in universitate in Ro. Toti prietenii mei provin ori din liceu, ori au fost facuti pe linie de “cazare” adica colegi de camin sau apartament cind n-am gasit loc in camin. Din pacate prieteniile astea au fost mai mult amicitii, s-au au devenit intre timp ca n-am mai tinut legatura, prea mari diferentele de interese. Din grupa/an etc nu am decit un singur prieten (sper) desi nu prea tinem legatura. Pur si simplu nu prea era cum, la cursuri nu se ducea nimeni, laboratoarele se faceau cit mai repede ca sa scapi, practic o multime de colegi ii vedeai numai la examen. Iar prieteniile facute cind l-ai tinut pe X sa borasca sau sa nu sara pe geam la bairam, sau s anu se ia la bataie cu Y, nu prea se pun…
Asa ca, desi sint destul de social, nu am prieteni adevarati din Romania decit din liceu (cu care inca tin legatura, ne ajutam, etc).
In cei 5 ani de USA insa nu ma pot plinge. La cursuri trebuie sa te duci, interactionezi la proiecte, am petrecut 5 ani in acelasi laborator care era linga alte laboratoare, o multime de bairame impreuna, am impartit apartamentul, etc… oportunitati sint si chiar mai multe. O problema esentiuala este faptul ca majoritatea stuidentilor in cimpul meu sint chinezi (n-am decit un prieten chinez, altfel nu prea sint lucruri in comun) dar chiar si asa mi-a facut citiva prieteni. Majoritatea est europeni (nici un roman) dar nu numai.
Apoi m-am angajat. M-am mutat cu catel cu purcel din NY in California. Vai ce singur ar fi trebuit sa fiu. Vax, intr-un an am deja un grup de prieteni, in afara ca luam prinzul/cina impreuna, mergem la petreceri impreuna, ne mai vizitam (mai mult eu pe ei :)), jucam poker, mergem la ski etc. Inca n-am eu timp sa adincesc prieteniile astea ca sint multe altele potentiale care asteapta dar ar trebui sa ne vizitam, iesim impreuna, etc.
PS: cu toate astea subscriu la ideea ca viata de student in Romania este in general mult mai distractiva, motivul numarul unu fiind lipsa totala de directie si munca. Pai daca 10 luni din 12 e vacanta si mai esti si plaitit cu bursa, si nu dai tuition si nu trebuie sa muncesti in bar ca sa se sustii, cum dracu sa nu fie meserie?
Depinde cum te obisnuiesti de mic,sau cum te obisnuieste sistemul. Americanii ca parere ar avea despre sistemul nostru ? .. nu cred ca una buna ..fiecare cum s-a obisnuit
bursa sociala nu se da in timpul examenelor. este adevarat?
si inca ceva daca nu se da in timpul ex din urma se mai da…………..?
“Copierea se sanctioneaza cu excludere, atat la teme cat si la examene.” Hmm… Eu din interior am auzit altfel. In plus am auzit de studentul profesionist, care va face exact ceea ce trebuie, incluzind copiat ascuns de colegi mai curind decit de asistent sau 100 de ore suplimentare, si am auzit despre alte metode de a creste performantele, ca de exemplu a da in judecata Princeton Univ. pentru a face 10 (A) dintr-un 9 (B), care era de fapt un 8.
Daca erau ei asa destepti pe cit vor sa para, nu mai eram noi aici.
pe mine m-au picat pentru ca nu am fost la toate cursurile, desi aveam lucrarea buna, mi-a spus profesorul in fata: “ai facut o teza foarte buna dar nu-ti dau examenul pentru ca nu ti-ai dat interesul si nu ai venit la toate cursurile!” asta vi se pare o metoda de a promova studentii cu cunostinte? de ce colegii mei au note mai mari ca mine chiar daca fac “varza” examenele? de ce inca in acest secol suntem obligati sa scriem toate cursurile de mana si sa le prezentam la examen uneori pentru a primi mai multe puncte? cei care lucreaza si sunt inteligenti nu au nici-o sansa in fata celor care habar nu au si merg zi de zi la cursuri; nu mi se pare deloc corect! sunt defavorizati cei care au memorie mai buna si capacitate mai mare de a intelege! daca muncesc, singura solutie de a obtine un curs este de a ma milogi pentru el la ceilati studenti, ramanand datoare de fiecare data pentru ca rar gasesti cursuri pe net; iar la biblioteca doar carti vechi care nu au legatura cu cursul intotdeauna; studentii tac! nimeni nu stie ce se intampla cu adevarat in Politehnica Bucuresti pentru ca toti tin ascuns; daca va mai este dor de comunism, asistati la cateva cursuri in Politehnica; nu exagerez cu nimic privind ceea ce se intampla acolo dar studentii pastreaza tacerea!
