In ultima vreme ma enerveaza din ce in ce mai des cand vreau sa fac orice fel de business cu Romania.
Cel mai recent exemplu, fotoprint.ro. Vreau sa tiparesc niste fotografii digitale si mi se cere CNP-ul ca si camp obligatoriu. Mi se pare absurd sa fac asta, asa ca incerc sa vorbesc cu ei. Previzibil, discutia merge cam asa:
Eu: As vrea as comand ceva, dar nu vreau sa introduc CNP.
Fp: Asa e legea in Romania.
Eu: Care lege? Nici un alt magazin online nu cere asa ceva.
Fp: Programul nu e facut de noi, fotoprint este doar distribuitor. Contactati pe cei care au facut programul.
Eu: Deci nu vreti sa incercati sa reparati problema si preferati sa ma pierdeti ca si client?
Fp: Cu aceasta problema trebuie sa contactati Ministerul de Finante.
Ca de obicei, am ajuns sa incerc sa explic problema cat se poate de direct si de clar
Eu: Chiar vreau sa comand de la voi. Vreau sa va dau bani! Puteti sa ma ajutati sa va dau bani?
Fp: Cum va putem ajuta?
Eu: Sa eliminati necesitatea CNP.
Fp: O sa transmit mesajul celor competenti.
Am inceput sa recunosc toate fazele acestor discutii si previzibilitatea lor ma ingrijoreaza.
Desi de fiecare data eu sunt cel care vreau sa cheltui bani, rareori sunt ajutat sa fac asta. Problemele sunt intotdeauna vina altcuiva.
Solutii simple nu exista niciodata. Solutii alternative nici atat. Clientul are rareori dreptate si in astfel de conversatii, nici macar nu apare ideea de a ma convinge in vreun fel sa le dau totusi bani.
Daca ar fi vorba de orice altceva decat bani as putea intelege absenta motivatiei. Dar banii ar trebui sa stea la baza societatii de consum. Banii se transfera direct in calitate mai buna a vietii, ar trebui sa fie motivatia cea mai directa si nu pot sa pricep cum, chiar si in fata unei probleme atat de simple, reactia corecta intarzie sa apara. Foarte frustrant.
