Archive for the ‘Emigrant’ Category

Ultima despre consulatul Român la New York

Friday, December 16th, 2011

Context
Știți deja că am tot fost enervat despre starea proastă a relațiilor cu publicul de la consulatul României din New York. Enervat și decis să fac ceva, am trimis o plângere direct la Ministerul De Externe.

În plângere am subliniat că funcționarii publici de la consulat sunt foarte agresivi, se poartă cu oamenii ca niște gunoaie, și de aceea sunt îngrijorat pentru sănătatea lor (că trăiesc într-o stare continuă de agitație și agresivitate). De aceea am cerut să văd dacă se poate ca acești funcționari să fie înscriși la un program de relații cu publicul, lucru care ar beneficia atât cetățenii cât și funcționarii. :-)

Ce s-a întămplat
Lucru poate puțin știut este că aproape orice instituție de stat este obligată prin lege să răspundă la petiții în termen de maxim 30 de zile. Așa că ce a făcut Ministerul De Externe a fost să trimită plângerea mea la consulatul de la New York.

Cum știu asta? Pentru că am fost invitat de către consulul general de la New York să stăm de vorbă dacă am timp, când am eu timp, iar dacă nu pot mi-a fost dat numărul lui personal de telefon ca să îl sun să îmi spun of-ul. :-) Cu alte cuvinte, plângerea asta a avut cel puțin un efect, acela de a face consulatul să mă asculte.

Întâlnirea de la consulat
Nu puteam să ratez o astfel de ocazie. Dacă tot am intrat în horă, măcar să jucăm, că după așa plângere oricum m-am pus bine cu tanti de la ghișeu. :-)

M-am dus la consulat. Marian Parjol, consulul general, s-a dovedit a fi un domn foarte de treabă. Mi-a povestit un pic despre trecutul lui, a fost ceva prin Constanța, apoi ambasador în Nigeria, apoi a venit pe aici prin NY.

Overall mi s-a părut un tip extrem de onest și foarte răbdător, deschis și de treabă. Din discuția cu dânsul am tras următoarele concluzii:

  • Plângerile direct la minister sunt ascultate și eventual au efectul de a da afară consulul general dacă nu rezolvă problemele respective. :-) De aceea am fost încurajat repetat ca data viitoare când am probleme să îmi direcționez petițiile direct la consulul general, nu taman sus la minister.
  • Că deși domnul consul este super de treabă și deși mi-a făcut mare plărece să stăm de vorbă, o bună bucată din timp a încercat să îmi explice că este greu să schimbi lucrurile, că chiar dacă doamnele sunt date afară vor veni alții la fel. Că pentru cursuri nu există fonduri. Că vrea să fie toate lucrurile bine, dar că în practică schimbarea durează. I-am explicat răbdător că nu mă interesează și eu nu am răbdare, și refuz să accept că schimbarea este imposibilă. Dacă singura schimbare posibilă din punctul meu de vedere este să dăm oameni afară, atunci să facem asta, până ajung unii mai buni.
  • Că oricum ar fi, petiția mea sigur a făcut niște valuri în micul cuib de nebunii care este consulatul de la New York. :-)
  • Că domnul consul se aștepta ca eu să fiu vreun boșorog cu prea mult timp, când colo s-a dovedit că sunt tânăr, educat, coerent și care știu despre ce vorbesc. :-) Un stereotip pe care din păcate cu toții îl cunoaștem, că doar generația mea e prea blazată ca să creadă că se poate schimba ceva sau ca să îi pese. Well, here I am. Îmi pasă.

Concluzia?
Concluzia e cam în coadă de pește. Consulul a auzit clar și tare petiția mea, dar nu îmi este clar ce o să facă în legătură cu asta. Am plecat cu o singură promisiune concretă, că în raportul anual de activitate va adăuga sugestia mea cu cursurile de relații cu publicul, dar am fost asigurat că probabil nici măcar asta nu va avea efect. :-)

Așa că m-am hotărât să mă duc câteva ore o dată la o lună sau două și să stau în consulat să ascult ce se întâmplă, să văd dacă doamnele de la ghișeu continuă să se poarte urât, altfel petițiile vor continua să apară. :-) C’așa’i în tenis.

NYC Subway vs. Metrorex

Friday, October 22nd, 2010

Cum Bucureștiul lipsea din comparația asta la scară între metrourile lumii, m-am gândit să fac eu una. :-)

Am luat hărțile la scară ale Bucureștiului și New York-ului și peste ele am desenat liniile de metrou, apoi le-am scalat împreună să se păstreze proporțiile.

Ia ziceți, doar mie mi se pare că metroul din București seamănă cu un gândecel care fuge? Is that super cute or what? :-)

Dacă vă interesează și o comparație a interioarelor, o găsiți aici.

I’m on a plane!

Sunday, August 29th, 2010

N-am mai scris de cam o lună pe blog. Nu pentru că nu am vrut, nu am renunțat la el. :-) Am fost însă foarte ocupat fie la servici, fie să ies cu bicicleta sau în oraș sau la un film în puținul timp liber rămas.

