Continuand seria mea de incursiuni in americanisme, in episodul de astazi va prezentam baseball-ul. Un joc pe cat de popular pe atat de plicticos, cel putin la prima vedere.
Adica big deal, un tip arunca, altul da cu bata, mingea zboara si cei din teren incearca sa o aduca inapoi dupa care toate o iau de la capat. Nu tu un fault, o lovitura din voleu, o bara bara gol, un gol cu mana, nimic. ๐
Cred ca m-am prins totusi care e faza. Tineti minte cum prin 95 romania era cuprinsa de fascinatia aparatelor de videopoker? Rosie neagra, mare mica, o gramada de bani se duceau in aparate, in fascinatia celor cinci carti care se invarteau. Ei bine, baseball-ul merge cam pe acelasi principiu. ๐ Cand tipul ala arunca e ca si cum ar da sa vada cartile. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce cartile se intorc una cate una, tensiunea creste si te tot intrebi care o sa fie urmatoarea, o sa completeze seria castigatoare sau nu. Cand se termina, o iei de la inceput.
Iar in jurul jocului asta, alta chestie interesanta: stadionul. Americanii astia chiar stiu sa manipuleze multimile, pe bune. ๐ Ti se spune cand sa faci zgomot, ti se pune muzica, ti se da ritmul in care sa dai din palme, tot ce trebuie sa faci este sa te lasi prins in joc si sa raspunzi impusului de a urmari turma.
Alt lucru frapant a fost diferenta intre ce era filmat si ce era in tribune. Stiti secventele alea cu oameni din galerie care danseaza, urla, sunt pictati si traiesc meciul din plin? Ma uitam prostit la tv-ul imens din stadion cu astfel de secvente si, daca nu m-as fi uitat in jur, as fi jurat ca e filmat un cu totul alt stadion pe care oamenii chiar se simteau bine, nu pe stadionul ala plicticos in care toata lumea statea jos si urmarea un joc absolut neinteresant chiar si pentru un joc de baseball. Eh well, magia televizorului, nu?
Valabil pentru majoritatea sporturilor, de altfel: ca sa ajunga sa-mi placa a trebuit sa joc intai baseball (in echipa studentilor v. echipa profilor versati din departament). E chiar distractiv de practicat si e fantastic ce febra musculara fac de fiecare data, desi merg regulat la sala ๐
Si eu m-am inscris intr-o echipa de Softball de amatori, dar pana acum nu am jucat decat un singur meci. ๐
Te-ai plictisit pentru ca te-ai dus la un meci al lui Yankess ๐ Mai ai timp sa-ti repari greseala si sa te duci in Queens, pe Shea Stadium, diseara Mets joaca acasa impotriva Arizonei. Go Mets, go! ๐ Baseball-ul tine foarte mult si de cat de mult iti place sa te joci cu statisticile. Tin minte ca mai demult am citit textul unui premiant Nobel in economie (parca) care explica matematic de ce e imposibil pentru un muritor sa egaleze recordul lui Joe DiMaggio (http://en.wikipedia.org/wiki/Joe_DiMaggio). Oricum, sa-i vad pe Mets jucand live e unul din putinele lucruri care m-ar face sa doresc sa stau in State, so lucky you ๐
Poate asa e la Yankees. Chiar daca e o echipa cu .592 coeficient .. fanii lasa de dorit acolo. Ai ramane mirat daca ai vedea cum se canta si se danseaza la meciurile de pe US Cellular Stadium cand joaca White Sox! Cum se umplu liniile de metrou cu fanii care scandeaza numele echipei lor!
Ce-ar fi sa abordam acest sport putinmai ierarhic? Oina reprezinta izvorul inspiratiei pentru acest sport “imprumutat”. A adus ata faima, intr-un “pachet nou”, iar la origini, izvorul aproape ca a secat… De ce?! Atunci cand nimic nu este mai frumos si mai relaxant decat un joc, un joc care aprinde in tine spiritul competitiv, care satisface necesitatea de miscare, care are atat istorie in spate… Si totusi, in avale inca mai paleste o oaza, mica ce-i drept, dar cu speranta. Haideti sa incercam sa cunoastem ceea ce este al nostru si sa invatam sa il indragim. Oina nu este un joc spectacular precum fotbalul dar complexitatea si insusi faptul ca ne reprezinta este mult mai presus.