o alta problema este aceea ca suntem supracazati pentru ca locurile libere sunt pastrate celor ce-si permit spaga, spaga ce ajunge in buzunarele prodecanilor care se ocupa cu cazarea, ale administratorilor si sefilor de camin; secretarele tipa, si-ti inchid ghiseul in nas; continuu politehnica doar pentru ca am pierdut ani din viata…pe cei mai mici ii sfatuiesc sa nu aleaga Politehnica Bucuresti deoarece nu ar trebui sa fim educati in spiritul comunismului…e trist faptul ca toti colegii mei spun ca facultatea “i-a prostit”
Va cerem demisia din aceasta functie deoarece noi, studentii, am avut doar de suferit de pe urma dvs : Ecaterina Andronescu! Plecati din Politehnica Bucuresti! dorim libertate si sa nu ne incalcati drepturile! vrem ca in camine sa fie cazati doar studenti! dorim profesori care sa nu ne predea in spirit comunist! Pentru toti profesorii comunisti din Politehnica Bucuresti: nu ne mai calcati in picioare! Haideti sa distrugem comunismul care bantuie de ani de zile aceasta universitate!!!
Asadar prietenii ti-i faci copiind. E util de stiut, o sa ma ajute in dezvoltarea de viitoare amicitii. De asemenea, ma bucur ca postul asta confirma faptul ca 90% din romani sunt pleve puse pe furat, si li se pare normal lucrul asta.
Am petrecut destul de mult timp in Politehnica Bucuresti si m-am lovit des de incompetenta generalizata, atat in randul studentilor cat si al profesorilor/asistentilor. Putinele exceptii apar suficient de rar incat sa nu te poata motiva sa treci peste idioti. Raspunsul majoritatii studentilor la acest fenomen este furatul. Personal, nu vad decat doua iesiri pentru un student din Romania: fie invata singur, asa cum fac majoritatea studentilor de afara, si reuseste sa devina bun in domeniul lui pe cont propriu, fara suportul facultatii, fie renunta si se apuca de o facultate care inseamna ceva. Totusi, aproape toti prefera sa isi piarda 4-5 ani din viata facand transcrieri, pentru ca asta inseamna un examen copiat. Ironia apare cand acesti absolventi au senzatia ca ceea ce au facut inseamna ceva, si se comporta ca atare. Wake up.
Facultatea nu o faci din considerente sociale, ci profesionale. Fie vrei sa fii platit mai mult, fie vrei sa salvezi umanitatea, fie vrei sa-ti ramana numele intr-o carte de istorie. Cam astea-s motivele oamenilor normali. In Romania, facultatea este facuta pentru a pleca de acasa si a avea unde sa bei (pe hol in camin). Ti se ofera ocazia de a te obisnui cu sistemul corupt cu care te vei intalni mai tarziu. Esti format profesional pentru a nu gandi. Le doresc studentie placuta tuturor celor care admira sistemul nostru.
[…] “Iar politehnica buc. mi se pare o facultate pentru indobitocire in masa. Nu credeam niciodata ca voi ajunge sa mi se predea lucruri de acum 50 de ani, sa folosesc aparate si metoda care sunt de mult depasite mai ales in domenii cum sunt eletronica si telecom. Cat despre studentii din poli…oricine altcineva (parerea mea este ca sunt cea mai varza categorie de oameni si mi-e rusine ca ma numar printre ei). “(Catalin, blog) […]
Si mie mi s-a cerut sa fac aceasta comparatie, intre facultate afara si facultate aici. Eu am fost in Franta la INSA Rouen ( un fel de MIT sau CalTech – doar ca se asemana mai mult cu sistemul romanesc ). Sunt multe diferente. Avantaje si dezavantaje pentru fiecare sistem ( rou – fr ). Pana la urma nu am regretat ca m-am intors dupa anul I.
Facultatea nu o faci din considerente sociale, ci profesionale. Fie vrei sa fii platit mai mult, fie vrei sa salvezi umanitatea, fie vrei sa-ti ramana numele intr-o carte de istorie. Cam astea-s motivele oamenilor normali. In Romania, facultatea este facuta pentru a pleca de acasa si a avea unde sa bei (pe hol in camin). Ti se ofera ocazia de a te obisnui cu sistemul corupt cu care te vei intalni mai tarziu. Esti format profesional pentru a nu gandi. Le doresc studentie placuta tuturor celor care admira sistemul nostru.
Sunt foarte de acord cu astea, dar in acelasi timp sper ca nu isi face nimeni iluzii ca in afara exista numai lapte si miere. Dupa cum scrie mai sus, acolo te invata sa fii individualist, sa nu iti pese de restul, sa vrei sa-i intreci orice ar fi. Nici asta nu este normal intr-o lume in care presupunem ca nu mai suntem barbari. Cred ca doar presupunem…
aleg American College :))