Brazilia, ziua a treia

După ce ieri a fost o zi dezamăgitoare pentru mine, azi a fost primul zbor de care sunt cu adevărat mulțumit.

Am zburat 28 de kilometri, undeva între 1500m și 200m, din termică în termică timp de vreo două ore, cu un max climb rate la vreo 6m/s (unde vario-ul meu a început să scoată sunete pe care nu le mai auzisem până acum 🙂 ). Cum ar veni… dacă aș fi decolat din București, aș fi zburat jumătate din distanța până la Ploiești. 🙂

Nu am poze, dar am track-ul de pe gps, așa că uite o poză cu una din termicile pe care le-am prins pe drum, undeva pe la mijloc. 🙂

Îmi place poza asta pentru că se vede foarte clar cum pornește coloana de aer de jos foarte înclinată pentru că încă se mai prelingea de pe deal-ul de unde a pornit și apoi se îndreaptă oarecum, unduiește… poate doar mie mi se pare cool pentru că am fost acolo 🙂

Cum bine zicea o prietenă, da, fac codițe de purceluși în aer. 🙂 It’s called thermaling. 🙂

One Response to “Brazilia, ziua a treia”

  1. Anca says:

    De vreo 10 minute ma tot uit la pozele tale de la zbor si dorul de o termica sanatoasa (cu planorul, nu cu parapante…) e din ce in ce mai mare. Am experimentat si eu parapanta pe cand aveam 14 ani, in dubla comanda, cu Tomi Coconea. Dar am preferat sa raman la prima dragoste, planorismul. E frumos ce faci 🙂 Zbor placut, termici de la 3 in sus si cer plin de cumulusi!

    A.

Leave a Reply