“Daca nici macar un joc nu mai poate fi al nostru,
atunci inseamna ca ramanem doar cu limba,
si aia stalcita de fel de fel de curente trecatoare!”
Apropo, incercati http://www.oina.ro pentru a intelege de ce inca unii lupta…
Baseball – un joc simplu, dar complex
La cererea unui cititor al postarii de ieri despre startul sezonului in MLB (apropo, surprize-surprize, Kansas City a batut la Detroit cu 5-4), voi incerca sa explic cat mai pe-nteles ce si cum e cu sportul asta american cu mingi, bate si manusi numit baseball, pe care multi il stim din filme, mai putini din meciuri vizionate si o mana de romani l-au si jucat.
Terenul si materialele de joc
Asadar, avem doua echipe de 9 jucatori, pe un teren de forma aproximativ a unui arc de cerc. La coltul dinspre “potcoava” tribunei e un patrat cu latura de 90 de picioare (cca. 27,5 metri), marcat de un pentagon neregulat cu latura mare de 45 cm (“home plate” sau “casa”) si de trei saculeti patrati cu latura de 38 cm, numiti “baze”. Liniile ce unesc casa si prima baza, respectiv casa si a treia baza se prelungesc pana la tribuna si delimiteaza spatiul de joc, in spatele lor fiind “teritoriul de fault”, in care mingea lovita nu e in joc. La cele mai multe stadioane exista doi stalpi inalti care arata unde e limita teritoriului de fault in zona tribunelor, facand diferenta in aer intre spatiul de joc si “afara din joc”. Raza arcului de cerc (aproximat uneori intr-o forma poligonala, vezi Coors Field din Denver de exemplu) variaza intre 90 si 130 de metri, terenul fiind delimitat de ziduri mai mult sau mai putin inalte in zona tribunelor. Sunt de remarcat “Green Monster” de pe Fenway Park din Boston, un zid mare si verde in partea stanga a terenului, inalt de 11 metri si un sfert, sau gardul viu de la Chicago de pe Wrigley’s Field, arena celor de la Cubs, din partea centrala a terenului. Fiecare stadion major are caracteristicile lui specifice, care-i dau o nota aparte (de pilda la San Francisco in dreapta terenului e marea, si multe mingi lovite intr-acolo cad in apa, iar stadionul celor de la Albuquerque Isotopes, echipa din ligile minore, are o panta destul de pronuntata spre centru-spate, facand foarte interesante mingile lungi batute intr-acolo).
In mijlocul patratului se afla sanctuarul aruncatorului (numit “mound”, iar cel ce arunca de pe el “pitcher”), un mic deal artificial cu inaltimea maxima de 25 cm si raza de 5 metri si jumatate. In varf exista o banda de cauciuc de care piciorul pitcherului trebuie sa se atinga la momentul aruncarii. Distanta dintre aceasta banda si “casa” este de 60,6 picioare (18,5 m).
Mingea de baseball, alba cu cusaturi rosii, are o circumferinta de 23 de centimetri si o greutate de 142 grame. Bata folosita de cei de la bataie are o lungime maxima de 1,06 metri si diametrul maxim al “capului” ei este de circa 8 cm, ea cantarind cam un kilogram. In MLB batele sunt facute din lemn masiv, iar la nivel de juniori se folosesc si bate din aluminiu, mai usoare.
Componenta unei echipe
Desi lotul unei echipe cuprinde de regula 25 de jucatori (de regula 14 “hitteri” si 11 pitcheri), in teren intra la orice moment doar 9, cand echipa se afla in aparare, cei 9 fiind repartizati in locuri bine definite pe teren (care nu au legatura cu ordinea in care vin la bataie, aceasta fiind stabilita de manager inaintea meciului).