Atât de ocupat, că abia acum pe avion am găsit un pic de timp să scriu ceva. :-) Și, spre deosebire de alte dăți când compuneam un blog post pe avion și îl postam când ajungeam la un wifi, ăsta este postat live, în direct, din avion. Virgin America FTW!

Sunt în drum spre Burning Man, așa că o să fiu offline cam o săptămâna, dar după sunt convins că o să am ceva povești de spus. :-)

Vă las cu o poză de la ieșirea cu bicicleta de weekendul trecut, ne auzim cam într-o săptămână.

Înapoi în viitor

Sunday, November 22nd, 2009

Am plecat din New York în mijlocul a prea multe chestii pe care trebuia să le fac și am uitat să îmi cumpăr teneși.

Ajuns în California, m-am dus online și mi-am luat o pereche de la zappos.com, pe care am comandat-o pe adresa hotelului. A ajuns în două zile.

Am scris despre cât eram de încântat de asta pe twitter și pentru asta, fără să știu, zappos mi-au dat acum livrare gratuită de pe o zi pe alta.

Am simțit că trăiesc în viitor, pot să cumpăr de oriunde fără să am nevoie să găsesc magazine locale, fără ore de funcționare, fără bătăi de cap și ceea ce cumpăr apare magic oriunde m-aș afla în momentul ăla.

Aștept cu nerăbdare momentul în care tot ceea ce trebuie să fac este să îi spun telefonului meu “am nevoie de o pereche de teneși, maxim 80$”. Telefonul știe deja hotelul și camera unde stau, îmi știe numărul la pantof și culoarea preferată de teneși, fără ca eu să fac nimic teneșii s-ar materializa la mine în cameră a doua zi.

Viitorul ăsta nu e departe și săptămâna asta am văzut parte din el.

Cumpărături ca pentru proști

Thursday, October 29th, 2009

Că tot vorbeam săptămâna trecută despre amabilitatea vânzătorilor, să vă povestesc experiența mea de la Apple Store de azi.

Mi-am luat săptămâna trecută un Mac Mini și pentru că vânzătorul era cam aiurit (și eu la fel) am cumpărat un cablu aiurea. M-am dus azi să îl schimb și să iau ce trebuie, no problem.

Pentru că sunt complet aerian când vine vorba de bani, mi-am adus aminte că am uitat să folosesc un discount pe care angajații Google îl au când cumpără de la Apple.

Mai mult în glumă decât în serios îl întreb pe tip “auzi, oare aș putea să aplic acum discount-ul pentru Mac Mini-ul de săptămâna trecută?”. Ridicol, right? :-) Ani de experiență în România m-au antrenat să cred că dacă sunt neatent, e vina mea și eu ar trebui să trag ponoasele.

Spre marea mea surprindere în loc să zică “ne pare rău” a zis “sigur”, s-a apucat să îmi refacă chitanța sau ce naiba butoane apăsa el pe acolo și mi-au pus banii de la discount înapoi pe card!

Ptiu să nu te deochi!

Cum ar fi un test de amabilitate

Saturday, October 24th, 2009

Citesc de dimineață că în New York șefii unei linii de metrou au folosit studenți care făceau un internship la MTA, un fel de Metrorex al New York-ului, să pretindă sub acoperire că sunt cetățeni normali și să vadă cât de amabili sunt funcționarii din stațiile de metrou.

Hai să punem mână de la mână și să facem un studiu din ăsta și în România. :-)

Un fel de studiu de usability pe angajații de la primărie, secretariat, vânzătorii de bilete de la teatru, vânzătorii din magazine etc.

Pentru că mă amuză ideea teribil și rezultatele mi s-ar părea fascinante, am făcut o schemă pentru un prim scenariu posibil. La reprezentanța Panasonic, cineva încearcă să cumpere un televizor Sharp.

M-aș duce câteva zile la rând, cu vânzători diferiți, apoi aș face o medie a magazinului.

Ar fi tare dacă cineva, poate chiar vreun ONG cu cauze de responsabilizare socială, ar porni o comunitate care să facă asta voluntar și apoi să centralizeze rezultatele pe vreun site. :-)

Cultivatori de vise interzise de lege

Sunday, October 4th, 2009

Ne bem berea pe o terasă minusculă din Williamsburg, mai degrabă un garaj transformat în spațiu public, din spatele unui bar cu o toaletă mult prea colorată.

Relaxat și casual, de parcă ar anunța că în 30 de minute se închide terasa, barman-ul trece și spune suficient de tare încât să îl audă toată lumea

Hey guys, please put your cigarettes out, there’s a cop in the bar.

Se referă evident la grupul de la masa alăturată care fumează suficientă iarbă încât să amețească pe cei care trec pe trotuarul către care dă terasa, și suficient de evident cât să nu fie nevoie să te uiți de două ori ca să vezi de la cine vine. :-)

Un fapt foarte puțin știut, în statul New York posesia a mai puțin de 25 de grame de marijuana nu este caz penal, cât timp nu este aprinsă sau la vedere. Un articol fascinant din New York Magazine, pe care vi-l recomand, mai ales că am văzut subiectul ăsta discutat pe câteva bloguri în ultima vreme.

