Daca ar fi sa aleg un singur cuvant pentru revelionul asta, ar fi woodyallen-esque.
Mi-am dat seama de asta uitandu-ma la pozele facute de Tudor, de unde de altfel este si poza asta. Un revelion semi-ireal si plin de o savoare calma, cu muzica de pian si un pic burgeois, cu drame personale parte dintr-un etern ciclu natural si cu o senzatie permanenta ca te afli printre cunoscuti.