Primul, evident, e pitcherul. Apoi avem un “catcher” imbracat intr-un costum specific, pozitionat in spatele casei si insarcinat cu prinderea mingilor aruncate de acesta si cu alegerea tipului de aruncare, pe care il comunica prin semne conventionale facute cu degetele intre picioare, sa nu vada adversarii. Exista apoi 4 “infielders”: unul la prima baza, unul la a doua, putin lateral dreapta, unul intre baza a doua si a treia, numit “shortstop”, un fel de “libero” cu mari sarcini defensive, care are un rol capital in apararea echipei, si in fine un om care acopera baza a treia. Restul de 3 jucatori isi impart suprafata dintre patratul de joc si marginea terenului (“the outfield”), fiind pozitionati unul in stanga, unul pe centru si unul in dreapta. Toti jucatorii din aparare poarta manusa intr-o mana, iar la bataie le schimba cu manusi speciale pentru bata. Cand ajung pe traseu, la baze, nu mai au nevoie de niciun fel de manusi.
Conventional s-au atribuit numere celor 9 pozitii din teren, dupa cum urmeaza:
1 – pitcher
2 – catcher
3 – baza 1
4 – baza 2
5 – shortstop
6 – baza 3
7 – afara stanga
8 – afara centru
9 – afara dreapta
Se poate reda astfel traseul mingii. Cand citesti despre un 6-4-3 inseamna ca mingea a trecut de la baza 3 la baza 2 si apoi la baza 1. Un 8-4-2 ar insemna o succesiune de pase de la centru la baza 2 si apoi la casa, de regula pentru a elimina un adversar care incearca sa marcheze. Si asta ne duce, desigur, spre…
Regulile jocului
Se joaca noua manse sau reprize, in fiecare din ele o echipa fiind, pe rand, la bataie si in aparare. De regula echipa oaspete bate prima, iar gazdele au ultimul cuvant in ultima repriza.
Unitatea de baza a jocului este duelul dintre pitcher si omul de la bataie, sa-l numim “hitter”. Pitcherul arunca spre hitter, iar mingea trebuie sa treaca printr-o zona de lovire (“strike zone”) situata deasupra “casei”, intre genunchii si pieptul hitterului. Arbitrul de la casa apreciaza daca mingea a trecut sau nu prin zona. Hitterul poate incerca sa loveasca mingea sau o poate lasa sa treaca, daca considera ca ea nu a nimerit zona. Asadar, la o aruncare se poate intampla unul din urmatoarele lucruri:
– mingea trece prin zona, hitterul nu incearca sa loveasca (“strike looking”);
– mingea nu trece prin zona, hitterul nu incearca sa loveasca (“ball”);
– hitterul incearca sa loveasca si rateaza complet contactul cu mingea (“strike swinging”);
– hitterul incearca sa loveasca, atinge mingea, dar ea se duce in teritoriul de fault, in spatele liniilor de margine (“foul”, se considera “strike” cu exceptia cazului cand hitterul are deja 2 “strike”-uri impotriva sa, caz in care i se mai da o sansa; daca mingea merge in teritoriul de fault si e prinsa din zbor, hitterul e eliminat);
– hitterul incearca sa loveasca, atinge mingea, care se duce direct in manusa catcherului (“foul tip”, se considera strike);
– hitterul loveste mingea in teren si o pune in joc, duelul (“at-bat”) incheindu-se.
Daca pitcherul arunca patru mingi aiurea (considerate “ball”, vezi mai sus), hitterul avanseaza la prima baza (“walk”). La fel daca e lovit de o aruncare (HBP – “hit by pitch”). Mai are dreptul sa alerge la prima baza, pe riscul lui, daca rateaza contactul cu mingea avand 2 strike-uri in cont, iar mingea nu se duce in manusa catcherului, ci atinge intai pamantul. Daca se obtin 3 “strikes”, hitterul e eliminat (strike-out).
In transmisiile TV si in cronici veti intalni notiunea de “pitch count”, care arata cum sta treaba intr-un duel pitcher-hitter. Intai se pun “ball”-urile, apoi “strike”-urile. De pilda, 3-1 inseamna 3 balls – 1 strike, numaratoare in avantajul hitterului. O numaratoare 3-2 se numeste “full count”, pentru ca duelul se va decide la urmatoarea aruncare: fie ca va fi un “ball” si atunci hitterul merge la prima baza, fie ca va fi un “strike” si atunci hitterul e eliminat, fie va fi pusa mingea in joc.