Consulatul Românesc, reguli de supraviețuire

Tuesday, August 25th, 2009

A merge la consulatul românesc e cam ca la dentist. Sunt emoționat înainte și mi-e un pic frică, sunt convins că o să doară și că dacă nu sunt atent o să se lase cu țipete.

Însă de fiecare dată când mă duc îl înțeleg un pic mai bine, așa că m-am gândit să public câteva sfaturi pentru cei care, ca și mine, încearcă să nu se enerveze pe această bucată de pământ românesc din America.

1. Tipăriți formularele de care aveți nevoie de acasă.
Economisiți o oră de stat la coadă doar ca să vi se dea formularele (nu sunt disponibile de partea asta a ghișeului), pentru ca după ce le completați să stați din nou la aceeași coadă. Am întrebat de ce, mi s-a spus că sunt prea multe tipuri de formulare. :-) Nu, nici măcar cele mai comune nu sunt disponibile.

2. Scrieți cu pix negru.
Asta e tricky, sunt și pixuri albastre prin consulat ca să deruteze amatorii (mersul la consulat e doar pentru profesioniști)! :-) Tanti de la ghișeu a început să țipe la un bătrânel care a făcut această greșală pentru a doua oară, săracul și-a cerut scuze, ce să facă… A recompletat cu negru, și a mai stat o tură la coadă.

3. Veniți cu cel puțin trei ore înainte de terminarea programului.
Nu vă lăsați pe ultima sută de metri. Acum ceva vreme când s-a apropiat ora închiderii programului doamnele au anunțat că nu contează cine e înăuntru, pe ele nu le interesează, se închide. Chiar și pentru bătrânica care venise din Washington special pentru consulat și aștepta deja de o oră. De atunci n-am mai fost aproape de închiderea programului, poate între timp s-a schimbat.

4. Uitati-va pe site cat e taxa care trebuie plătită si veniţi cu cash. Consulatul nu accepta card-uri. Dacă nu aveţi cash, e un HBC pe 39th cu 3rd avenue. E aproape, dar dacă ajungeti la ghiseu si nu aveţi banii, s-ar putea sa fiti nevoiţi sa mai daţi o tura la coada. :-)

Cam atât. În rest baftă, sper să o nimeriți pe tanti aia mai tânără care e mai amabilă la ghișeu, de restul mie mi-e cam frică. :-) Dacă se răstesc la bătrânei, eu ce șansă am? :-)

Noi să fim sănătoși

Wednesday, April 8th, 2009

În Noiembrie 2008 scriam despre cum singura mâzgălitură de pe ditamai simbolul turistic din New York, Brooklyn Bridge, era un adorabil “pisicuțu’ te iubește”, scris de vreun cocalar român rătăcit în America.

Șase luni mai târziu, ajuns din nou pe Brooklyn Bridge, constat cu tristețe că nimeni nu spală podul, că într-adevăr nimeni altcineva nu îl mâzgălește, iar inscriția românului nostru mândru și cocalar rămâne în continuare singurul semn de pe întreg podul. :-(

Ca român, mă simt cam prost. Mă bate gândul să pun mâna în weekend pe o perie și să curăț rușinea. :-( Vă țin la curent.

Cum cheltui eu banii contribuabililor români :-)

Thursday, March 26th, 2009

Cât am fost în vacanță am primit o scrisoare recomandată. Azi, plin de curiozitate, m-am dus la poștă și nu mare mi-a fost mirarea să văd că Inspecția Muncii – da, din România – îmi scrie. :-)

Acum vreo două luni, enervat de tot ce auzeam din România despre abuzul angajaților de către angajatori, am vrut să întreb la Ministerul Muncii ce anume poate face angajatul în legătură cu asta.

Am aflat că există o instituție specializată care se ocupă cu exact așa ceva, Inspecția Muncii. Din păcate n-au vrut să îmi răspundă la întrebare fără să o clasifice drept petiție și când mi-au cerut numele complet și adresa, well, m-am conformat.

Drept urmare, deși apoi mi-au răspuns foarte prompt (mi-au trimis răspunsul scanat prin email :-) ), acum mi-au trimis răspunsul și prin poștă. How awesome is that!? :-)

Acum, nu știu dacă să râd sau să plâng și nu pot să nu mă gândesc

– dacă la email răspund prin poșta, să încerc să le dau un telefon?

– dacă acordă atâta atenție unei întrebări oarecare de pe partea cealaltă a pământului, înseamnă că ăștia chiar sunt metodici și se ocupă în cele mai mici detalii de toate problemele :-)

– am reușit să cheltui banii contribuabililor români deși eu nu mai plătesc taxe (în România, că în general…) :-)

Oricum, dacă ești un angajat abuzat și muncit peste program, dacă suspectezi că angajatorul tău încalcă Codul Muncii (o lectură fascinantă), poți depune o petiție.

Ți se va răspunde, oriunde ai fi. :-)