Archive for December, 2008

Câte voturi au contat de fapt?

Tuesday, December 30th, 2008

Well, de când cu alegerile, mă tot frământă întrebarea “oare fiecare vot contează”? Well, vestea bună este că, în loc să ne dăm cu presupusul, putem afla răspunsul exact, și chiar asta am făcut. 🙂

Să definim întrebarea

În primul rând, aș vrea să detaliez un pic întrebarea și să o reformulez:

Care este numărul minim de voturi în plus care, acordate unui alt candidat, ar fi putut schimba soarta celui care a câștigat locul în Parlament?

Atenție, aici nu mă refer doar la majorități simple, ci la toate situațiile în care rezultatul s-ar fi schimbat. Cum sistemul nostru uninominal nu e așa simplu, sunt destule posibilități (dacă vreți detalii, pot explica).

Cum am făcut asta

Dintr-un comentariu la mine pe blog l-am găsit pe Adinel Chiriță care, surprinzător pentru mine, avea de gând să extragă datele din pdf-urile scanate de pe site-ul BEC și s-a oferit să mi le dea și mie. Woohoo! 🙂

Având numărul de voturi obținut de fiecare candidat, în fiecare circumscripție, și algoritmul de decidere a câștigătorilor, am făcut un simulator care trece prin acel algoritm și decide câștigătorii… dar și mai important, îmi permite să fac niște statistici altfel greu de făcut și să îmi răspund la întrebare. 🙂

Ce am aflat

Că două locuri de deputat au fost decise de 6 voturi (în Arad-6) și respectiv 8 voturi (în Argeș-4).

Că zece locuri de deputat ar fi putut fi schimbate de mai puțin de 100 de voturi, în timp ce 36 de locuri (10% din camera deputaților) ar fi putut fi schimbate de câte mai puțin de 500 de voturi în fiecare colegiu.

Tot din datele astea putem afla și câți deputați au câștigat deși nu erau primii în clasamentul colegiului lor.

În timp ce 75% din cei care au câștigat reflectă dorința electoratului, 13% din câștigători erau pe locul 2 și alți 11% erau pe locul 3 în clasamentul popular.

Cea mai simplă explicație despre cum funcționează sistemul electoral am găsit-o aici (un gif animat – wtf?).

Mai multe detalii

Graficele astea sunt cool, dar detaliile sunt și mai cool. 🙂 Am pus rezultatele complete la vivi.ro/politica.

Acolo puteți vedea, pentru fiecare colegiu, de câte voturi minim ar fi fost nevoie pentru a schimba rezultatul și cine ar fi fost cel care ar fi câștigat în acel caz.

Am luat în calcul aproape toate posibilitățile pentru care cineva ar fi câștigat:

  • pentru a aduce câștigătorul sub 50%+1 – înseamnă că dacă X oameni în plus s-ar fi dus la vot și ar fi votat pentru oricine altcineva decât câștigător, acesta n-ar mai fi întrunit 50%+1 și asta ar fi însemnat că altcineva ar fi câștigat
  • pentru a obține un loc alocat partidului său – înseamnă în general că atâtea voturi în plus i-ar fi trebuit candidatului următor ca să intre în numărul alocat partidului înaintea unui alt candidat și asta ar fi dus la câștigarea colegiului.
  • pentru a avea mai multe locuri decât primul clasat – înseamnă că următorul ar fi avut loc pe listele sale de partid, dar avea nevoie de mai multe voturi decât cel care chiar a câștigat ca să îi ia locul.

Există și alte situații mai complicate care ar fi dus la răsturnări de situație, dar sunt mult prea indirecte încât nu le-am considerat ca “voturi care au contat”.

Un exemplu

Cazul meu favorit este Mînzînă Ion, deputat traseist politic (fost PRM, curent PC), prezent doar jumătate din timp prin parlament, care a pierdut doar pentru că nu a avut 8 voturi.

Dacă 8 oameni care au citit Harta Politicii au decis să voteze împotriva lui, înseamnă că Harta Politicii a contat. Nu o sută sau o mie, tot ce a trebuit cineva să facă pentru ca Mînzînă să nu mai fie ales a fost să influențeze OPT oameni. Pretty cool, eh? 🙂

În loc de concluzie

Datele sunt incredibil de neprietenos publicate de BEC și Adinel a făcut treabă de chinez bătrân ca să le scoată de acolo într-un format folosibil, tot respectul.

Bănuiala mea e că nimeni nu a mai făcut statisticile astea, nici cele agregate și cu atât mai puțin cele detaliate. Din câte am citit eu ziarele estimau numărul celor care au câștigat cu peste 50%+1 voturi la 50 (în Camera Deputaților + Senat), dar numai în Camera Deputaților sunt 85. 🙂

Dacă aveți sugestii, întrebări, ceva de spus, lăsați un comentariu.

Ce mi-ar plăcea cel mai mult ar fi ca, peste patru ani, să vă amintiți că cineva, cândva, pe un blog, a făcut calculul ăsta și să îl căutați atunci când cineva vă va spune “eu nu votez mă, că oricum nu contează”. 🙂

Wallpaper-ul meu curent

Saturday, December 27th, 2008

O poza din Lăptărie de acum vreo lună, genul de fotografie care arată mult mai bine pe desktop decât pare la prima vedere. 🙂

Hi res (1.2Mb).