Daca mingea e pusa in joc, hitterul e obligat sa alerge spre prima baza. Daca ajunge acolo inainte ca mingea sa ajunga acolo, ramane acolo sau poate avansa spre a doua. Principiul e sa ajungi la o baza inaintea mingii. O baza poate fi ocupata de un singur jucator al echipei in atac, deci daca sunt oameni la bazele superioare trebuie sa avanseze si ei ca sa faca loc colegilor.
Un hitter care a pus mingea in joc este eliminat daca:
– mingea lui e prinsa din zbor de un adversar, indiferent unde (fly-out, pop-out);
– mingea lovita pe jos e prinsa de un adversar si ajunge la baza inaintea lui (ground-out);
– el incearca sa ajunga la o baza fara a fi obligat la asta (de pilda de la a doua la a treia fara om la prima), mingea ajunge inaintea lui si aparatorul il atinge cu mana in care tine mingea (tag-out);
– mingea trece pe la o baza unde respectivul e obligat sa mearga, pentru ca are un coleg in spate (force-out).
Cand un atacant in alergare ajunge cu bine inapoi la casa, avem un “run” (o cursa completa) si echipa lui primeste un punct pe tabela. Daca mingea iese din teren fiind lovita pe sus si in spatiul de joc, ea nu se mai intoarce, avem un “home-run” si toti atacantii care erau la baze, inclusiv cel ce a lovit, puncteaza. Daca mingea e lovita in teren, atinge pamantul si sare afara, hitterul si toti colegii lui aflati eventual pe traseu avanseaza din oficiu doua baze (“automatic double”). Se mai dau doua baze din oficiu in situatii speciale legate de configuratia unui stadion (“ground rule double”), de pilda cand mingea se pierde in gardul viu de pe Wrigley’s Field, arena celor de la Cubs, sau loveste o pasarela in arenele acoperite (cum ar fi Tropicana Field, unde joaca Tampa Bay Rays).
O repriza (“inning”) dureaza pana cand sunt eliminati trei atacanti. La finalul celor 9 reprize se aduna punctele (cursele complete) si echipa care are mai multe castiga. Daca gazdele conduc, nu mai trec la bataie in ultima repriza. Daca e egal, se continua cu cate o repriza de prelungiri (oaspetii batand primii), pana se obtine un invingator. Recordul in materie l-au stabilit Pawtucket Red Sox si Rochester Red Wings, care au jucat 35 de reprize intr-un meci.
Se numara pe tabela de scor, desi nu conteaza la rezultat, si loviturile reusite, care au trimis pe autorul lor la baze (“hits”), respectiv greselile de aparare (“errors”).
Paradisul statisticilor
Pentru un hitter exista trei statistici principale: media de lovire (hits/at-bats, fara a lua walk-urile in calcul), numarul de puncte marcate in urma loviturilor sale (RBI – Runs Batted In) si numarul de home-runs. Mai e si OBP (On Base Percentage = hits plus walks / aparitii la casa). Pentru un pitcher cea mai importanta statistica e ERA (Earned Runs Allowed), calculata inmultind numarul de puncte marcate pe aruncarea acestuia cu 9 si impartind rezultatul la numarul de reprize in care acesta a aruncat. Daca nu a terminat o repriza, se considera si asta (8 reprize complete si o eliminare obtinuta inainte de a fi inlocuit se scrie 8 1/3).
Se mai numara pentru pitcheri victoriile, respectiv infrangerile (acordate pitcherului care era in teren cand scorul s-a schimbat in mod decisiv, cu precizarea ca pentru titulari ei trebuie sa fi rezistat macar 5 reprize in joc).
Mai exista o sumedenie de statistici amanuntite (LOB – numarul atacantilor ramasi la baze cu ochii-n soare cand se termina o repriza prin a treia eliminare, K/BB – strike-outs/walks, determina eficienta unui pitcher, IP – reprize aruncate, important pentru pitcherii de rezerva, care arunca de regula o repriza, maxim doua, si multe altele).
Fineturi
Un tip special de lovitura e “bunt”-ul, o atingere usoara a mingii, de regula inspre zona dintre pitcher si baza 3, fie in scopul de a permite unui coleg sa avanseze, desi tu vei fi eliminat, fie in scopuri mai ofensive (un astfel de bunt a marcat punctul care a decis anul trecut faptul ca Yankees termina divizia pe locul 2, dupa Red Sox). Un bunt care merge in teritoriul de fault se considera strike, chiar daca hitterul era la 2 strike-uri.
