Archive for February, 2010

Am luat amendă! Ura! :-)

Monday, February 15th, 2010

Aseară a fost prima mea interacțiune directă cu poliția, am luat amendă pentru că stăteam cu picioarele pe un scaun în metrou. 🙂

M-am enervat un pic pentru că era 2:30am, pe o linie de metrou la mama dracu în Brooklyn, cu un vagon aproape gol, dar overall a fost o experiență chiar cool, polițistul n-a vrut decât să îmi dea amendă, m-a rugat să ies din vagon cât timp mi-a scris amenda, nu m-a întrebat nimic și nici n-am vorbit cu el, totul s-a desfășurat profesional și respectuos.

Amintiri din copilărie

Thursday, February 11th, 2010

Ninsoarea asta destul de serioasă a fost o ocazie excelentă pentru americani să se panicheze și să se pregătească pentru sfârșitul lumii, iar pentru mine să fac oameni de zăpadă, prilej să îmi dau seama că probabil ultima oară când am rostogolit bulgări prin zăpadă aveam cam 10 ani.

Mă simt bătrân (nu chiar)

Tuesday, February 2nd, 2010

Manafu scrie despre cum imobiliare împlinește 10 ani și asta m-a făcut să mă uit la cât de vechi este divertis.ro.

S-au împlinit vreo 13-14 ani de când am făcut site-ul, la divertis.pub.ro pentru câțiva ani începând prin 1997 și apoi la mutat la www.divertis.ro prin 2000.

Trec anii.