Vivi's developer blog

Vorbind in weekend cu Mirela despre internet evanghelism am ajuns sa ma gandesc la lipsa de incredere a romanilor in cat de buni sunt toti ceilalti. 🙂

Si tot gandindu-ma eu asa, mi-am dat seama ca ii pot numara pe degete pe cei din industria noastra de web cu care am vorbit vreodata si care mi-au lasat impresia ca apreciaza ceea ce fac eu, ca au incredere in opinia mea despre ceea ce faceam, ca imi acorda credit sau ca ar admite ca eu stiu ce spun atunci cand poate ii contrazic.

Multa vreme am dat vina pe faptul ca eram eu tanar, pe faptul ca poate eram eu prea agresiv sau imatur. Intre timp am mai crescut, nu mai sunt imatur si am suficiente dovezi obiective cum ca as sti despre ce vorbesc. Cu toate astea de multe ori ma lovesc de aceeasi atitudine (de obicei incepe cu “mare lucru, ai un job la G, so what?” 🙂 ), si-atunci incep sa ma intreb daca nu cumva este un fenomen general, o neincredere generala a noastra romanilor fata de ceea ce fac ceilalti.

Un fel de dorinta perversa de a refuza sa admitem ca altii ar putea fi mai destepti decat noi, de a admite ca exista oameni care au o alta perspectiva asupra lucrurilor, care stiu ce spun si care poate, doar poate, au dreptate.

Este foarte greu, atunci cand discuti cu cineva despre un subiect cu care nu esti de acord, sa te opresti un moment din a iti impune adevarul absolut si sa incerci sa intelegi punctul celuilalt de vedere. Sa iei o pauza, sa tragi aer in piept si sa faci acel salt psihologic in a fi dispus sa admiti ca ai putea gresi. Sa asculti in loc sa vorbesti, sa incerci sa intelegi in loc sa incerci sa iti impui parerea, sa incerci sa combati argumentele celuilalt in loc sa le repeti pe ale tale.

Este un pas pe care m-as astepta sa il faca orice individ care se cunoaste, care este sigur pe ceea ce stie si caruia nu ii este teama sa isi puna convingerile la incercare si mai mult, sa fie dispus sa admita ca greseste fara ca asta sa fie o tragedie. Este un pas pe care ma intreb daca nu il facem pentru ca am trait intr-o societate in care nu valorile s-au impus ci pilele, in care cineva avea dreptate nu pentru ca stia ce face ci pentru ca era sef.

Si inainte sa dai cu pietre, ia o pauza si numara pe toti oamenii pe care ii respecti ca fiind mai buni ca tine. 🙂 Nu-i asa ca ti-au ajuns degetele de la o mana? 🙂