Introspectii

Mi se intampla deseori sa ma apuce gandurile. Ganduri despre viata, mai ales despre a mea, si stiu sigur ca de multe ori gandesc prea mult. Incep sa imi pun intrebari, sa caut argumente si dovezi mai mult sau mai putin solide, imi construiesc repede ipoteze bazate pe fapte care de multe ori sunt doar impresii. Ma reped in concluzii si renunt la ele la fel de repede, ma apuc sa intreb oamenii si sa cercetez daca e sau nu asa si de multe ori… n-am dreptate.

Intors din Romania am inceput sa meditez la diferenta dintre lumile astea doua si in principal la problema care ma framanta cel mai tare, prietenii si viata sociala. Am inceput sa le intorc pe toate partile, de ce aici e altfel decat in Romania. E din vina Americii, e din vina mea? E din vina mediului in care am ajuns sau pur si simplu o fi din vina mutarii cu totul intr-un loc nou? O fi de la faptul ca sunt strain sau pana la urma, e un pic din toate?

Mi-am dat raspunsuri si mi le-am luat inapoi. Mi-am intrebat prietenii (americani) de ce sunt ei asa, daca am dreptate judecandu-i sau nu. Mi-am refacut ipoteze si raspunsuri. Am reactionat ciudat si am avut stari dubioase, asa cum ma arunc eu deseori cu capul inainte in niste lucruri.

Am ajuns la concluzia ca e gresit sa generalizezi si e tentant sa dai vina pe stereotipuri. Mi-am dat seama raspunsul e un pic de ‘da’ la toate intrebarile de mai sus si ca viitorul e neclar. Mi-am dat seama ca e sanatos sa imi pun intrebari si sa imi dau orice fel de raspunsuri, ca e bine sa nu ma complac si sa imi zgandar instabilitatile pentru a nu ma bloca in echilibruri precare si gresite.

Dar dincolo de toate, mi-am dat seama ca, in the big picture of my life, nesigurantele astea nu sunt atat de fondate. Am realizat asta cand am aflat ca cineva a facut, acum o vreme, un an de voluntariat in Kenya. Conteaza oare cum i-o fi fost acolo? Conteaza ca i-au lipsit lucruri sau ca dimpotriva, o fi gasit lucruri in plus? Ce inseamna un an, doi, cinci ani din viata atunci cand faci ce iti place, cand esti intr-un loc in care iti urmaresti un vis?

Life’s a journey, not a destination si pana la urma nu e important sa ajungi undeva ci importante sunt locurile prin care treci. Si cat timp pot trage linie din cand in cand si pot spune “da, sunt in locul in care mi-as dori sa fiu” e bine.

3 Responses to “Introspectii”

  1. sey says:

    Cool thoughts!

    Faptul ca ai avut vointa sa pleci din ro si sa incerci alta experienta e deja inceputul calatoriei. Daca nu plecai, nu te gandeai acum la astfel de introspectii. Asa ti-ai creat tu o oportunitate de a impinge marginile universului limitat romanesc mult mai departe. Fara a vrea sa-i jignesc, nu prietenii de bere iti implinesc viata, cariera si drumul, ci tu, prin propriile tale forte. Ai iesit din aceasta “inlanturire”, esti pe picioarele tale si poate de aici uneori momente de nesiguranta. Din ce am citit pana acum pe blog, esti in fata unei experiente unice, dar inca ti-e frica sa o traiesti. Ai ajuns in inot, in larg, dar cu siguranta, vei ajunge la un alt mal, and so on…

    Am intalnit in urma cu ceva timp un scotian venit in Nord America in urma cu 30+ de ani. O experienta unica de viata! Intelepciunea lui mi-a prins si mie bine si mi-a dat curaj aici unde ma aflu acum.

    Imi zicea: Sey – you don’t belong there anymore. You don’t belong here yet. For the time being you just belong. Give it time and you’ll be fine. Adevart, nu? Ce ai avut acasa, nu ai aici inca, si ce ai aici n-o sa ai niciodata acasa. It’s a matter of choice, dar e o experienta pe masura, in acelasi timp.

    Sfatul meu umil: enjoy the journey for the time being, you can’t go wrong. Creaza-ti oportunitati. Concluziile le vei trage pe parcurs.

    Iti doresc multa bafta!

    Respecte,
    S

  2. ciucalata says:

    asta mi se intampla si mie in romania…

  3. ciucalata says:

    lasa stupefiantele…:)

Leave a Reply