De prin New York

Wednesday, December 24th, 2008

Două clipuri pline de căldură și foarte umane, cu oameni frumoși, finuțe și făcute într-un fel cu suflet, mi-au plăcut foarte foarte mult, atât de mult că parcă nu m-am săturat de ele deși le-am văzut deja de vreo trei ori la rând.


Fifty People, One Question: New York from Crush & Lovely on Vimeo.


Fifty People, One Question: Brooklyn from Crush & Lovely on Vimeo.

Barnes & Noble, Union Square, NYC

Sunday, December 21st, 2008

Ajuns azi la Barnes & Noble în Union Square, probabil cea mai mare librărie pe care o cunosc (patru etaje întregi pline cu cărți), m-am bucurat să văd atât de mulți oameni cumpărând cărți. Chiar dacă sunt doar cadouri, faptul că lumea mai citește mi se pare un lucru bun.

Citatul zilei

Friday, December 19th, 2008

Don’t take yourselves too seriously. Don’t forget that just about the time you think the sun shines out of your ass, all you have is just an illuminated landing area.

De la Nolan Bushnell, unul dintre fondatorii Atari și probabil unul din părinții industriei de jocuri electronice, venit la Google să țină un talk.

City lights

Wednesday, December 17th, 2008

Da, tot cu iPhone-ul făcută. Trebuie să îmi iau o cameră mică mai bună… deși parcă și pozele astea au farmecul lor. 🙂

I’m only happy when it rains

Saturday, December 13th, 2008

Ador Manhattan-ul pe ploaie și uneori uit asta… Are ceva anume, New York-ul în general e un oraș foarte luminos și ploaia transformă totul într-un gigantic joc de lumini, portocalii, roșii și galbene, o forfotă generală în care este imposibil să găsești un taxi liber.

Timișoara, Decembrie 1989

Monday, December 8th, 2008

Ca în fiecare început de decembrie, în New York este un mini festival de film românesc. Am fost și anul ăsta la câteva filme, nu la fel de bune ca anul trecut.

M-am impresionat foarte tare documentarul despre revoluția din Timișoara, făcut în 1991-1993 de Ovidiu Bose Paștină. Este un film care nu încearcă să rezolve nici un mister sau să facă lumină, ci doar încearcă să spună povestea din perspectiva unor oameni care au fost împușcați acolo, care au luptat și au fost pe baricade.

Pe lângă povestea destul de tragică a unor revoluționari sinceri și idealiști m-a impresionat retorica simplă și clară, sinceritatea cu care vorbeau niște oameni care erau gata să moară pentru libertate. O retorică absentă mi se pare în ultimii ani, degenerată într-o bălăcăreală intelectuală și de stil, o sinceritate care a dispărut poate după interminabilii ani “de tranziție”.

Un documentar pe care vi-l recomand cu foarte mare căldură dacă îl găsiți, o poveste de suflet despre oameni visători.

Un film care poate mie mi s-a părut cu atât mai impresionant pentru că l-am văzut împreună cu fata unora din acei revoluționari, activiști politici pe timpul comunismului, emigranți la câțiva ani după ’89 dezamăgiți de o Românie care nu se contura așa cum visau ei.

Oricum nu… și chiar dacă, tot degeaba

Wednesday, December 3rd, 2008

Excursia asta în România m-a făcut să realizez că trebuie să actualizez graficul de mai demult cu scara de valori a românilor.

M-am lovit foarte des de o atitudine foarte particulară României: “înțeleg ce faci, dar oricum nu …”, și completați cu ce vreți voi punctele.

Oricum nu e relevant, oricum e prea puțin, e prea târziu, e prea degeaba, oricum or să se fure alegerile, nu iei în calcul nu știu ce reguli și de fapt nu înțelegi cum stau lucrurile, oricum o să iasă tot ăia și oricum dacă nu ies tot ăia tot acolo or să ajungem. Și chiar dacă schimbi ceva, oricum e degeaba.

Un fatalism destructiv pe care nu l-am mai întâlnit demult și care m-a întristat, o resemnare într-un viitor sumbru plin de neputință.

Mi-ar plăcea ca cei care spun asta să înțeleagă că nu contează cât de mari sunt șansele de eșec cât timp există chiar și cele mai mici șanse de reușită. Că trebuie să îți propui scopuri imposibile dacă vrei să ajungi oriunde, că dacă eșuezi până la urmă totul este justificat de faptul că ai încercat, că ai făcut ceva în loc să stai degeaba și că te-ai simțit bine făcând asta.

Mi-ar plăcea ca cei care spun asta să înțeleagă că a face ceva, orice și oricât de mic, este motorul care împinge lucrurile înainte, iar acest “oricum nu…” are valoare adăugată nulă.

Fiecare vot contează

Tuesday, December 2nd, 2008

Din Gândul de azi:

„Mă bucur 102 la sută pentru Ludovic”, comenta unul dintre liderii democrat-liberali, plin de ciudă însă că Tăriceanu a reuşit să obţină un fotoliu de deputat cu un avantaj de numai trei voturi faţă de următorul clasat.

Dacă cel contra căruia candida Tăriceanu ar fi avut trei voturi în plus, ar fi ajuns în Parlament. Trei voturi. Trei. TREI. Dacă trei oameni ca cei de aici nu ar fi stat acasă în colegiul electoral respectiv, ar fi putut decide soarta unui parlamentar.

Sunt convins că nu e un caz singular, dacă site-ul BEC ar fi mai bun am putea face statistici despre câte locuri în parlament au fost decise de mai puțin de 100 de oameni. Pariez că nu sunt puține.