Vivi's developer blog

În ultima vreme mă gândesc mult de tot la relații interumane, și din motive personale, dar și pentru că îmi este extrem de util pentru a înțelege natura umană și a înțelege utilizatorii produselor pe care le construiesc.

Recent am avut o mică revelație care pe mine m-a ajutat foarte mult.

Deseori în relații avem tendința să facem presupuneri despre cealaltă parte implicată. Avem tendința să tragem concluzii, să judecăm, să decidem că felul în care se comportă celălalt, ce spune, ce face, înseamnă un anume lucru.

Și când decidem să comunicăm aceste decizii o facem acuzativ, sau în cel mai bun caz ca o afirmație despre o stare de fapt adevărată despre ceea ce simte și gândește celălalt.

Pentru că evident, în capul nostru, toată lumea se învârte în jurul nostru.

Cel mai interesant exercițiu pentru mine a fost ca în loc să trag aceste concluzii, să schimb un pic perspectiva. Să îmi dau seama că ceea ce vreau să comunic este cum mă face persoana cealaltă să mă simt, și să înțeleg dacă întradevăr asta intenționau, dacă ei trec printr-o perioadă mai ciudată, și dacă concluziile mele erau adevărate sau nu.

De aceea, în ultima vreme, în loc să trag concluzii și să fac presupuneri, încerc să introduc tot mai des în vocabularul meu fraze de genul “atunci când ______ mă faci să simt că ______”.

Pentru că de fapt asta este tot ceea ce vreau să comunic, nu să acuz, nici să judec. Vreau să îi ofer celuilalt prezumția de nevinovăție și să evit o neînțelegere, să verific dacă celălalt înțelege ce simt.

Și dacă am interpretat bine realitatea, să îl las pe celălalt să decidă dacă vrea să schimbe sau nu felul în care mă face să mă simt.

Am scanat în sfârșit cele câteva role de film pe care le-am tras anul ăsta.

Mai multe poze aici.

Puținele role de film pe care le-am tras sunt încă la developat, dar am vrut să scriu aici câteva gânduri acuma, cât sunt proaspete.

Ce am realizat de data asta la Burning Man este de ce anume este un eveniment atât de transformativ și absolut magic.

Burning Man este un loc în care ai șapte zile în care nu faci absolut nimic – nu ai muncă de făcut, nu ai internet, nu ai telefon – într-un spațiu bine delimitat și din care nu poți ieși, și asta împreună cu alți 60.000 de oameni care sunt în fix aceeași situație ca tine. Tonul întregului experiment este unul de radical self expression, unde fiecare este absolut așa cum își dorește și unde nimeni nu îl judecă pentru asta.

Gândiți-vă un pic la lucrurile de mai sus. Interacțiunile cu alți oameni sunt amplificate la maxim și de cele mai multe ori sunt mai autentice decât orice alte interacțiuni – pentru că fiecare este exact el însuși. Ai șapte zile în care nu numai că interacționezi cu alții, dar ai și o grămadă de timp în care nu faci nimic altceva decât să meditezi la asta, să te analizezi, să te observi, să experimentezi.

Faptul că ești într-un deșert face totul și mai suprarealist, te forțează să îți ștergi trecutul, să ștergi tot cu ceea ce erai obișnuit. Toată lumea este murdară și prăfuită și asta te unește într-un fel de ceilalți.

Sunt șapte zile în care ești eliberat de orice constrângeri din viața reală și în care ai permisiunea să treci prin orice sentimente, experimente, emoții sau alterări de conștiință ai tu nevoie să treci.

Toate astea fac Burning Man pentru mine un eveniment ca nici un altul, un eveniment terapeutic și care mă ajută de fiecare dată să mă cunosc mai bine și să mă întorc un pic diferit.