Acum cinci ani, intr-o noapte friguroasa de iarna, eram la cabana Omu si remarcam probabil cel mai instelat si frumos cer de noapte pe care l-am vazut vreodata. Frigul si zapada il faceau sa para si mai ascutit decat era. In noaptea asta, in Manhattan, pot sa numar pe degete cele cateva stele care se vad din oras, cu luna cu tot, iar caldura comoda de toamna le fac sa para aproape inexistente.
Daca cineva mi-ar fi spus atunci unde voi fi peste 5 ani l-as fi privit cu mult scepticism. Ma intreb daca peste cinci ani imi voi aminti de momentul asta si voi gandi acelasi gand. Sper ca da.
Ce bine ca nu stim ce ne rezerva viitorul.
Este ceva de remarcat totusi ca iti aduci aminte acum, dupa cinci ani.
Probabilitatea sa-ti aduci aminte si peste alti cinci ani, este mare.
Sigur blogul te va ajuta sa faci asta. Tine legatura cu toti.
Alex
“Ce bine ca nu stim ce ne rezerva viitorul.”
True, how true.
Sunt unii (nu eu) care citesc mai intai sfarsitul unei carti si abia dupa aceea o incep. Pierd tot suspansul, alea alea. Refuza sa gandeasca, sa isi foloseasca imaginatia. Refuza sa viseze, in definitiv. Iar fara vise noi, oamenii, suntem ca niste roboti.
La fel este cu cei care vor sa isi cunoasca viitorul altfel decat traindu-l pe viu :).
“If you can dream it, you can do it.” Walt Disney
aceeasi senzatie, acelasi Manhattan. Vara 2006. Daca acum 5 ani cineva mi-ar fi spus ca New York-ul ma va impresiona atat de mult, l-as fi considerat nebun…
Recunoasteti cinstit ca v-ar tenta al naibii de tare sa aflati ce va rezerva viitorul, altfel nu v-ati fi punctat niste momente in viata pe care sa vi le aduceti si readuceti mereu in minte, comparand la infinit starea de fapt din prezent cu ce a fost si ce ar fi putut fi. 🙂