Daca o minge lunga e prinsa din zbor, cel ce a lovit e eliminat, dar colegii lui de la baze pot incerca sa avanseze (pe riscul lor), numai dupa ce mingea a fost prinsa, nu inainte. Multe puncte se marcheaza din astfel de faze (“sacrifice fly”) cand omul de la baza 3 are timp sa ajunga la casa desi colegul sau de la bataie a fost eliminat.
In timp ce pitcherul isi pregateste aruncarea, un atacant aflat la o baza poate incerca sa avanseze la urmatoarea (“sa o fure”). Daca reuseste sa ajunga inaintea mingii, ramane acolo. Poate fi eliminat doar prin tag-out. De aceea pitcherii arunca adesea la baze pentru a tine atacantii pe loc, pentru ca daca iei un avans prea mare si mingea ajunge la baza inainte sa apuci sa te intorci esti de asemenea eliminat (“picked off” se spune).
Deciziile privind alergarea pe o bataie de sacrificiu sau furtul unei baze, sau continuarea alergarii pentru o baza in plus, se iau nu doar de catre jucatori de capul lor, ci si dupa semnalele transmise de antrenorii postati la bazele 1 si 3, care au o perspectiva mai buna asupra jocului decat jucatorul, ocupat sa alerge cat mai repede.
O echipa are de obicei 5 pitcheri titulari (care arunca pe rand in zile consecutive) si vreo 6-7 rezerve, 8 “jucatori de camp” titulari si 4-5 rezerve pe banca.
Exista o diferenta majora intre cele doua ligi principale din MLB. In National League pitcherul este parte a atacului si e obligat sa isi incerce norocul la bataie, in timp ce in American League locul sau in atac e luat de un specialist al batei (“designated hitter”) care ii ia locul in ordinea la bataie. Prima varianta duce la un joc mai tactic, managerii fiind obligati sa gandeasca momentul prielnic pentru schimbarea pitcherului in scopuri ofensive (iar un jucator odata inlocuit nu poate reveni in joc), iar a doua duce la ofensive mai puternice si pitcheri mai specializati.
Pitcherul are o gama intreaga de aruncari la dispozitie pentru a-i pacali pe hitteri. Avem “fastball” (aruncare cat mai rapida, pe traiectorie relativ dreapta), “changeup” (seamana cu un fastball, dar mingea incetineste pe parcurs si cade sub traiectoria dreapta) “curveball” (minge curba, fie lateral, fie in plan vertical), “sinker” (minge care merge in jos, cauzand de regula lovituri slabe care nu ies din patrat) si fantomaticul “knuckleball” (mingea e “impinsa” din degete si ia traiectorii imprevizibile), ca sa le numim doar pe cateva din cele principale.
Structura MLB
Sunt 30 de echipe in MLB, 16 in National League si 14 in American League, fiecare liga avand trei divizii (East, Central, West). O echipa joaca 162 de meciuri in 6 luni, calificandu-se in playoff prima clasata din fiecare divizie si echipa cu cele mai multe victorii clasata pe locul 2 in divizia ei. In playofful din octombrie exista “Divisional Series” (3 din 5), “Championship Series” (4 din 7) care determina reprezentanta fiecarei ligi in marea finala “World Series” (4 din 7). In World Series si in perioada de joc intre ligi de la inceputul verii, in fiecare meci se aplica regulile ligii din care face parte echipa gazda.
Fiecare franciza din MLB are asociate o multime de echipe din ligile inferioare, prin care isi rodeaza tinerele talente, neexistand un sistem de promovare/retrogradare.
Cam asta ar fi povestea cu baseball-ul, un sport simplu si cuceritor daca te-a prins, in care avem si noi un amarat de campionat (cu echipe din sud si din Moldova) si un pitcher de buna perspectiva in persoana lui Mihai Burlea, titular la Northwestern University si cu sanse bune de a fi primul roman ajuns in sistemul profesionist. La Satu Mare a fost recent o echipa de copii din Botosani, dar n-a avut cu cine juca. Eh, pentru toate exista un inceput.
katya, cand dai copy-paste sa mentionezi si sursa!
ma bucur, pe de alta parte, ca ti-a placut explicarea jocului.