Cand am cate un proiect care imi place simt nevoia tot timpul sa vad daca e online, sa stiu cati vizitatori are, ma uit la reffereri din zece in zece minute, ma uit la el din zece in zece minute, il verific obsesiv de parca intre timp s-ar fi putut schimba ceva. Pot oricand sa spun cand a fost offline, cine a pus link-uri catre el, cine a comentat, ce, cum, unde, de ce, in ce loc este in cautarile google, cum ajunge lumea la el…
Ma intreb uneori daca nu cumva exagerez. Daca ma trezesc la patru dimineata ca sa beau niste apa dau drumul la calculator si imi verific mailul si mai trec o data prin forumuri, bloguri, site-uri asa, pentru un quick check. ๐
Asa am facut si cu doizece, asa fac si cu harta publicitatii sau cu blogul meu. Le cunosc, le simt pulsul, nu pot sa stau locului fara sa stiu ce mai fac si ce se mai intampla… Ma intreb uneori daca sa ii spun pasiune sau obsesie. ๐
Asta este si cauza pentru care tipul de la hosting pe vremea doizece credea ca dau refresh din 30 in 30 de secunde. Daca oprea Apache-ul timp de un minut, eu eram de foarte multe ori acolo si ii semnalam asta. ๐ Ii dadeam sms-uri la 3 dimineata semnalandu-i ca nu merge serverul. ๐ Si el nu e singurul care a ajuns la concluzia ca sunt un pic nebun. ๐ S-ar mai gasi cativa prin netbridge si arbomedia probabil. ๐
Pasiune? Obsesie? Nu e clar. Stiu doar ca nu as putea fi altfel atunci cand pun suflet intr-un proiect.
Felul in care evolueaza blogurile acum imi aduce aminte de zilele de inceput ale internetului. Toata lumea isi facea site-uri, era la moda sa spui ca “cine nu este pe internet nu exista”. Erau la moda fundalurile cu scris oblic, Netscape 2.0 si Windows 95. Toata lumea se pricepea la webdesign.
Prin decembrie, neogen a integrat complet doizece in portalul lor. M-au apucat nostalgiile, acel doizece pe care il stiam mai bine decat imi cunosc buzunarele, s-a schimbat. 
